Documentele necesare pentru a se putea deplasa de la domiciliu către piaţă

0
1685

SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL le-a adus la cunoştinţă comercianţilor din pieţe, în această după-amiază, care sunt documentele necesare pentru a se putea deplasa de la domiciliu către piaţă, respectiv de la piaţă către domiciliu, în contextul noilor restricţii pentru prevenirea extinderii epidemiei de coronavirus, anunţate de preşedintele României şi care ar urma să intre în vigoare începând de mâine, 25 martie 2020.

Astfel, pentru a se putea deplasa către / de la serviciu, reprezentanţii / angajaţii societăţilor comerciale care îşi desfăşoară activitatea în pieţe ar trebui să aibă asupra lor următoarele documente:

  • act de identitate,

  • copie contract de închiriere / acord de comercializare încheiat cu SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL,

  • adeverinţă eliberată de angajator.

La rândul lor, producătorii agricoli care îşi vând marfa în pieţe îşi vor putea justifica deplasarea de la domiciliu către piaţă şi înapoi acasă, având asupra lor următoarele documente:

  • act de identitate,

  • atestat de producător / carnet de comercializare,

  • copie acord rezervare (unde este cazul),

  • declaraţie pe proprie răspundere.

Le reamintim cetăţenilor că pieţele rămân deschise, dar, pentru a preveni răspândirea coronavirusului, este de preferat să evite ieșirile din locuință. Atunci când deplasarea în afara domiciliului este absolut necesară şi ajungeţi într-o piaţă, respectaţi măsurile de igienă şi protecţie recomandate de autorități, menţinând o distanță corespunzătoare față de persoanele din jurul dumneavoastră și dezinfectându-vă mâinile des.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.