image_pdfimage_print

“Încă o mare prioritate a PSD a fost îndeplinită! S-au depus în Parlament și mâine vor fi adoptate amendamentele susținute de PSD privind reglementarea pieței de energie.

Specula și inflația vor fi oprite, populația și economia națională vor fi protejate. PSD obține astfel o victorie importantă pentru cetățeni și pentru firmele românești. PSD a demonstrat că poate furniza soluții eficiente pentru această guvernare, chiar și în domeniile vitale, precum energia, pe care nu le gestionează în mod direct, prin miniștrii săi

o După acordul obținut ieri în Coaliție pentru majorarea diferențiată a pensiilor, PSD a obținut azi o nouă victorie pentru cetățeni și pentru economie. Nimeni nu va plăti un preț mai mare de 1,3 lei KWh, indiferent de nivelul de consum sau de categoria de consumator

o IMPORTANT! În amendamentele susținute de PSD se mențin prevederile care stimulează economisirea energiei electrice Consumatorii casnici care se încadrează în consumuri lunare mai mici de 300 KWh vor beneficia de prețuri mai mici, iar diferența față de prețul reglementat de 1,3 lei KWh va fi suportată de către Guvern.

Amendamentele susținute de PSD privind reglementarea pieței de energiei prevăd următoarele:

1) Pentru cei care se încadrează într-un consum de 100 de KWh/lună, prețul va fi de 0,68 de lei/KWh Acest preț e valabil, indiferent de consum, în cazul celor care utilizează la domiciliu dispozitive sau echipamente medicale dar și pentru cei care au în întreținere cel puțin 3 copii.

2) Pentru cei care se încadrează într-un consum de 255 de KWh pe lună, prețul va fi de 0,8 lei/KWh

3) Pentru cei care se încadrează într-un consum de 300 de KWh/lună prețul va fi de 0,8 lei/KWh pentru primii 255 de KWh și de maxim 1,3 lei pentru ce depășește acest prag (dacă în contractul cu furnizorul este prevăzut un preț mai mic de 1,3 lei/KWh, atunci se aplică prețul din contract)

4) Pentru cei care depășesc un consum de 300 KWh/lună, se va plăti un preț unic de maxim 1,3 lei/KWh (dacă în contractul cu furnizorul este prevăzut un preț mai mic de 1,3 lei/KWh, atunci se aplică prețul din contract)

5) Pentru IMM, spitale, școli, grădinițe, creșe, operatori din industria alimentară, companii de utilitate publică, lăcașe de cult, instituții publice se va plăti cu preț de maxim 1 leu/KWh, cu TVA inclus pentru 85% din consumul lunar, și diferența la maxim 1,3 lei/KWh.

6) Pentru celelalte categorii de consumatori non-casnici se va plăti un preț de maximum 1,3 lei/KWh, cu TVA inclus

Toate aceste prețuri sunt cu TVA inclus și se vor aplica până la 31 Martie 2025.

Perseverența și argumentele PSD au contribuit, din nou, la identificarea și aprobarea unor măsuri în beneficiul populației și economiei țării. O dată în plus se face dovada importanței prezenței PSD la guvernare”, a spus europarlamentarul Claudiu Manda.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.