image_pdfimage_print

Stagiunea nr. 74 a Filarmonicii Oltenia Craiova continuă cu un nou eveniment online. Două concerte pentru două viori şi doi compozitori faimoşi, din perioada preclasică, Bach şi Vivaldi, constituie atracţia concertului de vineri seara, 13 noiembrie, ora 19:00, transmis pe canalul YouTube al Filarmonicii „Oltenia” Craiova: http://bit.do/canalyoutubefilarmonicaoltenia.

            Alături de Orchestra de cameră a Filarmonicii „Oltenia”, vor evolua violoniştii Dan Predoi si Valentin Iliuţă.

 

Dan Predoi s-a născut la Craiova și a absolvit succesiv Liceul de Artă din Bănie și Universitatea Națională de Muzică din București (clasa de vioară a maestrului Daniel Podlovschi). A urmat și cursuri de perfecționare cu Liviu Prunaru, Ștefan Gheorghiu, Eugen Sîrbu, precum și cursurile programului Erasmus la Universitatea din Viena, la clasa prof. Michael Frischenschlager. A cucerit numeroase premii la concursuri naționale și internaționale: laureat al Olimpiadelor Naționale în perioada 1995-2000, Premiul I la Concursul „Geminiani” (Verona, 2006), Premiul II la concursurile „Mihail Jora” București (2004), „Orpheus” Târgu Jiu (1997) și „Citta di Stresa” (Italia), finalist la Concursul „Alexander Tansman” (Łódź, Polonia, 2004). A fost artist instrumentist în cadrul Orchestrei Filarmonicii „George Enescu” București (2004-2007), Orchestrei de Cameră Radio București (2006-2007), Orchestrei Simfonice din Salonic (Grecia, 2007-2009). Din 2009 este artist instrumentist în cadrul orchestrei simfonice a Filarmonicii „Oltenia” Craiova și profesor de vioară la Liceul de Arte „Marin Sorescu”. A efectuat turnee de concerte în Germania, Italia, Spania, Iran, Franța, Austria, Grecia și a susținut recitaluri în România (București, Craiova), Italia (Narni, Napoli, Verona), Finlanda (Helsinki), Spania (Melilla), Austria (Viena).

Născut în Craiova, Valentin Iliuță este student în anul II la Departamentul de Arte – Interpretare Instrumentală din cadrul Universității din Craiova. A început studiul viorii la vârsta de 5 ani, fiind îndrumat de bunicul său, Constantin Bozgan. Pe tot parcursul învățământului preuniversitar a studiat cu doamna profesoară Speranța Șopov, la Liceul de Arte „Marin Sorescu” din Craiova. În prezent, este îndrumat de Octavian Gorun, concertmaestru la Filarmonica „Oltenia”. Valentin Iliuță deține numeroase premii, calitățile sale interpretative fiind apreciate în contextul participării la o serie de competiții: Premii I la olimpiadele zonale de interpretare instrumentală: Slatina -2010, Târgu Jiu – 2011, Pitești – 2012, Râmnicu Vâlcea – 2013, Drobeta Turnu Severin – 2014,  Pitești – 2015. În urma Concursului Internațional „Victor Giuleanu” din 2016, organizat în colaborare cu Filarmonica din Pitești, a obținut premiul I și un concert cu filarmonica din parteneriat. La scurt timp, la Festivalul Internațional „Sigismund Toduță” de la Deva (5-7 mai 2016), câștigă Premiul I și cântă în Gala laureaților. În anul 2016 devine colaborator la Opera Română din Craiova. În anul 2017, participă la Concursul Internaţional de Interpretare Instrumentală „George Georgescu” de la Tulcea, unde obține Premiul III.

 

www.filarmonica-oltenia.ro

https://www.facebook.com/filarmonicaolteniacraiova

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.