Hramul Bisericii Sfântul Gheorghe Nou din Craiova – Zile de sărbătoare și concert de muzică bizantină.
În perioada 22-23 aprilie, credincioșii din Craiova sunt așteptați la Biserica Sfântul Gheorghe Nou, situată pe strada Păltiniș, pentru a participa la manifestările religioase prilejuite de hramul sfântului lăcaș.
Cu această ocazie, vor fi aduse spre închinare moaștele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, unul dintre cei mai iubiți sfinți ai creștinătății. Pelerinii vor avea posibilitatea de a se ruga și de a cere ajutorul sfântului în aceste zile cu o profundă însemnătate spirituală.
Evenimentul va fi marcat și de un moment artistic deosebit: miercuri, 23 aprilie, va avea loc un concert de muzică bizantină, specifică perioadei pascale, susținut de Ana Nuță și Florin Fiscuci. Concertul promite să aducă o atmosferă de rugăciune și liniște sufletească, prin interpretări care evocă frumusețea tradiției liturgice ortodoxe.
Credincioșii sunt invitați să participe cu evlavie la slujbele religioase și la concert, pentru a celebra împreună această sărbătoare cu adânci rădăcini în spiritualitatea creștină.
“Cu bucurie și cu dragoste frățească vă invităm să ne fiți alături și să participați la Hramul bisericii noastre, în zilele de 22 și 23 Aprilie 2025, pentru a ne ruga împreună și a ne închina Sfintelor Moaște ale primului Ocrotitor al bisericii noastre, Sfântul Mare Mc. Gheorghe, purtătorul de biruință, în această frumoasă perioadă pascală, plină de bucurie, de trăire și de împlinire duhovnicească. Înaltpreasfințitului Părinte Prof. Univ. Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, au fost primite și vor fi așezate permanent spre închinare, în biserica noastră, Sfintele Moaște ale Sfântului Mare Mc. Gheorghe, purtătorul de biruiță, Ocrotitorul Sfintei noastre biserici (primul hram), alături de Sfintele Moaște ale Sfântului Cuvios Irodion de la Lainici.
Un fragment din Sfintele Moaște ale Sfântului Mare Mc. Gheorghe a fost dăruit bisericii noastre, ocrotită de Marele Mucenic, de către Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie, Arhiepiscopul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Marii Britanii și Irlandei de Nord (Act donație nr. 0166/2025), pentru a ne fi „binecuvântare, mângâiere și sprijin duhovnicesc pentru toți credincioșii care le vor cinsti cu evlavie”, a spus preot Paroh, Pr. Conf. Univ. Dr. Iulian Mihai L. Constantinescu.
Program liturgic:
– Marți, 22 Aprilie 2025:
Ora 17 – Vecernie și Litie; Acatist
PROCESIUNE cu Sfintele Moaște ale Sfântului Mare Mc. Gheorghe și ale Sfântului Cuv. Irodion de la Lainici
– Miercuri, 23 Aprilie 2025:
Ora 8 – Utrenia
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie
Pomenirea ctitorilor
Concert de muzică bizantină, specifică perioadei pascale, susținut de invitații noștri, Ana Nuță și Diac. Florin Fișcuci
Invitați: Ana Nuță; Diac. Florin Fișcuci
Vă așteptăm cu bucurie duhovnicească pentru a ne ruga împreună și a ne închina cu evlavie la Sfintele Moaște ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și ale Sfântului Cuvios Irodion de la Lainici.
Preot Paroh,
Pr. Conf. Univ. Dr. Iulian Mihai L. Constantinescu
Preoți slujitori:
Pr. Silviu Octavian Ciocșan
Pr. Lect. Univ. Dr. Ion Sorin Bora
PAROHIA SFÂNTUL GHEORGHE – NOU
Strada Păltiniș nr. 15, 200128 Craiova, Dolj
Oficiul parohial: Tel. 0762277892; Email: Droicanon@yahoo.fr