“În perspectiva acutizării crizei refugiaților din Ucraina, am pregătit spații de cazare pentru copiii cu nevoi speciale, dar și pentru familiile care sosesc din zonele de conflict.
Consiliul Județean Dolj a pus la dispoziție peste 100 de locuri de cazare în cele 3 internate ale școlilor speciale din subordinea instituției noastre și în 2 case de tip familial ale Direcției pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj.
De asemenea, 45 de locuri sunt disponibile la Hotel Parc pentru orice refugiat ucrainean. Pe perioada în care vor fi cazate în spațiile instituțiilor din subordinea Consiliului Județean, toate persoanele vor beneficia de trei mese pe zi.
Consiliul Județean Dolj este în legătură permanentă cu Instituția Prefectului Dolj și cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Oltenia” și va răspunde tututor solicitărilor venite din partea autorităților care se ocupă de preluarea refugiaților de război”, a spus președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.