“Hipodromul craiovean a luat ființă în 1903, odată cu Parcul Bibescu, actualmente Nicolae Romanescu. Arhitectul francez Edouard Redont reușea să obțină, în anul 1900, medalia de aur la Expoziția Internațională de la Paris pentru planurile acestui parc, inclus acum în cea mai importantă categorie de monumente, iar Hipodromul craiovean era considerat, la începutul secolului al XX-lea, al treilea ca importanță din Europa. Nobilii Băniei, care văzuseră cât de necesare erau la Paris sau Londra hipodromurile pentru viața socială a aristocrației, au solicitat o construcție similară, iar Redont a dat curs acestei cereri considerand că veniturile pe care le va aduce municipalității vor acoperi cheltuielile pentru întreținerea întregului parc.
În urmă cu câțiva ani, primăria Craiova a reușit să obțină prin hotărâre de guvern proprietatea exclusivă a hipodromului și deci și dreptul de a face investiții și de a reda circuitului sportiv această parte importantă a Parcului Romanescu. Avem proiect de reabilitare a celor 20 de ha de teren aferente hipodromului, în care nu am putut investi bani europeni atunci cand am refăcut toată partea de infrastructură din restul parcului, fiindcă nu dețineam actele de proprietate. În anii urmatori va fi una dintre prioritățile noastre”, a spus fostul primar al Craiovei, Lia Olguța Vasilescu.