image_pdfimage_print

Între 2 februarie8 martie 2025, ANALIA SELIS prezintă publicului din România turneul național „ARGENTINISSIMO, RĂDĂCINI“, un eveniment conceput în jurul tango-ului și folclorului latino-american. Programul  turneului cuprinde recitaluri în formulă de trio și concerte simfonice, derulate în peste 15 orașe din România: București, Oradea, Bistrița, Sfântu Gheorghe, Craiova, Târgoviște, Brăila, Buzău, Slobozia, Pitești, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Bacău, Suceava, Iași, Târgu Mureș, Brașov. La București, Analia va prezenta două recitaluri la Teatrul „Godot”, pe 2 februarie și 8 martie 2025.

Cu un repertoriu dedicat integral țării sale de origine (Argentina), Analia Selis aduce pe scenă doi invitați speciali născuți în aceeași țară sud-americană: chitaristul JULIO SANTILLÁN și pianistul MARIANO CASTRO–dublu nominalizat la Latin Grammy Awards. Cei doi artiști semnează și aranjamentele muzicale pentru piesele pe care le veți asculta, tematica acestora fiind legată de sărbătorile celebrate în primele luni ale anului: Ziua îndrăgostiților și Dragobete, Mărțișorul și Ziua femeii.

Prin turneul „ARGENTINISSIMO, RĂDĂCINI“, Analia își propune o reîntoarcere spre origini, spre locurile din care venim, care constituie o sursă continuă de inspirație. Artista aduce în prim plan dragostea pentru spațiul în care ne-am născut, legăturile cu familia, cu valorile culturale ale propriei comunități, militând pentru păstrarea și transmiterea lor ca elemente care ne definesc.

„Îmi doresc de foarte mult timp să prezint publicului meu acest turneu. Visul meu a fost inspirat de dragostea pentru tango și de aprecierea pe care o am pentru cei doi muzicieni argentinieni extraordinari alături de care voi cânta. Julio Santillán (chitară) a venit pentru prima oară în România în urmă cu 10 ani, când am făcut un pas esențial în cariera mea:primul meu turneu de tango, prezentant alături de Julio și de Răzvan Suma. O altă binecuvântare în drumul meu a fost apariția lui Mariano Castro (pian), care a ales să se stabilească în România. Julio este un muzician de folclor latino-american și Mariano este muzician de tango. În această formulă de trio, rădăcinile mele culturale cele mai puternice – tango-ul și folclorul argentinian – se vor exprima pe scenă prin muzica pe care o vom împărtăși cu publicul român.”– declară ANALIA SELIS despre proiectul său

În 2024, Analia Selis a sărbătorit 20 de ani de carieră artistică în România și 10 ani de când și-a dedicat întreaga activitate tangoului, moment marcat prin turneul național aniversar„TANGO AUTÉNTICO”. În 2022, Comitetul Interministerial Argentinian i-a acordat distincția de „Country Brand Ambassador”, ca rezultat al contribuției sale la construireaidentitățiinaționaleargentinieneînstrăinătate.Turneelenaționale „Vă place tango?”, „Tango Simfonic”, „ArgEnTango”, „Symphonic Piazzolla”, „InterbelicSimfonic” –sunt toate o mărturie a pasiunii ș idăruirii Analiei Selis pentru muzica de tango. Succesul proiectelor sale s-a tradus și prin numeroase invitații–primite din țară sau din străinătate– de a cânta alături de ansambluri importante sau de a participa la festivaluri internaționale.

Pentru mai multe detalii despre turneul naţionalARGENTINISSIMO, RĂDĂCINI,consultaţi site-ulwww.analiaselis.com

Eveniment organizat de Asociaţia Culturală „Analia Selis”

Parteneraerian: Air France

Partener de mobilitate: SEAT

Parteneri:Senia Music, The ForgeSports (Partener de viață sportivă), Silvia Șerban (Designer de haine), PromArt Creative (partener PR)

Parteneri media:Radio România Actualități, Radio România Muzical, Radio România Cultural, Radio România București FM, Radio România Regional (Timișoara, Reșița, Iași, Craiova, Cluj, Târgu Mureș, Constanța, Brașov) Radio România Internațional, Cariere, E-femeia, Ziarul Metropolis, HAPP.ro, LIFE.ro, palindrom.eu, Avantaje, Editura Sigma, Observator Cultural, Psychologies, Cărturești.

Turneul naţionalARGENTINISSIMO, RĂDĂCINI

 2 februarie – 8 martie 2025

02.02 • București – Teatrul Godot, 19:00

06.02 • Oradea – Sala Filarmonicii, 19:00

07.02 • Carei-Teatrul MunicipalCarei, 18:00

08.02 • Zalău – Sala Transilvania, 19:00

09.02 • Bistrița – PalatulCulturii, 19:00

10.02 • Sfântu Gheorghe – Centrul de CulturăArcuș “Casa Muzicii”, 19:00

13.02 • Craiova – Sala FilarmoniciiOltenia, 19:00

14.02 • Slobozia – Casa Municipală de Cultură „Nicolae Rotaru”, 19:00

15.02 • Brăila – PalatulCulturiiBrăilene “Lyra”, 19:00

16.02 • Buzău – Sala ConsiliuluiJudețeanBuzău, 19:00

17.02 • Focșani – Teatrul Municipal “Maior Gheorghe Pastia, 19:00

20.02 • Pitești – Sala Filarmonicii, 19:00

21.02 • Ploiești – Sala Filarmonicii Paul Constantinescu, 19:00

24.02 • RâmnicuVâlcea – Sala Filarmonicii “Ion Dumitrescu”, 19:00

27.02 • Bacău – Centrul de AfacerișiExpozițiiBacău, 18.30

28.02 • Suceava – Teatrul Municipal “MateiVișniec”, 19:00

01.03 • Iași – Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu”, 19:00

02.03 • Vaslui – Centrul Cultural Județean, 19:00

06.03 • Târgu Mureș – Sala Mare a PalatuluiCulturii, Ora 19:00

07.03 • Brașov – Centrul Cultural Reduta, 19:00

08.03 • București – Teatrul Godot, 20:00

Stabilită din anul 2003 în România, după studii muzicale urmate în țara sa natală (Argentina) și la Longy School of Music  – Boston (S.U.A), ANALIA SELIS a fost inițial apreciată ca interpretă de pop latino-american și a devenit cunoscută publicului român după obținerea premiul al III-lea la Festivalul Internațional„Cerbul de Aur” (2004). Din 2014, Analia a ales o nouă cale de exprimare artistică: tango-ul, genul muzical fascinant și pasional născut în Argentina.

Într-un frumos parcurs artistic construit așadar între țara în care s-a născut și țara ei de adopție, Analia Selis a dăruit publicului român proiecte de calitate,în care cele mai cunoscute tango-uri semnate de mari compozitori ca Astor Piazzolla, Carlos Gardel sau Sebastian Pianas au fost interpretate în mod tradiţional, aşa cum se cânta pe vremuri în Argentina, ţara unde, la graniţa cu Uruguay-ul, s-a născut undeva la finalul sec. XIX acest tip de muzică şi dans.

Turneele naționale „Vă place tango?” (două ediții), „Tango Simfonic” (prima ediție), „Tango Simfonic – Milonga de mis amores” (ediția a doua), „ArgEnTango”, „Symphonic Piazzolla” sau„Interbelic Simfonic” sunt toate o mărturie a pasiunii și dăruirii Analiei Selis pentru muzica de tango.

Ca urmare a succeselor sale, Analia a fost invitată să concerteze cu mari orchestre din Elveția (Biel Solothurn Symphony Orchestra), Cehia (Hradec Králové Philharmonic Orchestra), Lituania (Klaipėda Symphony Orchestra), Argentina (National University of Tucumán Symphony Orchestra)sau alături de ansambluri ca  Gaudeamus Quartet, Contempo Quartet ș.a. De asemenea, a urcat pe scena unor importante festivaluri muzicale: Festivalul Internațional„George Enescu” (România), Radio Song Festival (Beijing,China), Kammer musik tage Barth Festival (Germania), DasEinzigartige Crossover Festival(Elveția), FestivalulșiConcursulInternațional de Violoncel de la Klaipėda (Lituania), ConcentusMoraviae Festival (Cehia) ș.a.

În 2022, Comitetul Interministerial Argentinian i-a acordat distincția de „Country Brand Ambassador”, ca rezultat al contribuției sale la construirea identității naționale argentiniene în străinătate.

Muzician complex, pianist, chitarist, compozitor, orchestrator, MARIANO CASTROeste argentinian din Buenos Aires, stabilit în România în anul 2013. În cariera sa de interpret la pian și chitară abordează diferite stiluri muzicale alături de formații de tango, jazz, rock şi muzică clasică. Din 2008 face parte din grupul Narcotango, care realizează o fuziune între tango, jazz şi muzică electronică. Împreună cu Narcotango, Mariano Castro (în triplă calitate, de interpret, compozitor și orchestrator) a fost nominalizat de două ori la Latin Grammy Awards (2009 şi 2010), la categoria „Cel mai bun album de tango“.

Mariano Castro a fost profesor la Conservatorul Muzical Melanidin Buenos Aires și a susținut cursuri de master despre interpretarea tangoului în Argentina și în alte țări. În 2016 devine parte a ansamblului ArgEnTango, ca pianist, alături de Răzvan Suma (violoncel), Rafael Butaru (vioară), OmarMassa (bandoneon) şi Analia Selis (voce), realizând un turneu național cu muzica lui Astor Piazzolla (proiect pentru care scrie toate aranjamentele muzicale). A colaborat cu muzicieni de prestigiu internațional: Rafael Butaru, Luiza  Zan, Carlos Libedinsky, violoniștii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru. Sub bagheta dirijorului KasparZehnder a susținut, în 2019, concertul Tango Simfonic cu prestigioase orchestre din Elveția, Cehia și Lituania. A fost pianist alături de diferite ansambluri muzicale românești și a colaborat cu toate orchestrele filarmonice din România.

În 2021, a inițiat proiectul dedicat compozitorului argentinian Astor Piazzolla, împreună cu Analia Selis și cu diferite orchestre din România.

JULIO SANTILLÁNeste un compozitor de jazz și chitarist argentinian născut în Tucumán (Argentina). Absolvent al prestigioasei universități Berklee College of Music, este profesor la UniversidadNacional de San Martín și la Conservatorio Superior de Música- Manuel de Falla din Argentina.

A fost aplaudat ca solist în cadrul festivalurilor GuitarrasdelMundo (Argentina) șiCertamenInternacional de GuitarraMiquelLlobet (Spania). A colaborat cu Orchestra Națională Radio (din România) și în proiecte muzicale derulate de Consulatul argentinian de la New York (S.U.A.).

În calitate de lider al trupei J. S. Septet a înregistrat opt ​​albume cu compoziții originale și a participat la concerte la Blue Note Jazz Club (S.U.A.), CaféVinilo și Festival Internacional de Jazz de Tucumán (Argentina). Arealizat peste 40 de albume în colaborare cu muzicieni din Argentina, Columbia, Finlanda, Grecia, Canada, Spania, Italia, Belgia, Germania, Franța, Cehia, S.U.A. și România, în calitate de chitarist, producător și creator al aranjamentelor muzicale.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.