image_pdfimage_print

Maria Sărăcin își dorește să facă din Predești o comună la nivel european. Proiecte pe care le are în vizor, deloc de neglijat, propun o adevărată revoluție. Este genul depersoană care nu se dă în spate de la muncă și pentru care orice neajuns devine o provocare.

“Vreau să fiu cea care pune umărul la modernizarea aceste comune. Oamenii au nevoie de așa ceva. Nu mai putem să așteptăm, în secolul 21, condiții pe care alții le au de mult. O să fac din această comună una în care îți este drag să vii. Avem nevoie de o rețea de gaze, de o școală modernă, de o bază sportivă pentru copii, de un parc cu locuri de joacă, de un dispensar”, a declarat Maria Sărăcin, candidatul PSD la Primăria Predești.

Aceasta nu se sperie de contracandidați și își dorește să facă o treabă excelentă alături de oamenii din comună.

„De-a lungul timpului, m-am implicat cât de mult am putut în problemele comunei și am încercat să ajut toți sătenii, indiferent de ce probleme au avut. De aceea, am mare încredere în locuitorii de aici, pentru că știu că am fost mereu o femeie ambițioasă care nu a renunțat niciodată și care mereu a reușit să facă tot ceea ce și-a propus. De data aceasta, îmi propun ca, alături de locuitorii comunei Predești, să construim o comună modernă și, astfel, să nu mai ducem lipsa orașului și să avem, aici, la noi, toate condițiile pe care le au cei care trăiesc la oraș. Acesta este și motivul pentru care am ales să candidez, pentru că am văzut că oamenii vor un nou început și eu sunt pe punctul de a le oferi ceea își doresc de atâția ani. Doar împreună o să reușim să reconstruim această comună”, a explicat candidatul PSD pentru fotoliul de primar al comunei Predești.

Comuna Predești este situată la 14 kilometri de Craiova, ceea ce face din ea o zonă ce trebuie să se alinieze urgent la standardele municipiului reședință de județ. Maria Sărăcin vrea să facă asta pentru locuitorii din Predești și, astfel, să le ofere comuna pe care toți și-o doresc, dar pe care nimeni nu a putut să o dezvolte.

Comandat de Partidul Social Democrat Organizatia Judeteana Dolj, CUI mandatar finaciar: 21200019

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.