Craiovenii, care locuiesc în cartierul Bariera Vâlcii, se pot bucura, în sfârșit, că li s-au asfaltat străzile și aleile din zonă. De curând, au fost finalizate Aleile 4 și 7 Teilor și Aleea 1 Bucegi, însă administrația locală nu se oprește aici. Străzile și aleile din întreg cartierul vor fi asfaltate, conform spuselor primarului din Bănie.
“S-au finalizat de asfaltat Aleile 4 și 7 Teilor și aleea 1 Bucegi, din cartierul Bariera Vâlcii. Se lucrează, în continuare, cât timp ne permite vremea, la restul străzilor și aleilor de pământ, pâna se asfaltează tot cartierul”, a spus primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu.