image_pdfimage_print

Craiova a fost timp de trei zile patria muzicii internaționale, un eveniment incendiar, care l-a propulsat deja în lumea marilor festivaluri. Prima ediție a Festivalului IntenCity s-a închieat cu un real succes, numeroși artiști consacrați de talie internațională făcând show pe scena de pe stadionul “Ion Oblemenco” în fața craiovenilor, dar și a românilor veniți din întreaga țară.

 

Timp de trei zile, Bănia a vibrat pe ritmuri de toate genurile muzicale: disco, latino, house. Artiștii  care au urcat pe impresionanta scenă amplasată pe stadionul „Ion Oblemenco” au reușit să ducă pe ritmuri de dans mii de spectatori, care au venit să vadă ultimul mare festival din această vară, organizat de Opera Română Craiova, cu sprijinul Primăriei și a Consiliului Local Craiova.

Mii de oameni au urmărit până spre dimineață din tribune sau de pe gazon spectacolul oferit de zeci de artiști de top veniți din întreaga lume: LayZee aka Mr. President, East 17, La Bouche, Nana, C-Block, Sandra, Ricchi e Poveri, DJ Conte, Thomas Anders and The Modern Talking Band, Luis Fonsi, No Mercy, Ice MC, Boney M XP (vineri), DJ Adrian Eftimie & Optick, Zion Y Lennox, Clean Bandit, Paul Van Dyk, Afrojack (sâmbătă), Faydee, Martin Solveig, Jason Derulo, DJ Snake, Lost Frequencies şi Simon Patterson.

Atât grafica, cât și sunetul a fost la înălțime. Fiecare persoană, prezentă la festival, a putut să îi vadă pe artiști indiferent în locul în care se afla. Organizarea a fost una de excepție, începând de la intrare și până la cel mai mic detaliu din incinta stadionului, unde oamenii au putut sta relaxați  cântând, dansând și trăind fiecare moment la maxim. Aceștia au avut amenajat locuri de unde puteau servi mâncare sau băutură, dar și standuri de unde puteau achiziționa suveniruri.

“Concluzii după cele trei zile IntenCity

Prima și cea mai importantă este aceea că orașul a ieșit pe plus după acest festival. Dacă e să facem un calcul simplu după gradul de ocupare de sută la sută a camerelor de hotel, cu o medie de 100 euro pe zi, deși știu că duminică s-a închiriat și cu 500 de euro apartamentul în unele hoteluri, cazările au fost la peste 1,5 milioane de euro. Nu doar Craiova a fost ocupată în întregime, ci și hotelurile din apropierea ei (inclusiv ziariști au fost cazați la Beharca, spre exemplu, fiindcă nu au mai găsit camere în oraș), dar asta ne interesează mai puțin. Apoi, cu o medie de 50 de euro cheltuiți pe zi pentru mâncare, a turiștilor cazați, plus o estimare a celor veniți din împrejurimi doar pentru ziua respectivă la minimum o mie, avem încă cel puțin un milion de euro. La aceștia se adaugă încasările din bilete, sponsorizări și vendori, pe care le estimez la 1 milion de euro. Puneți alte cumpărături pe care cei care vin în oraș le fac, consumul de la festival care a fost peste așteptările vendorilor, una dintre firmele prezente de băuturi confirmându-mi că și-a realizat ținta de vânzare încă din prima zi. Eu estimez un minimum de 5 milioane de euro care au intrat în oraș, deci suntem pe plus.

Ca și organizare, totul a fost bine: curățenie în incinta stadionului și pe esplanadă de la început până la sfârșit, sonorizare bună, scenă de excepție, niciun incident în cele trei zile, deci măsuri de siguranță duse la extrem, timp de așteptare la intrare rezonabil, în condițiile în care erau, totuși, două filtre. Concluzia vendorilor și a firmei de pază a fost că participanții au fost extrem de civilizați și că toată lumea a venit să se distreze. Un CEO al unei companii importante, străin, mi-a spus că la niciunul dintre festivalurile la care a participat, și vorbim de sute, nu a fost atât de curat și atât de civilizați participanții. Ce reproșa el este faptul că orașul are, totuși, prea puține locuri de cazare și că mulți prieteni ai lui au ratat IntenCity din această cauză. Aviz investitorilor!

Show-ul artiștilor a fost peste așteptările tuturor, trebuie să recunoaștem! Nu înțelegeam de ce a venit un grup de tineri tocmai din Portugalia pentru reprezentația lui AFROJACK. Am înțeles după ce l-am văzut pe scenă. Am încercat să aducem, anul acesta, 5 dintre primii 10 artiști ai planetei. Și prezența lor pe scenă a făcut diferența…

Cel mai mare minus al festivalului a fost promovarea. Timpul insuficient, doar o lună, a făcut ca să nu avem sold out la toate cele trei seri, deși line up-ul festivalului a fost peste ale tuturor celorlalte festivaluri de anul acesta, măcar că a fost atât de diversificat. Am sesizat încă din momentul în care am pus în vânzare biletele că cel mai slab se vinde seara de sâmbătă, seara dedicată muzicii electronice. Poate că, totuși, prezența pe piața românească a atâtor festivaluri de nișă, doar cu muzică electro, își spune cuvântul. Cred însă că nu putem renunța la muzica electro la ediția de anul viitor, pentru ca DJ prezenți anul acesta au făcut atmosferă foarte bună. Doar că avem nevoie de promovare și asta începând chiar de azi. Primul pas l-am făcut deja: SCM, care oricum schimba tricourile jucătorilor de la echipele de club pentru toate sporturile, are sarcina de a înlocui înscrisul „Primăria Craiova” cu „Craiova IntenCity”. Nu are nevoie primăria de reclamă, dar festivalul da. Trebuie să schimbăm și data, pentru că anul acesta a fost o excepție: am vrut să avem promovare la pachet cu festivalul de animație și a fost timpul extrem de scurt pentru organizare, licitațiile s-au terminat abia în iulie. Anul viitor ne gândim să fie în preajma zilelor orașului, când e și pauza competițională la fotbal, ca să împăcam și fanii sportului rege. De asemenea, ne gândim ca truckurile cu mâncare să fie în stadion, pentru că jumătate dintre participanți erau la masă, pe esplanadă, în timpul reprezentației artiștilor. Ca să conchid, la organizare mai avem de lucru ca să fim perfecți, dar apreciez că s-au făcut eforturi deosebite și vreau să le mulțumesc tuturor celor implicați! Mai ales lui Toni Zamfir, directorul ORC și colonelului Cosmin Mirea, comandantul Grupării Mobile de Jandarmi.

În perioada următoare, vom face inclusiv sondaje printre craioveni cu ce trupe și artiști vor să vadă anul viitor, pentru a completa line-up-ul, fiindcă ne propunem o ediție de excepție, cum a fost și aceasta. Mai ales că sponsorii ne bat deja la ușa pentru anul viitor. Ieri, un brand internațional a oferit o sponsorizare de 300 de mii de euro, în condițiile în care nu știe altceva mai mult decât că se va organiza și atât. Asta cred că spune totul despre faptul că a fost un success”, a spus primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, la sfârșitul acestui eveniment.

Au fost trei zile intense, cu artiști foarte buni, din generații diferite, care au dus Festivalul IntenCity din Craiova printre cele bune și de succes evenimente de acest fel.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.