Vineri, 14 mai 2021, ora 19:00, Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Oltenia” Craiova, sub bagheta dirijorului Marius Hristescu, va interpreta muzică aflată sub semnul rafinamentului francez:
Camille Saint-Saëns: „Bacchanale” din opera „Samson și Dalila”
Gabriel Fauré: Suita simfonică „Pelléas și Mélisande”, op 80 (selecțiuni)
Camille Saint-Saëns: Simfonia nr. 3 în Do minor, op. 78
Marius Hristescu s-a născut la 29 septembrie 1975, la Craiova. A absolvit Liceul de Artă din oraşul natal (1994), bucurându-se de îndrumarea profesorilor Mariana Ilie (pian), Florian-George Zamfir (teoria muzicii) şi Alexandru Racu (acompaniament). Pregătirea muzicală o continuă la Universitatea de Muzică din Bucureşti, unde studiază, în paralel, trei dintre secţiile acesteia: Compoziţie, Dirijat Cor Academic şi Dirijat Orchestră, fiind discipol al maeştrilor Ştefan Niculescu (compoziţie), Dan Buciu (armonie), Dinu Ciocan (contrapunct), Valentin Gruescu (dirijat cor academic), Ludovic Bács şi Petru Andriesei (dirijat orchestră). În anul 2000, absolvă cursul de studii aprofundate (master) – Stil şi Limbaj Compoziţional, la clasa Ştefan Niculescu. Primele apariţii scenice în calitate de dirijor sunt legate de concertele susţinute de Corul „Carmina Nova” din Craiova, înfiinţat de Florian-George Zamfir. În anul 1997, obţine Premiul de Debut în cadrul Festivalului Tinerilor Dirijori de Cor de la Craiova (ediţia a V-a), în anul 2002, o bursă de studii la Accademia Marciana din Veneţia și, în 2005, la Roma. În anul 2004, participă la un master-class de artă dirijorală susţinut de Kurt Masur, organizat de Fundaţia „Eurosilesia” la Wroclaw (Polonia), iar din 2008 începe să frecventeze seriile de cursuri de artă dirijorală şi fenomenologie muzicală susţinute de Konrad von Abel, recunoscut discipol al lui Sergiu Celibidache.
De-a lungul timpului, Samson şi Dalila de Camille Saint–Saëns a atins celebritatea datorită în special splendidelor arii ale Dalilei: “Mon coeur s’ouvre a ta voix”, “Printemps que commence” şi “Amour, viens aider ma faiblesse”, dar și orgiasticii Bacchanale, una dintre cele mai spectaculoase lucrări din creația compozitorului.
Opera cea mai importantă a lui Saint-Saëns în domeniul simfonic este, fără îndoială, Simfonia nr. 3 în Do minor, binecunoscută sub titulatura de “Simfonia cu orgă”. Dedicată lui Liszt, a cărui personalitate puternică domina viaţa muzicală a timpului, lucrarea a avut prima audiţie la Londra, în anul 1885.
Gabriel Fauré abordase tema din capodopera lui Maurice Maeterlinck “Pelléas et Mélisande”, răspunzând solicitării actriţei Patrick Campbell. Artista a fost foarte încântată de rafinata muzică a lui Fauré “care a surprins cu cea mai tandră inspiraţie puritatea poetică ce răzbate şi învăluie textul adorabilei piese a lui Materlinck”.
Evenimentul va avea loc cu public în sală, cu limitarea locurilor la maximum 50% din capacitatea sălii de concerte şi respectarea măsurilor de siguranţă medicală: accesul melomanilor pe circuite separate de intrare-ieşire, măsurarea temperaturii, dezinfectarea mâinilor şi purtarea măştii de protecţie.
Preţuri bilete: 40 lei; 10 lei (elevi, studenţi, seniori)
Agenţia de bilete, Calea Unirii, nr. 16
Telefon: 0251.414.698
Program: luni-vineri; orele 10:00-18:00