“În această dimineață, am participat la primul comitet al Administrației Bazinale de Apă Jiu după doi ani de pandemie. A fost o întâlnire a reprezentanților autorităților din administrație și din instituțiile care au un rol direct în implementarea politicilor și programelor de administrare a apelor din bazinul Jiu-Dunăre, o întâlnire care a marcat și Ziua Mondială a Apei.
Am avut ocazia să discutăm despre proiectele pe care ABA Jiu le-a implementat în ultimii doi ani, dar și despre problemele pe care le întâmpină autoritățile în demersurile lor de a proteja apele de poluare.
De altfel, în județ, ne confruntăm cu lipsa unor surse sigure de apă pentru alimentarea localităților. Pentru zeci de comunități, apa de la robinet nu este potabilă. Consiliul Județean Dolj, împreună cu specialiștii Companiei de Apă Oltenia lucrează intens pentru rezolvarea acestor situații, dar și pentru realizarea celui de-al treilea masterplan de apă. Eforturile noastre se concentrează pe programe de management al deșeurilor, de igienizare a rezervațiilor naturale și a cursurilor râurilor, astfel încât să protejăm natura în timp ce oferim cetățenilor confortul utilităților în comunitățile lor.
În cadrul ședinței de astăzi s-a avizat și Planul de management al Bazinului Hidrografic Jiu pentru perioada 2022-2027, un document care identifică starea tuturor apelor din acest areal și propune măsurile ce se impun pentru atingerea obiectivelor de mediu până în 2027”, a spus președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.