image_pdfimage_print

Primăria Craiova lucrează, în această perioadă, la noua Strategie Integrată de Dezvoltare Urbană Craiova 2021-2030, documentul cel mai important pentru o administrație locală, ce stă la baza investițiilor majore din Craiova, indiferent de sursa de finanțare (fonduri europene, bugetul local sau investiții naționale).

Strategia este realizată de Primăria Craiova, împreună cu Zona Metropolitană Craiova, Banca Mondială și Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației. Iar una dintre cele mai importante etape din realizarea acestui document strategic este consultarea opiniei publice. Avem nevoie de fiecare cetățean, pentru că fiecare idee contează și este valorificată, astfel că Primăria Municipiului Craiova invită locuitorii municipiului să completeze un chestionar referitor la nevoile viitoare ale comunității și direcțiile către care trebuie să ne îndreptăm.

În acest sens, publicul larg poate participa la seria de consultări publice ce are loc în această perioadă, în urma cărora se va definitiva actualizarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană a municipiului Craiova, cel mai important document de dezvoltare a orașului pentru următorii 10 ani.

Scopul acestui chestionar este să sprijine autoritățile locale să identifice care sunt principalele obiective ale zonei urbane Craiova. Chestionarul poate fi completat accesând următorul link:

https://www.surveymonkey.com/r/Craiova2030 sau scanând cu telefonul mobil codul QR pus la dispoziție în atașament.

Fă-ți vocea auzită și îndeamnă-i și pe cei din jurul tău să se implice!

#OrașulPentruOameniCraiova

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.