“O dezbatere constructivă cu o parte dintre primarii din Dolj, dar și cu reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitară EcoDolj și ai Prefecturii Dolj, a avut loc în această dimineață, cu scopul soluționării problemelor pe care cetățenii și administrațiile locale le întâmpină în privința colectării deșeurilor.
Am pus în discuție o serie de măsuri care să ducă la creșterea capacității de colectare și diminuarea presiunii financiare pentru bugetele unităților administrativ-teritoriale. În principal, se dorește crearea unui sistem hibrid de taxare, taxă + tarif suplimentar pentru persoanele fizice care depășesc cantitatea de deșeuri cuprinsă în taxa de bază. Conex acestei solicitări, se impune dotarea fiecărei mașini de colectare cu sistem de cântărire și soft, pentru stabilirea sumei de plată pentru fiecare persoană fizică în parte.
Am hotărât să preluăm aceste solicitări și să înaintăm o cerere către Ministerul Fondurilor Europene, pentru a obține acordul de modificare a contractului de implementare a Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor, printr-un sistem mixt taxă-tarif.
În plus, a fost solicitată și construirea unei gropi de gunoi care să deservească exclusiv comunele doljene, pentru a avea astfel un nivel de taxare echitabil și realist comunităților din rural și urban mic . În acest sens, vom trimite o adresă semnată de către primari, de către Consiliul Județean Dolj, dar și de către reprezentanții Guvernului în teritoriu, către Agenția Națională pentru Protecția Mediului, pentru a obține acordul necesar de construire a acestui depozit de deșeuri al județului.
Mâine vor continua aceste dezbateri și cu restul primarilor din Dolj”, a spus președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.