image_pdfimage_print

Astăzi a avut loc recepția unei investiții a Companiei de Apă Oltenia care le va asigura celor peste 4.800 de locuitori ai comunei doljene Plenița apă potabilă fără restricții. Este vorba despre un rezervor de înmagazinare cu o capacitate de 300 m.c., amplasat la Gospodăria de Apă Plenița Nord, un proiect în valoare de peste 180.000 lei, gândit să acopere, pe viitor, și consumul generat de mărirea numărului de branșamente ca urmare a extinderii rețelei de alimentare cu apă prevăzută în proiectul de investiții cu fonduri europene asigurate prin POIM.
Compania de Apă Oltenia a recepționat, astăzi, în comuna doljeană Plenița, o investiție în valoare de peste 180.000 lei. Este vorba despre un rezervor de înmagazinare a apei cu o capacitate de 300 m.c., amplasat la Gospodăria de Apă Plenița Nord.
Necesitatea acestei investiții a apărut pentru acoperirea vârfurilor de consum, apărute în special în perioada verii, materializate în scăderi ale presiunii apei sau chiar restricții în furnizarea apei potabile. În acest context, pe 7 noiembrie 2019 a fost semnat contractul între Compania de Apă Oltenia și SC Mechanica SRL, firmă care s-a ocupat de întocmirea documentației dehnice, obținerea avizelor necesare, dar și de execuția lucrării – construirea fundației, instalațiilor electrice și hidraulice, dar și montarea rezervorului.
Astăzi, în prezența reprezentanților firmei executante, a primarului comunei Plenița, Puiu Calafeteanu, dar și a reprezentanților Companiei de Apă Oltenia Daniel Călărașu – șef Centre Zonale și Operaționale și Damian Nadolu – șef Secție Captare, s-a dat drumul apei pe circuit, după ce zilele trecute s-a igienizat corespunzător rezervorul și s-au făcut probe.
Foarte încântat de investiție, primarul comunei Plenița, Puiu Calafeteanu, a precizat că “acest proiect, finalizat astăzi, este extraordinar pentru cei peste 4.800 de locuitori ai comunei noastre, care nu vor mai avea probleme cu apa potabilă. Mulțumim reprezentanților Companiei de Apă Oltenia care ne-au înțeles și ne-au ajutat în acest mod”. Mai mult decât atât, rezervorul de 300 m.c. va asigura alimentarea cu apă la parametri corespunzători și pe viitor, fiind estimate creșteri ale consumului, întrucât comuna Plenița este cuprinsă în Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată din județul Dolj.
Compania de Apă Oltenia face apel la utilizatorii serviciului din localitate să folosească apa doar pentru uz casnic și nu în alte scopuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.