Craiova ocupă locul 3 în Europa în topul târgurilor de Crăciun. European Best Destinations a publicat rezultatul votului, iar Târgul de Crăciun Craiova este pe podium și este pentru prima dată când un oraș din România ocupă un loc fruntaș. Mai mult, Craiova este considerată “Best Christmas Lights Destination în Romania”.
În topul celor mai frumoase târguri de Crăciun din Europa s-a aflat și în acest an și cel de la Craiova. Administrația locală a reușit și de această dată să realizeze un târg de Crăciun la înălțime, după ce anul trecut, Craiova s-a situat pe locul 6 în Europa în topul celor mai frumoase târguri.
Craiovenii, dar și foarte mulți turiști din România și străinătate au venit la Craiova pentru a vedea Târgul de Crăciun.
Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, s-a ocupat în fiecare an de organizarea ca la carte a târgului de sărbători, ce durează toată luna decembrie și a reușit să aducă orașul pe locul fruntaș atât în țară, cât și în Europa.
Cu un million de luminițe, Craiova a concurat cu piețele tradiționale de la Viena, Praga, Budapesta sau Bruxelles.
„Craiova a câștigat locul 3 între cele mai frumoase Târguri de Crăciun din Europa. Mulțumim tuturor celor care s-au implicat, ne-au votat și ne-au vizitat orașul”, a declarat primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, după aflarea rezultatelor.