În comuna Leu, fără doar-și-poate, faptele vorbesc de două mandate și o fac în așa fel încât vor mai vorbi pentru măcar următorii patruani! Pentru că nu sunt nici puține faptele și nici lipsite de importanță, iar IulianCristescu, candidatul PSD pentru următorul mandat, știe mai bine ca oricine că doar un gospodar poate acționa în așa fel încât faptele să vorbească despre omul din spatele tuturor lucrurilor la Leu.
“Multe lucruri ne diferențiază, pe mine și echipa mea, de cei care au fost înainte de 2012 la conducerea comunei. Unul din ele este strategia de dezvoltare locală, parte integrantă din strategia de dezvoltare județeană. Fără această strategie care a fost legată direct de Planul Urbanistic General, nu aveam proiecte guvernamentale, nu aveam proiecte europene, nu puteam face nimic. Am actualizat PUG-ul, am mărit intravilanul comunei, pentru că fără acesta, nu putem plia proiectele pe ce era. Concret, în mandatele mele, am realizat 30 de kilometri de asfalt, mulți făcuți cu fonduri europene. Am luat locul 36 din România pentru un proiect și o măsura AFIR. Am avut colaborări și contracte cu șase firme de asfaltare, nu e puțin lucru. Din fonduri proprii, am făcut drumul care leagă DE70 de gară” spune Iulian Cristescu, când își amintește cum a debutat în funcția de primar la Leu.
La Școala de Fete, Iulian Cristescu a asigurat reabilitarea clădirilor, astfel încât acum se poate vorbi de condiții demne de liceele craiovene în comuna Leu – de la ambientul claselor și până la echipamente de comunicare wireless, totul a fost schimbat. “Mai în glumă, mai în serios, noi nu o mai numim Școală, o numim Pensiune. Acolo se găsesc mai multe sedii ale unor instituţii: Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanei, la care sunt arondate opt comune, cabinet notarial, etc. De asemenea, avem trei cabinete de Medicină de familie, două farmacii în Leu şi una în Zănoaga, iar, tot într-o clădire veche, am atras un important investitor, dintr-un lanţ de magazine foarte cunoscut la nivel internaţional” spune Iulian Cristescu. Și investițiile au continuat: peste 100.000 lei în reparații capitale la grădinița Leu, alți 600.000 lei în reabilitarea Școlii Gimnaziale „Nică Barbu Locusteanu”, unde sunt şi terenuri de sport şi o sală de jocuri sportive , toate modernizate, inclusiv structura de la Zănoaga, iar cele trei grădiniţe (două în Leu, una în celălalt sat), sunt pregătite pentru începutul anului şcolar. Încă 120.000lei s-au investit în amenajarea unui loc de joacă și unul dintre cele mai frumoase proiecte, în valoare de 235.000 de lei este terenul sintetic de fotbal,poziționat chiar pe marginea drumului european – un loc de recreere și de petrecere a timpului liber într-un mod plăcut și sigur. Nu pot fi trecuți cu vederea cei 60.000 de lei investiți în alte baze sportive sau 90.000 de lei investiți în reparații și amenajări de fântâni publice.
Banii au fost folosiți în mod chibzuit la Leu, indiferent dacă aceștia au fost investiți în infrastructură, învăţământ ori sport. Imediat după accidentul feroviar, administraţia publică locală a implementat, cu fonduri europene, un proiect în valoare de un milion de euro, pentru asfaltarea străzilor.
Una dintre cele mai mari probleme din zonă a fost cea a alimentării cu apă, cu atât mai mult cu cât pânza freatică este foarte jos, în anii trecuţi inundaţiile fiind la ordinea zilei. Acum, lucrurile sunt rezolvate. În satul Zănoaga, după ce ani la rând beciurile caselor au fost pline cu apă, datorită insistenței administrației PSD Leu, aceste lucruri au devenit doar o tristă amintire.
Cifrele sunt impresionante la Leu: peste 1.200.000 de euro atrași din fonduri europene în proiecte precum asfaltarea drumurilor, iluminatul public sau Centrul Social din Leu (proiect aflat în lucru în aceste zile), dar și aproape 10 milioane de lei învestiți din bugetul propriu în asfaltarea drumurilor sătești, modernizarea acestora sau pietruri pe anumite artere.
Ca în orice localitate, există şi proiecte, pentru viitor: „Pe lângă finalizarea asfaltării drumurilor, unul dintre programe se referă la canalizare. Este un proiect pentru care déjà am demarat studiul de fezabilitate. Dar, poate cel mai important, este cel referitor la introducerea gazelor în comună, deoarece perspectiva dezvoltării este mult mai amplă, déjà având agenţi economici care au început să investească, cu atât mai mult cu cât suntem aşezaţi pe un drum european. Iar atragerea de investitori și crearea de locuri de muncă a fost unul dintre planurile mele permanante. Mă pot mândri cu un producător de plase sudate și garduri bordurate – asta înseamnă 100 de locuri de muncă – îi felicit pe oameni, dar și pe conducătorii afacerii. La fel este exemplul parcului foto voltaic, la care se adaugă și banii care ne revin nouă, la buget, prin taxa de valoarea dăugată.” A mărturisit Iulian Cristescu, candidatul PSD la funcția de primar.
Iulian Cristescu nu a terminat munca la primărie. Următorii patru ani sunt dedicați unor proiecte déjà gândite și care doar așteaptă împlementarea:
-sistemul centralizat de colectare și epurare ape uzate menajere Comuna Leu, Sat Zănoaga se află în stadiul de reactualizarea studiului de fezabilitate
– înființarea rețelei de alimentare și distribuție gaze naturale este în etapa studiului de fezabilitate
– extinderea sistemului centralizat de alimentare cu apă în Comuna Leu, Sat Zănoaga a parcurs toate etapele și se află în acest moment în stadiul proiectului tehnic de execuție.
La acestea, se adaugă modernizarea drumurilor, asfaltarea drumurilor sătești de interes local sau întreținerea drumuri sătești cu material pietros.
Susţinerea unor ample investiţii, de-a lungul anilor, este continuată, cu succes, şi în această perioadă de restrişte: “Îmi doresc înființarea unui centru comunitar pentru servicii sociale prin schimbarea destinației, reabilitarea și dotarea fostei Școli de Băieți din Satul Leu, achiziționarea de echipamente în vederea modernizării sediului de Evidență a Populației, modernizarea Centrului Civic – prin achiziția și montajul unei stații de autobuz.Ca să nu mai vorbim de copii și educație. Am preluat modelul de la Brașov. De opt ani, de când sunt primar, dau un ghiozdan cu rechizite copiilor la începutul de an școlar. Investiția în educație este cea mai sigură investiție din lume. Consider că educația trebuie să țină pasul cu vremurile iar administrația locală are un rol esențial. Din acest motiv am decis, încă de la începutul primului mandat să mă implic activ, ca nimeni altcineva până atunci, în a oferi copiilor din localitate si guranța, confortul și calitatea actului educațional prin următoarele realizări: burse de merit, centrală termică, inițierea programului “Primul ghiozdan”, reabilitarea școlilor și grădinițelor, locul de joacă, terenul sintetic, premierea copiilor cu rezultate bune și foarte bune, prezența lui Moș Crăciun anual. Și mai am de făcut: reparații curente la școala din Zănoaga, reabilitarea și amenajarea bazei sportive, precum și reabilitarea, modernizarea și dotarea sălii de sport din satul Leu” a mai spus Iulian Cristescu.
Primarul de acum și din viitor vrea să împrejmuiască cu gard din beton cimitirul din Leu și să aducă în comună servicii de înregistrare sistematică de cadastru.
“Aici, la Leu, fiecare activitate și fiecare lucru făcut de mine îmi dă forță și energie să merg mai departe, am satisfacție și din acest motiv am hotărât să candidez în continuare la această funcție și să coordonez comuna cum nu se poate mai bine și să realizez tot ce am promis acolo. Iar oamenii trebuie să fie foarte hotărâți să vină către noi pentru că le-am arătat că faptele vorbesc, faptele sunt cele care trebuie să fie analizate, iar candidații să fie și ei, la rândul lor analizați, în funcție de fapte!” a menționat cu hotârâre, Iulian Cristescu.
Comandat de Partidul Social Democrat Organizatia Judeteana Dolj, CUI mandatar finaciar: 21200019