image_pdfimage_print

“Camera Deputatilor a adoptat azi, în calitate de cameră decizională, o inițiativă legislativă care prevede supraimpozitarea tuturor pensiilor care nu respectă decât in parte principiul contributivității. Am văzut, în spațiul public, tot felul de opinii. Printre altele, că sunt pensionari cu o pensie de peste 7000 de lei cărora nu ar trebui să li se aplice procentul de 85 la sută, fiindcă au contribuit mult și pensia lor contributivă depășește acest prag. Îi invit să citească legea cu atenție. Pensia specială sau de serviciu are două componente: partea contributivă și bonusul acordat de statul român. Dacă partea lor contributivă trece de 7000 lei, impozitul rămâne de 10 la sută, exact ca în sistemul public. De exemplu, dacă o pensie este de 20000, iar partea pentru care s-a contribuit este de 10000, până la 10000 se aplică 10 la sută impozit, iar pentru ceilalți 10000 se aplică suprataxarea. Deci această lege respectă paralelismul cu legea pensiilor publice. Am văzut și multe păreri că pensiile speciale trebuiau eliminate. Vă reamintesc că un astfel de proiect de lege a fost deja declarat neconstituțional.

Insist să spun că dacă se va aplica formula de calcul din noua lege a pensiilor publice, nu va mai fi nevoie de pensii speciale, fiindcă creșterile din sistemul public vor asigura o pensie mai mult decât decentă pentru toți românii, nu doar pentru anumite categorii”, a spus fostul ministru al Muncii, Lia Olguța Vasilescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.