image_pdfimage_print

Un grup de 47 de pelerini din Craiova au trăit bucuria călătoriei duhovnicești în Țara Sfântă, un periplu spiritual și cultural ce aduce o experiență unică pentru suflet. Pelerinii s-au închinat, în perioada 02– 08 mai 2023, la Locurile Sfinte din Țara Sfântă, unde l-au avut ca ghid pe directorul Centrului de Pelerinaje al Mitropoliei Oltenia, pr. Alexandru Zidaru și coordonator de grup, pr.prof. conf. dr. Mihai Constantinescu. Pelerinii au vizitat locuri deosebite, au avut parte de o experiență duhovnicească aparte și de un pelerinaj pe care cu siguranță îl vor păstra în suflet pentru tot restul vieții.

Atmosfera a fost deosebită datorită faptului că pelerinii au trăit emoții profunde pentru că au reușit să atingă pământul sfânt, prin locurile pe unde a pășit Mântuitorul Iisus Hristos și Maica Domnului.

Unul dintre obiective a fost Biserica Nașterii Domnului din Bethleem, unde pelerinii au vizitat peștera în care a născut Maica Domnului. “Biserica de aici este foarte veche, de pe la jumătatea primului mileniu. Aceasta nu a fost distrusă de perșii, care au ocupat la un moment dat Țara Sfântă, așa cum au făcut cu mai toate celelalte biserici pentru că, în biserică se găsea scena Nașterii Domnului, scenă în care erau pictați și cei trei magi veniți cu daruri  pentru Mântuitorul Iisus Hristos și care erau îmbrăcați în ținută persană. Văzând cum arată aceștia, perșii au considerat să nu se atingă de o biserică unde sunt reprezentați înaintașii lor și de aceea, până astăzi, stă în picioare o biserică monumentală”, relatează pr. Alexandru Zidaru.

Întreg grupul venit în Țara Sfântă nu poate uita nici plimbarea cu barca pe Marea Galileii, unde proprietarul vasului a pus imnul României, în timp ce a ridicat steagul nostru în vârful catargului.

Țara Sfântă este locul unde sufletul poate respira alături de Creator

Pelerinii olteni au vizitat mai multe mănăstiri și biserici, una dintre ele fiind Mănăstirea Sfântului Sava, un loc plin de spiritualitate monastică, dar și Mănăstirea Sfântului Ioan Iacob Hozevitul, un sfânt român din Neamț, care a murit în jurul anului 1960. Este o mănăstire în munte, iar pe tot peretele muntelui se văd grote cu locuri unde au viețuit călugării pustnici de-a lungul timpului.

“Despre vacanțe putem să vorbim foarte mult. Știm că este vorba despre relaxare, despre recreerea trupului, însă de această dată, putem spune că este vorba despre relaxarea sufletului nostru, în concediul pe care îl numim pelerinaj. Țara Sfântă este locul unde sufletul nostru poate respira alături de Creator, pentru că în acest loc, Mântuitorul Iisus Hristos s-a întrupat, a trăit, a murit și a înviat pentru noi și pentru a noastră mântuire”, a spus directorul Centrului de pelerinaje al Mitropoliei Oltenia, pr. Alexandru Zidaru.

Momente emoționante pline de împlinire spirituală

Un sentiment de adâncă pioșenie au trăit toți cei care au intrat la Mormântul Maicii Domnului. Se cunoaște că Maica Domnului a fost îngropată după ce a murit, dar, la câteva zile, au deschis mormântul pentru că Apostolul Toma nu ajunsese la înmormântare și voia și el să o cinstească pentru ultima dată. Când au desfăcut mormântul, nu au mai găsit trupul Fecioarei Maria înțelegând că Domnul Iisus Hristos a luat la cer trupul mamei lui.

Desigur, locul și momentul cel mai important din Țara Sfântă îl constituie Ierusalimul, cu Drumul Crucii, Golgota – locul răstignirii Domnului Iisus Hristos și Sfântul Mormânt.  Aici pelerinii au trăit sentimentul profund religios de bucurie și împlinire spirituală. Cuvintele nu pot măsura și nu pot reda măreția momentului și a locului atunci când fiecare are binecuvântarea de a atinge locul unde a fost așezată crucea pe Golgota sau poate îngenunchea și îmbrățișa Piatra Sfântă, de unde a înviat Domnul și de unde an de an, în Noapte Învierii se aprinde Sfânta Lumină.

“A vedea locurile promise de Dumnezeu poporului ales, este într-adevăr o binecuvântare, mai ales pentru faptul că pășim, cu adevărat, pe locurile din viața Mântuitorului nostru.Este minunat să poți atinge aceste locuri, să te poți închina, să poți să te rogi acolo unde chiar pietrele parcă vorbesc despre viața și activitatea Mântuitorului.

Ierusalimul sau Orașul Sfânt, un loc râvnit de mii de ani de diferite popoare și religii, un centru cultural, istoric, dar mai ales religios, este locul cel mai sfânt de pe pamântul acesta fiind numită și cetatea Marelui Împărat. Nu de puține ori, acolo au fost date lupte crâncene pentru cucerirea acestuia din punct de vedere administrativ, însă  este bine de știut faptul că Ierusalimul ar trebui cucerit cu credința noastră”, a mai precizat pr. Alexandru Zidaru.

Pelerinii craioveni pe urmele Creatorului

„Pelerinajul în Țara Sfântă este un eveniment unic, fără a permite vreo comparație, este o reînnoire sau o renaștere a omului, care este religios ontologic și care tinde în mod firesc spre Creatorul, Sfințitorul și Mântuitorul său, întrucât mergem pe urmele Mântuitorului și parcurgem împreună cu El întreaga viață și activitate a Domnului, adică întreaga istorie a mântuirii noastre în Hristos Domnul Cel Înviat. Mă bucur și am fost onorat să coordonez un grup de pelerini, prin Centrul de pelerinaje Sfântul Nicodim al Arhiepiscopiei Craiovei, în majoritate format din craioveni, medici, juriști, economiști, profesori, antreprenori, oameni implicați în administrație, de toate vârstele, de la copii la bătrâni, însă credincioși, cu viață aleasă, de ținută morală și de o sensibilitate și trăire duhovnicească aparte, cu care am petrecut timp de 7 zile, însoțiți de Părintele Alexandru Zidaru, un ghid excepțional și un preot de vocație, bucurându-ne împreună și trăind clipe și emoții speciale la Sfintele Locuri din Israel și Palestina. Este cu adevărat impresionant să vezi cum un bâtrân din grup îți spune, ca preot, la ieșirea din Sfântul Mormânt al Domnului, că de acum se poate întâmpla orice, așteptând în pace trecerea spre viața cea întru Împărăția Lui. Copii, tineri, adulți și bâtrâni, clerici și credincioși, cu toții am parcurs istoria mântuirii noastre împreună cu Domnul Slavei, începând cu locul Bunei Vestiri și terminând cu locurile Patimilor Domnului, al Judecății, al Răstignirii, al Îngropării, Învierii și Înălțării, pelerinajul nostru culminând din punct de vedere duhovnicesc cu momentul spovedaniei și al împărtășirii cu Însuși Hristos, Trup și Sânge, la Liturghia săvârșită la Sfântul Mormânt, la care am slujit și noi. A fost o satisfacție pentru mine și o realizare pastoral-misionară să văd trasfigurarea omului în fața realității mântuitoare și dătătoare de viață (Liturghia la Sfântul Mormânt) și atașamentul acestor pelerini frumoși față de valorile religioase creștine și ale Bisericii noastre. Pelerinajul s-a desfășurat în contextul Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice în Patriarhia Română, fiind și Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți), în același timp în contextul proiectelor desfășurate în parohii, Tinerii și vârstnicii sa laude numele Domnului”, a spus coordonatorul de grup, pr.prof.conf.dr. Mihai Constantinescu.

Cei care doresc să trăiască toate aceste momente de bucurie și împlinire spirituală, se pot interesa pe site-ul www.pelerinaje.ro sau pe facebook: Centrul de Pelerinaj Sf. Nicodim.

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.