𝑫𝒐𝒖𝒂̆ 𝒔𝒆𝒄𝒕̦𝒊𝒊 𝒂𝒍𝒆 𝑺𝒑𝒊𝒕𝒂𝒍𝒖𝒍𝒖𝒊 𝑪𝒍𝒊𝒏𝒊𝒄 𝑱𝒖𝒅𝒆𝒕̦𝒆𝒂𝒏 𝒅𝒆 𝑼𝒓𝒈𝒆𝒏𝒕̦𝒂̆ 𝑪𝒓𝒂𝒊𝒐𝒗𝒂 𝒊𝒏𝒕𝒓𝒂̆ 𝒅𝒆 𝒂𝒔𝒕𝒂̆𝒛𝒊 𝒊̂𝒏 𝒓𝒆𝒑𝒂𝒓𝒂𝒕̦𝒊𝒊. 𝑺-𝒂 𝒅𝒂𝒕 𝒐𝒓𝒅𝒊𝒏𝒖𝒍 𝒅𝒆 𝒊̂𝒏𝒄𝒆𝒑𝒆𝒓𝒆 𝒂 𝒍𝒖𝒄𝒓𝒂̆𝒓𝒊𝒍𝒐𝒓 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒊𝒏𝒄𝒊𝒏𝒕𝒂 𝑺𝒆𝒄𝒕̦𝒊𝒆𝒊 𝒅𝒆 𝑹𝒆𝒖𝒎𝒂𝒕𝒐𝒍𝒐𝒈𝒊𝒆 𝒔̦𝒊 𝒂 𝑺𝒆𝒄𝒕̦𝒊𝒆𝒊 𝒅𝒆 𝑮𝒂𝒔𝒕𝒓𝒐𝒆𝒏𝒕𝒆𝒓𝒐𝒍𝒐𝒈𝒊𝒆, 𝒂𝒇𝒍𝒂𝒕𝒆 𝒍𝒂 𝒆𝒕𝒂𝒋𝒖𝒍 𝑰𝑰 𝒂𝒍 𝒖𝒏𝒊𝒕𝒂̆𝒕̦𝒊𝒊 𝒎𝒆𝒅𝒊𝒄𝒂𝒍𝒆.
“Se vor reface tencuielile și zugrăvelile pereților de interior și tavanelor, se vor repara pardoselile și se vor monta gresie, covor PVC, faianță și tâmplărie nouă. De asemenea, se vor repara sau reface instalațiile electrice, termice și sanitare. Termenul de finalizare al lucrărilor începute astăzi este de 10 luni.
Valoarea investiței este de aproape 900.000 de lei, fără TVA, cu fonduri exclusiv din bugetul propriu al Consiliului Județean Dolj. Continuăm astfel politica ultimilor ani ce vizează investiții consistente în clădirea Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova.
Majoritatea spațiilor destinate pacienților și cadrelor medicale au fost deja supuse unor lucrări de reparații sau de modernizare, urmând să continuăm demersurile investiționale. În acest an, se vor finaliza lucrările de reparații de la etajul III al clădirii, vor continua lucrările de amenajare a incintei unității medicale și vor începe lucrările de reparații ale fațadelor spitalului”, a spus președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.