image_pdfimage_print

PNL arată că transformă mereu promisiunile în fapte . Lucruri care nu au putut fi reglemantate timp de 30 de ani din cauza intereselor partinice și financiare dovedim că le putem pune în practică . Lupta împotriva tăierilor ilegale de păduri a devenit mult mai eficientă prin ultimele măsuri luate de guvernul PNL .

SUMAL 2.0, cel mai important instrument în lupta cu tăierile ilegale de pădure, intră în vigoare la 1 noiembrie 2020.

Începând cu această dată, toți cei peste 100.000 de utilizatori ai SUMAL 2.0, dintre care peste jumătate sunt noi, vor începe să opereze în acest sistem informatic.

Prin modificarea Codului Silvic, promulgat la începutul lunii septembrie, apare obligativitatea deținerii avizului de transport nu doar pentru materialul lemnos, ci și pentru toate celelalte produse din lemn:

rumeguș;

biomasă;

așchii;

coaja arborilor;

orice rest de lemn.

Această modificare introduce automat, ca utilizatori în SUMAL, zeci de mii de noi agenți economici, care până acum nu aveau obligația raportării în sistem.

Toate operațiunile de ordin tehnic pentru adaptarea SUMAL 2.0 la noile prevederi din Codul Silvic au fost deja realizate.

În acest context, Guvernul României a decis, în ședința de miercuri, 28 octombrie, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), acordarea unei perioade de grație tuturor noilor utilizatori ai SUMAL 2.0 de a se familiariza cu noul sistem. Astfel, se extinde obligativitatea utilizării vechii versiuni a sistemului până la 30 ianuarie 2021.

Până la această dată, cele două sisteme vor funcționa în paralel. Utilizatorii sunt obligați să le folosească concomitent. După expirarea acestui termen, urmărirea transabilității se va realiza exclusiv prin noul SUMAL.

Noua versiune SUMAL aduce inovații care ajută munca de combatere a tăierilor ilegale și simplifică munca lucrătorilor silvici din teren.

Astfel, se va putea urmări, prin coordonate GPS, orice transport de masă lemnoasă, de la încărcare până în punctul de descărcare.

Prin operaționalizarea Sistemului de Urmărire a Materialului Lemnos vom reuși, în timp real, 24 de ore din 24, să avem un management foarte clar asupra masei lemnoase. Vom ști în permanenţă cât lemn s-a tăiat din pădurile României, unde va fi dus acesta, fie în depozit, fie la terți. În permanenţă apar provocări pe care reuşim să le soluţionăm. Factorii implicaţi au venit cu sugestii importante, astfel încât sistemul să devină operaţional. Totul s-a făcut cu paşi siguri pentru ca SUMAL 2.0 să fie eficient. Suntem deschişi la dialog şi în mod special la propunerile venite din partea celor care operează în acest sistem.

SUMAL 2.0 nu mai permite realizarea transportului dublu pe același aviz. Transportatorii trebuie să încarce în sistemul informatic trei fotografii, din față, lateral şi din spatele mijloacelor de transport. Așa se dovedește că aceeaşi cantitate de material lemnos ajunge şi în depozit.

De asemenea, se va face însemnarea, în pădure, a parchetelor de masă lemnoasă cu coordonate GPS înainte de tăiere. Toate aceste aspecte ne dau posibilitatea de a vedea zilnic toate volumele de material lemnos din orice depozit din țară. În plus, cantitățile de aici vor fi actualizate automat de sistem.

Dovedim în permanență că avem voința politică să oprim hoția si coruptia care au măcinat spiritul acestei țări și al oamenilor timp de 30 de ani. Vrem să punem lucrurile în ordinea lor firească și am dovedit că putem realiza acest lucru.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.