image_pdfimage_print

Vineri, 31 ianuarie 2020, ora 19:00, doi tineri muzicieni talentaţi vor susţine, alături de simfonicul craiovean, un concert integral din creaţia compozitorului Piotr Ilici CEAIKOVSKI, de la a cărui naştere se împlinesc anul acesta 180 de ani. La pupitru se va afla VLADIMIR LUNGU, dirijor al Operei de Stat din Izmir (Turcia), iar solist va fi pianistul craiovean MIHAI DIACONESCU, artist care a debutat la vârsta de 16 ani, pe scena Filarmonicii „Oltenia” Craiova.

În program:

Concertul nr. 2 în Sol major pentru pian, op.44 (primă audiţie)

„Capriciul italian”, op.45

Fantezia simfonică „Francesca da Rimini”, op.32

***

Născut la Chişinău, Vladimir Lungu a fost îndrumat în studiul dirijatului de celebrul maestru ucrainean Mihail Secikin, urmând apoi cursurile Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, unde a absolvit dirijatul orchestral și coral la clasele maeștrilor Petre Sbârcea, Florentin Mihăescu, Gheorghe Victor Dumănescu, Cornel Groza. A participat și la cursuri de măiestrie: Academia Bach (prof. Christfried Brödel) sau la cele ținute de Octav Calleya și Emily Freeman Brown. În 2002, Vladimir Lungu devine dirijor al Operei Române din Cluj-Napoca și în următorii cinci ani dirijează în premieră un repertoriu operistic divers: Don Pasquale, Elixirul dragostei, Bărbierul din Sevilla, La Traviata, Bal mascat, Cavalleria rusticana, Paiațe, Evgheni Oneghin, My Fair Lady, O noapte furtunoasă, Capra cu trei iezi. Între 2007 și 2015 Vladimir Lungu a fost dirijor al Operei de Stat din Mersin (Turcia), din anul 2009 deținând și funcția de director artistic. În această perioadă a dirijat peste 30 titluri de operă, balet și lucrări vocal-simfonice, deopotrivă clasice sau turcești, concerte simfonice și gale de operă. Repertoriul său s-a îmbogățit cu titluri precum Gianni Schicchi, Tosca, Madama Butterfly, La Boheme, Lucia di Lammermoor, Luisa Miller, Carmen, Aleko (primă audiție în Turcia), Abu Hassan, Lacul lebedelor, Spărgătorul de nuci, Don Quijote, Corsarul, Visul unei nopți de vară, Zorba, Özsoy (prima operă turcă) etc. În perioada 2015-2019, Vladimir Lungu a fost profesor la Conservatorul din Izmir. După o fructuoasă colaborare ca dirijor invitat, în 2019 Vladimir Lungu a devenit dirijor angajat al Operei de Stat din Izmir.

***

Mihai Diaconescu (n. 1991, Craiova) a început să studieze pianul la vârsta de 4 ani. A absolvit cursurile Liceului de Arte „Marin Sorescu”, unde a avut-o ca mentor pe distinsa profesoară Mariana Ilie. A câştigat primul concurs de pian la vârsta de 7 ani, iar prima performanță notabilă în competițiile de interpretare a fost câștigarea Premiului I la Olimpiada Națională, la vârsta de 13 ani. Din anul 2010 până în 2013 urmează cursurile Academiei „Gh. Dima” din Cluj-Napoca, sub îndrumarea prof. univ. dr. Csiky Boldizsár. Între 2013-2014 beneficiază de bursa Erasmus și a studiat la Academia „Sibelius” din Helsinki. Între 2014-2018 a urmat cursurile de masterat ale Academiei „Sibelius” la clasa profesorului Erik T. Tawaststjerna. Pe scena internațională a debutat la vârsta de 12 ani, când, în cadrul unui curs de măiestrie a avut ocazia să cânte pe scena Kleinerkonzertsaal am Gasteig (Filarmonica din München). Va reveni aici peste doi ani (2006), cu un recital solo. Mihai Diaconescu a obținut numeroase premii în cadrul concursurilor naționale și internaționale: Premiul al II-lea în cadrul Concursului „Giovanni Pianisti” (Citta del Vasto, Italia); laureat în repetate rânduri al olimpiadelor naționale de interpretare (România); Premiul I la Concursul „Rovere d’Oro” (San Bartolomeo, Italia); Premiul I la Concursul „Liszt” (Cluj-Napoca, România). Este, de asemenea, semifinalist la concursurile internaționale „Nordic Competition” (Suedia) și „Ciorlionis Competition” (Lituania). Din 2006, Mihai Diaconescu începe o activitate concertistică extrem de densă, iar la vârsta de 16 ani debutează ca solist, alături de orchestra Filarmonicii „Oltenia”, interpretând Concertul nr. 1 în Do major de Ludwig van Beethoven.

  • Preţuri bilete: 40 lei; 10 lei (elevi, studenţi, seniori)
  • Agentia de bilete, Calea Unirii, nr.16
  • Telefon: 0251.414.698
  • Program: luni – vineri; orele 10:00 – 18:00

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.