Teatrul pentru copii și tineret Colibri Craiova onorează invitația Teatrului Ariel din Târgu Mureș și prezintă spectacolul „Ridichea uriașă“ în cadrul Festivalului „Ariel 75 in memoriam Gabi Cadariu“.
O participare plină de emoții pentru actorii din distribuția acestui spectacol. „Ridichea uriașă“ este ultima montare semnată pe scena Colibri de regizorul Gavril Cadariu, care s-a stins la 1 mai. Evenimentul de la Târgu Mureș, ce onorează 75 de ani de existență ai Teatrului pentru copii și tineret Ariel, îi este dedicat lui Gabi Cadariu, regizor și manager al acestui teatru.
Joi, 13 iunie 2024, publicul Teatrului Ariel se va putea bucura de două reprezentații ale spectacolului „Ridichea uriașă“, de Alina Nelega, după o poveste rusească, regia Gavril Cadariu, scenografia Oana Micu, muzica Zeno Apostolache, cu actorii: Marin Fagu, Geo Dinescu, Alis Ianoș, Oana Stancu, Adriana Ioncu, Daniel Mirea.
Una dintre cele mai cunoscute povestioare ale multor generații de copii devine suport și pretext pentru o mică feerie a naturii într-un microcosmos în care, așa cum doar în poveștile copilăriei se întâmplă, este cuprins tot universul și tot preaomenescul.
Cele două reprezentații „Ridichea uriașă“ sunt programate joi dimineață, la orele 09:30 și 11:00, în sala mare a Teatrului Ariel din Târgu Mureș.