Muzeul Cărții și Exilului Românesc găzduiește în perioada 17 septembrie – 15 decembrie 2026 Expoziția Eliade–Pettazzoni: Istoria unei Formări Intelectuale, dedicată formării intelectuale a lui Mircea Eliade și dialogului său cu Raffaele Pettazzoni.
Între 1926 și 1959, doi dintre cei mai importanți istorici ai religiilor din secolul XX au purtat o corespondență din care au rămas mărturie peste o sută de scrisori. De o parte, românul Mircea Eliade – scriitor, gânditor și om al exilului, acărui operă a marcat profund studiul religiilor la nivel internațional. De cealaltă, italianul RaffaelePettazzoni – savant riguros, cofondator al Asociației Internaționale pentru Istoria Religiilor, apărătorintransigent al dimensiunii istorice a fenomenului religios.
Din expoziție fac parte exponate din „Colecția Mircea Eliade”, aflată în patrimoniul Muzeului Cărții și Exilului Românesc, una dintre cele mai importante colecții Mircea Eliade din România, care cuprinde scrisori, manuscrise, fotografii, documente rare șiediții cu autograf, ce documentează parcursul intelectual al savantului de la anii de formare pânăla exilul american.
La acest patrimoniu se adaugă colaborarea cu Biblioteca Comunală „G.C. Croce” din San Giovanniin Persiceto, Italia, custodele fondului Raffaele Pettazzoni, care păstrează corespondența originală asavantului cu Mircea Eliade.
Această colaborare internațională conferă expoziției o dimensiunedocumentară unică în România.
Expoziția este structurată în șapte secțiuni care urmăresc corespondența de la prima scrisoare din1926 până la ultimele schimburi din 1959, cu un focus pe momentele-cheie ale dialogului: naștereacorespondenței, colaborarea editorială în jurul revistei Zalmoxis, tăcerea din anii războiului, reluareaschimburilor după 1945 și fondarea Asociației Internaționale pentru Istoria Religiilor la Amsterdamîn 1950.
Vor fi disponibile panouri bilingve italiano-române, reproduceri ale documentelor originale, coduri QR pentruaccesarea materialelor în traducere și o selecție de interviuri video cu specialiști internaționalicompun un parcurs accesibil atât publicului larg cât și cercetătorilor. Vitrinele expoziționalegăzduiesc publicații semnificative ale epocii – reviste, volume și articole legate de dialogul dintreEliade și Pettazzoni – expuse ca mărturii documentare ale mediului intelectual în care s-a desfășurataceastă corespondență.
Parcursul expozițional include și secțiunea fotografică Sacru Domestic, un contracâmp vizualcontemporan realizat de Luca Villa și Giovanni Mazza. Șase fotografii pe film analogic mediuformat documentează forme spontane ale sacrului în spații private contemporane, oferind o reflecțievizuală asupra temelor expoziției – prezența sacrului în cotidian, persistența simbolicului dincolo decontextele sale istorice originare.
Curatorul expoziției, Luca Villa, este istoric și curator muzeal italian cu experiență internaționalăîn valorificarea patrimoniului cultural.
Expoziția Eliade–Pettazzoni: Istoria unei Formări Intelectualeeste realizată cu sprijinul Pirelli România, a Institutului Italian de Cultură din București, sub patronajulConsulatului General al României la Torino, în cadrul Anului Cultural România–Italia 2026.







