image_pdfimage_print

Concertul „Tango AUTÉNTICO” – ANALIA SELIS și invitații săi din Argentina se va ține cu casa închisă la Filarmonica OLTENIA Craiova JOI, 30 MAI, de la ORA 19:00. Evenimentul face parte dintr-un turneu național al artistei și este un prilej unic de a sărbători 20 de ani de carieră muzicală în România și 10 ani de când Analia Selis și-a dedicat întreaga activitate tangoului.

Între 10 mai și 8 iunie 2024, ANALIA SELIS și invitații săi din Argentina prezintă publicului român turneul național „TANGO AUTÉNTICO”. Într-un frumos parcurs artistic construit între țara sa natală (Argentina) și țara de adopție (România), turneul marchează 20 de ani de carieră artistică în România și 10 ani de când Analia Selis și-a dedicat întreaga activitate tangoului, dăruind publicului o serie de proiecte concepute în jurul celui mai pasional gen muzical.

Noul proiect cuprinde recitaluri în formulă de trio și concerte simfonice, derulate în 15 orașe din România: București, Ploiești, Arad, Jimbolia, Brăila, Făgăraș, Craiova, Botoșani, Bacău, Iași, Onești, Buzău, Hunedoara, Sfântu Gheorghe, Târgu Mureș.

Turneul „TANGO AUTÉNTICO” propune publicului din țară un repertoriu ce combină tangouri celebre argentiniene – precum „El hoclo”, „La cumparsita” sau „Libertango” – alături de piese de tango interbelic românesc, ca „Nunuțo”, „Ce faci astă seară tu?”, „Habar n-ai tu”.

Alături de Analia Selis vor urca pe scenă doi invitați din Argentina, extrem de apreciați în lumea tangoului: JULIÁN CAEIRO (pian și aranjamente muzicale) și DAMIÁN FORETIC (bandoneón). La finalul fiecărui eveniment din turneu, spectatorii vor primi cadou un flyer autografiat de Analia Selis. De asemenea, artista se va întâlni după concerte cu fanii săi, pentru o sesiune foto.

„De la muzica țării mele natale, Argentina, către cea a țării mele de adopție, România, drumul meu continuă în pași de tango. În proiectele mele din anii trecuți, dedicate tango-ului argentinian, am început să includ și piese românești. Și astfel am avut bucuria imensă a descoperirii tango-ului interbelic românesc. Muzică, texte și povești ale unei epoci elegante. Am simțit că această muzică are o forță extraordinară și că trebuie pusă în valoare în toată splendoarea sa. Am ales deci să duc mai departe tango-ul interbelic românesc, în toate concertele mele, fie prin câteva piese în repertoriul serii, fie prin concerte dedicate integral genului. Turneul Tango Auténtico aduce publicului român tango argentinian alături de tango interbelic românesc, cu un aer nou, într-o viziune autentică asupra celui mai pasional gen muzical. Este cadoul pe care vreau să îl ofer ţării şi oamenilor care m-au adoptat.” – Analia Selis

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.