PSD Dolj condamnă cu fermitate cele petrecute astăzi, 6 septembrie 2020, pe raza localității Radovan, atunci când o mașină cu membri USR, printre care se afla și deputatul Adrian Prisnel, a izbit violent o mașină care circula regulamentar și în care se aflau două membre PSD Dolj, dintre care un actual consilier județean, candidat pentru un nou mandat în cadrul alegerilor din 27 septembrie.

În urma impactului, una dintre cele două membre PSD Dolj a fost transportată de urgență la spital cu salvarea, pentru investigații amănunțite, având leziuni vizibile la nivelul capului. Din fericire, ambele membre PSD Dolj au purtat centura de siguranță, ceea ce a diminuat impactul care, altfel, ar fi provocat ambelor colege ale noastre leziuni mult mai grave.

Totul s-a petrecut în clipa în care o altă mașină, aflată la o distanță regulamentară în fața membrelor PSD Dolj, a virat la stânga, moment în care membra PSD Dolj aflată la volan a redus viteza autovehiculului, cum este normal. Mașina în care se afla deputatul USR Adrian Prisnel a venit violent din spate și a lovit mașina membrelor PSD Dolj, provocând accidentul.

Surse din poliția prezentă la fața locului au precizat că mașina în care se afla deputatul USR Adrian Prisnel nu a frânat, echipajul estimând, totodată, că vehiculul cu membri USR circula cu o viteză de circa 90-100 km/h în localitate, cu peste 40 de kilometri peste limita maximă legală.

Acest accident petrecut astăzi este unul de natură să ne sugereze că fie șoferul mașinii USR Dolj nu ar trebui să aibă dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice și că deputatul USR Adrian Prisnel a încuviințat deplasarea autovehiculului peste viteza legală admisă în localitate, ceea ce contravine inclusiv faimosului dicton promovat de partidul din care face parte („FĂRĂ PENALI ÎN FUNCȚII PUBLICE!”), fie că intențiile celor aflați în mașina USR au fost de a șicana în trafic și de a pune într-o situație neplăcută două colege ale noastre pe care domniile lor le văd ca pe niște adversare politice.

Cerem public ca deputatul USR Adrian Prisnel să aducă lămuriri legate de ceea ce s-a întâmplat astăzi și îi cerem, de asemenea, întregii echipe USR Dolj, atât scuze publice pentru nerespectarea vitezei legale și a normelor de condus pe drumurile publice, cât și scuze față de colegele noastre care au avut ghinionul să se afle, în această duminică, pe același drum cu membri ai USR.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.