Contractul de finanțare pentru acest proiect a fost semnat de către Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, în data de 19 februarie 2020 iar ulterior, a fost semnat și un act adițional de modificare a procentelor de finanțare.
„Craiova a depus proiecte cu o valoare totală mult mai mare decât plafonul stabilit inițial și iată că rezultatele încep să apară. Inițial, contractul de finanțare pentru achiziția a 16 autobuze electrice, extinderea sistemului de management al traficului și reorganizarea circulației în zona centrală (MOTRIC A) a fost semnat cu o cotă de finanțare de doar 25% din partea Comisiei Europene. Acum am semnat un act adițional la contractul de finanțare prin care se modifică acest procente de 75% cofinanțare în doar 2%. Astfel, în loc de peste 12 milioane de euro, vom plăti, pentru cele 16 autobuze și celelalte componente ale proiectului, doar 300.000 euro!”, a declarat Mihail Genoiu, primarul Craiovei.
Proiectul presupune livrarea a 16 autobuze electrice și instalarea a 16 stații de încărcare lentă și 4 stații de încărcare rapidă pentru acestea, precum și semaforizarea și includerea în sistemul actual de management al traficului a 5 intersecții de pe traseele de autobuz, respectiv:
– intersecția 1: str. Amaradia, str. Adolf Waidman, str. George Enescu;
– intersecția 2: str. Caracal tronson 1, str. Caracal tronson 2, str. Gheorghe Chițu tronson 1, str. Gheorghe Chițu tronson 2;
– intersecția 3: str. Fratii Buzești, str. Al. Macedonski tronson 2, str. Caracal tronson 1;
– intersecția 4: str. Al. Macedonski tronson 2, str. Arieș tronson 2, str. Arieș tronson 1;
– intersecția 5: str. Al. Macedonski tronson 2, str. Bujorului tronson 2, str. Bujorului tronson 3.
Mijloacele de transport achiziționate prin proiect vor fi folosite pe următoarele trasee:
– traseul 1: Gară – Olteț – Spitalul Județean de Urgență – Romanești și Retur, cu o lungime de 11,4 Km și un număr de 21 stații de îmbarcare –debarcare călători;
– traseul 3b: stația 15 (plecare) – Amaradia – Olteț – Caracal – Bănie și Retur, cu o lungime de 19,7 km și un nr. de 32 de stații îmbarcare – debarcare călători;
– traseul 9: Craiovești – Calea Severinului – Calea București – Hanul Doctorului – Metro și Retur, cu o lungime de 24,6 Km și un nr. de 42 de stații de îmbarcare – debarcare călători.
Valoarea totală a proiectului este în cuantum de 76.004.854,72 lei (inclusiv TVA).
Autobuzele trebuie să aibă o lungime de minim 17,5 metri și maxim 18,75 metri, o capacitate de minim 100 călători, o viteză maximă de 70 km/h, trebuie să fie dotate cu sistem încălzire și de răcire cu aer condiționat, echipament Wi-Fi, sistem management trafic CGMT, sistem audio-video informare călători, sistem numărare călători, sistem supraveghere video cu minim 7 camere, prize USB pentru încărcare device-uri pasageri.
Conform proiectului, în primele 9 luni de la semnarea contractului se va livra un prototip care va îndeplini toate condițiile impuse prin caietul de sarcini. Restul autobuzelor vor fi livrate într-un interval de 6 luni, începând cu a zecea lună de la semnarea contractului, respectiv:
– în luna a 10-a de la semnarea contractului – 4 bucăți
– în luna a 11-a de la semnarea contractului – 3 bucăți
– în luna a 12-a de la semnarea contractului – 3 bucăți
– în luna a 13-a de la semnarea contractului – 2 bucăți
– în luna a 14-a de la semnarea contractului – 2 bucăți
– în luna a 15-a de la semnarea contractului – 1 bucată.
Licitația pentru furnizarea unui număr de 16 autobuze electrice se află în acest moment în analiză. Au fost depuse două oferte pentru primele 16 autobuze electrice care vor circula în Craiova și pentru stațiile de încărcare.
Societățile care au depus oferte sunt următoarele:
– Bozankaya Otomotiv Mak. İml. İth. Ve İhr. A.Ş., Turcia
– Solaris Bus & Coach, Polonia