image_pdfimage_print

Biblioteca Județeană organizează vineri, 14 octombrie, începând cu ora 17.00, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, lansarea volumului de versuri „Ierburi pentru ce nu cunosc”, autor Maria Dinu.

Autoare a unei teze de doctorat care tratează discursul critic al lui Adrian Marino, susținută la Universitatea din București, Maria Dinu scrie în mod curent în presa culturală craioveană, fiind secretar de redacție al revistei „Mozaicul”. A debutat ca poetă cu volumul „Noaptea părului liber” (2017).

La acest eveniment cultural, care va fi moderat de Petrișor Militaru, vor participa, în calitate de invitați:Mihai Ene, Ilona Duță, Ana Paraschivescu și Nicolae Marinescu.

„«Ierburile» sau leacurile pentru necunoscut ale Mariei Dinu sunt chiar poemele acestui volum şi tămăduitoarea lor macerare poetică: bucăţi disparate de lume, bucăţi de carne şi sânge amestecate cu fluturări mătăsoase de rochii alunecă într-o mişcare cvasi-onirică, încercând să se coaguleze, scurgându-se mereu printr-un „eu” şi un „tu” ca prin nişte distilerii; căci materia făcută şi desfăcută într-o frământare continuă, cu „degetele” (organ hiperestezic recurent) dar mai ales cu corpurile, este textura unei realităţi transfigurate la graniţa atingerilor, „îmbrăcate şi dezbrăcate”, obscurizate şi luminate prin împletirea nesfârşită în doi. Iar… dacă ceea ce scapă cunoaşterii este însăşi substanţa realităţii distilate de „amândoi”, poezia devine catalizatorul căutării în aceste duble oglinzi, amplificând undele reflexivităţii prin imagini de o prospeţime vegetală, curgătoare şi vii. ” – Ilona Duță

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.