image_pdfimage_print

Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, și președintele ales al instituției, Cosmin Vasile, au primit, luni după-amiază, la Palatul Administrativ, vizita unei delegații formate din reprezentanți ai administrației publice locale din districtul bulgar Vidin, delegație condusă de către guvernatorul Momchil Stankov și președintele Consiliului Municipal, Ghenadi Velkov.

În cadrul discuțiilor, a fost reliefată eficiența colaborărilor între parteneri din cele două state în proiecte derulate prin programe de cooperare transfrontalieră, fiind abordate, de asemenea, perspectivele pentru desfășurarea unor demersuri comune în următorul exercițiu financiar european.

„Consiliul Județean Dolj a știut, de-a lungul timpului, să creeze un nucleu al conlucrării împreună cu cele 3 districte învecinate din Bulgaria – Vidin, Montana și Vratsa. În această formulă, am elaborat proiecte finanțabile din fonduri ale Uniunii Europene, încă din perioada preaderării, și am reușit astfel să răspundem unor importante necesități ale regiunii noastre. Cu timpul, am câștigat noi parteneri, cum este și Agenția pentru Infrastructură Rutieră din Bulgaria.

Rezultatul, relevant pentru succesul acestei colaborări pe care am dezvoltat-o, constă în derularea unor demersuri a căror valoare cumulată este de aproximativ 60 de milioane de euro, bani care au însemnat, pentru comunitățile de pe cele două maluri ale Dunării, drumuri îmbunătățite, înființarea unor noi obiective în domeniul sănătății sau în cel cultural, dar și creșterea capacității de gestionare a situațiilor de urgență.

Mai mult, după cum a reieșit și în cadrul discuțiilor de ieri, dată fiind apropierea între regiunile noastre, chiar și investițiile majore realizate în afara programelor de cooperare transfrontalieră au un impact semnificativ peste granițe. Exemplul cel mai bun este Aeroportul Internațional Craiova, revitalizat, modernizat și acum extins de Consiliul Județean Dolj, care deservește inclusiv pasagerii din zona de nord-vest a Bulgariei“, a declarat președintele CJ Dolj, Ion Prioteasa.

La rândul său, președintele ales al Consiliului Județean, Cosmin Vasile, a evidențiat faptul că unele dintre viitoarele inițiative comune propuse partenerilor bulgari se axează pe promovarea patrimoniului cultural și natural al regiunii.

„În ceea ce privește colaborarea noastră cu autorități și instituții din Bulgaria, apreciez că avem o istorie recentă foarte bogată. De-a lungul ultimilor ani, am derulat demersuri împreună cu toate cele trei districte dunărene cu care ne învecinăm: Vratsa, Montana și Vidin. Numai în exercițiul financiar 2014 – 2020, în cadrul programului Interreg V-A România – Bulgaria, am câștigat șase proiecte, cu o valoare totală de aproape 37 de milioane de euro, fără să includem aici colaborarea dintre Muzeul Olteniei și localitatea Vărșeț.

Acum, alături de autoritățile locale din Vidin, ne gândim la inițiativele comune pe care urmează să le derulăm în noua perioadă de finanțare, cu un accent deosebit în domeniul cultural și turistic. De aceea, în cadrul întâlnirii, le-am expus oaspeților noștri proiecte precum cel care vizează restaurarea culelor din comunele Brabova și Cernătești, care vor deveni puncte muzeale și în apropierea cărora vom crea Muzeul Satului Oltenesc. Ne dorim, desigur, ca toate aceste obiective să fie cuprinse în itinerarii comune, trasee care să poată fi parcurse inclusiv cu bicicletele.

De asemenea, le-am vorbit partenerilor noștri și despre demersul prin care vom înființa, în zona localității Rast, un centru de educație ecologică, de informare și de vizitare pentru aria protejată Coridorul Jiului, un alt punct de interes cu un real potențial turistic. Toate aceste propuneri, dar și noi idei vor fi abordate detaliat în cadrul următoarei noastre întâlniri, care am convenit să aibă loc până la finalul acestei luni“, a precizat Cosmin Vasile.

La întrevederea desfășurată la Palatul Administrativ au mai participat directorul Direcției Imagine și Coordonare Instituții Subordonate, Larisa Răducan, și directorul Direcției Afaceri Europene, Dezvoltare Regională, Proiecte cu Finanțare Internațională, Daniela Băluță. După încheierea întâlnirii, oaspeții din districtul Vidin au întreprins o vizită la Muzeul de Artă Craiova, unde le-au fost prezentate investițiile pentru restaurarea Palatului „Jean Mihail“ și pentru construirea Centrului Internațional „Constantin Brâncuși.“

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.