image_pdfimage_print

Aeroportul Internațional Craiova împreună cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Oltenia” al judeţului Dolj a desfăşurat, în dimineața zilei de marți, 24 octombrie 2022, un exerciţiu tactic pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de un accident aviatic și un incident radiologic.

            Exerciţiul a vizat testarea viabilităţii Planului Roşu de Intervenţie aplicabil la nivelul judeţului Dolj, urmărind printre altele, modul de aplicare a acestuia, coordonarea acţiunilor pe aeroport, managementul fluxului informaţional-decizional în cazul unui accident aviatic, dar şi modul de coordonare a operaţiunilor de stingere, salvare şi evacuare a răniţilor.

Potrivit scenariului, în jurul orei 08:50, o aeronavă Boeing 737, având la bord140 pasageriși 6 membri ai echipajului, a efectuat manevrele de decolare pe pista principală a Aeroportului Internaţional Craiova. După câteva minute de la decolare, comandantul aeronavei a informat turnul de control despre prezența fumului în cabina de pilotaj și a solicitat aterizare de urgență. Întreg avionul a fost cuprins de fum și s-au observat scântei la sursa motorului auxiliar (APU), aflată în partea din spate a aeronavei. Din cauza aterizării forțate, trenul de aterizare s-a defectat, aceasta ducând la pierderea controlului aeronavei, care a ieșit de pe pistă, fuselajul avionului fiind avariat. Urmările accidentului au fost:

  • producerea unui incendiu la APU (sursa motorului auxiliar)
  • topoganele de salvare au fostlansateşipersoanele care nu au suferittraumatisme severe au iesit din aeronavă
  • 15 persoane au suferitatacuri depanică
  • 30 persoane au prezentat traumatisme la nivelul membrelor inferioare, prin urmare acestea nu s-au putut autoevacua
  • 3 persoane au fost incarcerate în interiorul aeronavei, fiind nevoie de intervenţia echipajului de descarcerare grea
  • 3 persoaneau decedat.

La exercitiul desfășurat în incinta Aeroportului Internațional Craiova au participat peste 250de persoane, angajati ai aeroportului, voluntari, reprezentanți și specialiști ai structurilor implicate, după cum urmează:

  • InspectoratulpentruSituații de Urgență”Oltenia” al județuluiDolj
  • AdministrațiaRomână a Serviciilor de Trafic Aerian – ROMATSA R.A
  • Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Dolj
  • Comitetul Local pentru Situații de Urgență Craiova
  • Inspectoratul de Poliție al județului Dolj
  • Inspectoratul de Jandarmi Județean Dolj
  • Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova
  • Brigada Multinațională Sud-Est
  • Postul de Poliție Transporturi Aeriene
  • Punctul Poliției de Frontieră – Aeroport Craiova
  • Direcţia Serviciilor de Navigaţie Aeriană Craiova
  • Institutul de Medicină Legală – Secţia Medicină Legală Craiova
  • Oficiul Județean de Telecomunicaţii Speciale
  • Direcţia de Sănătate Publică Dolj
  • DirecțiaJudețeană de InformațiiDolj
  • Societatea Naţionale de Cruce Roşie din România
  • Serviciul de AmbulanțăJudețeanDolj
  • Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare
  • Agenţia pentru Protecţia Mediului Dolj
  • Comisariatul Judeţean Dolj al Gărzii Naţionale de Mediu.

Exercițiula fostplanificatînconformitate cu cerințele:

  • REGULAMENTULUI COMISIEI EUROPENE nr. 139/2014 – ADR.OPS.B.005, AMC1 ADR.OPS.B.005(c)
  • ICAO-Doc9137-AN/898/1991,partea 1 șipartea 7
  • Planul de urgență al AeroportuluiInternaţional Craiova ed.3/2017.

Obiectiveleurmăriteau fost:

  • verificareaviabilităţiiPlanuluioperaţional de intervenţieîncaz de accident de aviaţiecivilă
  • verificarea viabilităţii Planuluiroşu de intervenţie al judeţuluiDolj
  • verificarea viabilităţii Proceduriioperaţionale SAR
  • verificarea interoperabilităţii forţelor angrenate pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de accident aviatic
  • exersarea cooperării interinstituţionale, precum şi aplicarea procedurilor existente la nivelul domeniilor de competenţă
  • dezvoltareadeprinderilor de lucruînechipă a personalului din cadrulforţelor de intervenţie.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.