image_pdfimage_print

Luna mai este luna promovării economiei sociale şi este dedicată organizării unor evenimente și acţiuni de conștientizare a importanței dezvoltării acestui sector pentru întreaga societate, la nivel național.

Economia socială reprezintă ansamblul activităţilor private cu caracter economic şi social, servind interesul general, interesele unei colectivităţi şi/sau interesele personale nepatrimoniale, prin creşterea incluziunii sociale şi/sau furnizarea de bunuri, prestarea de servicii şi/sau execuţia de lucrări.

Domeniul economiei sociale, stabilirea măsurilor de promovare şi de sprijinire a economiei sociale, precum și condiţiile de atestare a întreprinderilor sociale şi de certificare a întreprinderilor sociale de inserţie sunt reglementate de Legea nr. 219/2015 privind economia socială, cu modificările și completările ulterioare. Contribuind la dezvoltarea comunităţilor locale, economia socială are ca obiective consolidarea coeziunii economice şi sociale, ocuparea forţei de muncă și dezvoltarea serviciilor sociale.

Pentru îndeplinirea acestor obiective, entitățile economiei sociale desfășoară, în principal, următoarele activități de interes general: producerea de bunuri, prestarea de servicii și/sau execuția de lucrări care contribuie la bunăstarea comunității sau a membrilor acesteia; promovarea cu prioritate a unor activități care pot genera sau asigura locuri de muncă pentru încadrarea persoanelor aparținând grupului vulnerabil; dezvoltarea unor programe de formare profesională dedicate persoanelor din grupul vulnerabil; dezvoltarea serviciilor sociale pentru creșterea capacității de inserție pe piața muncii a persoanelor din grupul vulnerabil.

Întreprinderile sociale şi întreprinderile sociale de inserţie beneficiază de gratuitate pentru emiterea atestatului sau/și a mărcii sociale, precum şi înregistrarea în Registrul unic de evidenţă a întreprinderilor sociale (RUEIS). Serviciile de atestare și de certificare sunt oferite de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă prin agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă, respectiv Agenția Municipală București. Compartimentele de economie socială din cadrul agențiilor teritoriale informează şi acordă sprijin metodologic pentru derularea procedurii de atestare/certificare a întreprinderilor sociale/ întreprinderilor sociale de inserţie, precum şi pentru desfăşurarea activităţii acestora în raport cu drepturile şi obligaţiile acestora în calitate de întreprinderi sociale/întreprinderi sociale de inserţie.

La data de 30.04.2025, la nivelul județului Dolj erau înregistrate 142 de persoane juridice cărora li s-au eliberat atestate de ÎS şi 2 ÎSI cărora li s-au eliberat certificate de marcă socială.

Din cele 142 de ÎS atestate, la data de 30.04.2025 mai sunt 46 de ÎS cu atestat valabil, 95 de ÎS au atestatul retras, o ÎS are atestaul expirat. Din cele 2 ÎSI atestate, la data de 30.04.2025, o ÎSI are marca social retrasă şi o ÎSI are marca social expirată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.