image_pdfimage_print

Unul dintre cele mai apreciate demersuri ale Consiliului Județean (CJ) Dolj în beneficiul educației, proiectul „EU la muzEU”, a fost relansat în această săptămână cu cea de-a doua ediție, programul urmărind promovarea istoriei locale, a tradițiilor și a culturii din regiunea Olteniei în rândul școlarilor din ciclul gimnazial.

În acest context, președintele Consiliului Județean, Cosmin Vasile, a anunțat faptul că, în paralel cu această inițiativă de succes, administrația este pregătită să lanseze procedura necesară pentru a oferi acces gratuit la instituțiile muzeale din subordine tuturor elevilor din Dolj.

„Proiectul «EU la muzEU» reprezintă un demers creat special pentru copiii din ciclul gimnazial și iată că astăzi marcăm începerea celei de-a doua ediții. Ne dorim ca toți elevii din clasele a VI-a și a VII-a din județul Dolj să viziteze muzeele noastre. Pentru școlarii din afara Craiovei, am încheiat contracte cu transportatorii, pentru a putea să-i aducem din localitățile în care învață la instituțiile noastre.

Copiii pot vedea timp de o zi Muzeul de Artă, Muzeul Olteniei, cu toate cele trei secții ale sale, Centrul «Constantin Brâncuși», iar, din acest an, vor putea merge și la Muzeul Cărții și Exilului Românesc.

Este o inițiativă menită să ofere o șansă și tinerilor din localitățile mai îndepărtate, pentru care era mai dificil să ajungă împreună cu colegii de clasă la Craiova. Sunt programați să treacă pragul instituțiilor noastre aproximativ 5.500 de elevi din clasa a VI-a, urmând ca din primăvară să vină cei din clasa a VII-a.

Anul trecut, aproape 9.000 de școlari au beneficiat de proiectul «EU la muzEU» și pot spune că am văzut copii entuziasmați de ceea ce au descoperit. Ne dorim să ducem mai departe această inițiativă, să facem din ea o tradiție a Consiliului Județean Dolj, la fel cum ne dorim și pentru un alt demers al nostru, «Olimpiada de fotbal», a cărui a doua ediție a început de curând. Este un proiect care încurajează mișcarea și sportul în școală și care s-a bucurat în 2022 de un real succes, angrenând peste 2.000 de elevi din 114 unități de învățământ din Dolj.

În luna octombrie, vom promova pe ordinea de zi a Consiliului Județean o hotărâre prin care ne propunem să oferim acces gratuit la muzeele din subordinea CJ tuturor elevilor, începând cu clasa I și terminând cu liceenii din clasa a XII-a. Trebuie subliniat faptul că beneficiarii se vor bucura de această facilitate ori de câte ori își doresc să viziteze obiectivele noastre, fără vreo limită în ceea ce privește numărul de intrări”, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.

Doar în primele două zile ale celei de-a doua ediții ale proiectului „EU la muzEU”, aproape 300 de elevi din 14 localități au vizitat Muzeul de Artă, Centrul „Constantin Brâncuși”, precum și Secțiile de Etnografie, Științele Naturii și Istorie-Arheologie din cadrul Muzeului Olteniei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.