Voleibaliştii Craiovei sunt noii deţinători ai Cupei României. Elevii lui Dan Pascu au făcut un Final Four extraordinar, la Braşov, reuşind să câştige trofeul pentru prima dată în istoria clubului din Bănie. Deşi pornea cu şansa a patra, SCM Universitatea Craiova a trecut în semifinale de câştigătoarea sezonului regulat al Diviziei A1, Steaua Bucureşti, scor 3-2, iar în finală a dispus de campioana en-titre, Arcada Galaţi, scor 3-1, pe seturi: 17-25, 25-23, 25-18, 28-26, după două ore de joc. Conduşi cu 1-0 la seturi, craiovenii au revenit fantastic, iar în setul patru au salvat două mingi de 2-2 pentru a se impune înainte de decisiv.
Au jucat pentru SCMU Craiova în Final Four-ul de la Braşov: Lică, Lupu, Călin, Vinicius, Viiber, Pereira, Kovacevic, Hukicevic, Pantic, Teleleu şi Diaconescu – libero.
„Fantastic, am visat, dar nu am crezut, este ultimul meu an în activitate şi să-mi închei cariera cu un trofeu este extraordinar. Băieţii au fost excepţionali, le mulţumesc. N-aş fi putut fără familia mea, care mi-a zis să mai joc încă un an” a declarat căpitanul Craiovei, Laurenţiu Lică.