image_pdfimage_print

Vremea bună și temperaturile ridicate din ultima perioadă au permis Primăriei Craiova și firmelor de construcții reluarea lucrărilor de reparații pe mai multe șantiere din oraș.

Se lucrează pe principala arteră din Craiova – Calea București – la reparații de scări și parapete de siguranță a căii pietonale, în paralel cu migrarea firelor de telecomunicații în subteran și cu refacerea pavajului pietonal. Aleile de acces ale blocurilor vor fi pavate, iar zonele verzi stradale vor fi puse în valoare de o nouă linie arhitecturală.

La Școala Generală nr. 22 “Mircea Eliade”, bazele sportive exterioare ale unității vor fi refăcute în totalitate și dotate cu coșuri de baschet și porți de minifotbal. Una dintre aceste baze va fi special destinată craiovenilor și va putea fi folosită cu titlu gratuit.

Se lucrează la covorul asfaltic din zona cvartalelor de blocuri adiacente străzilor Spania și Nanterre, acolo unde se vor reface trotuarele, străzile, dar și parcările și accesele pietonale spre blocuri.

La nivel de străzi, care sunt în acest moment în plin proces de reparații, echipele de lucrători acționează pe strada Doljului (porțiunea cuprinsă între strada Amaradia și strada 1 Decembrie 1918), strada Târgului (porțiunea dinspre strada Râului), dar și pe străzile centrale Crișan și Pictor Barbu Iscovescu. Se frezează vechea cale de rulare, se repară trotuarele și se toarnă covor asfaltic. În perioada următoare, se vor finaliza alte două șantiere, prin turnarea de covor asfaltic pe străzile Emil Racoviță și Târgului. Urmează să înceapă lucrările de reparații pe străzile Petre Ispirescu, Dezrobirii, dar și la Școala Generală nr. 39 “Nicolae Bălcescu”.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.