Concert Beethoven – Stagiunea Classic, la Filarmonica Oltenia

0
39

Dumitru Cârciumaru, dirijor cu un amplu repertoriu muzical, şi pianista Andreea Bratu, care a cântat pe scena prestigioasei Carnegie-Weill Hall, prezintă vineri, 17 ianuarie, ora 19, un program integral Beethoven, în cadrul stagiunii Classic+. Evenimentul face parte din seria de concerte dedicate sărbătoririi Anului Beethoven, cu prilejul împlinirii a 250 de ani de la naşterea titanului de la Bonn.

În program:

Ludwig van Beethoven:

Concertul nr. 3 în Do minor pentru pian și orchestră, op. 37

Simfonia nr. 3 în Mi bemol major, op. 55, „Eroica”

DUMITRU CÂRCIUMARU

Absolvent al Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, specializările Dirijat simfonic și Canto academic, Dumitru Cârciumaru a devenit dirijor al Filarmonicii de Stat „Serghei Lunchevici” în 2010, la doar 24 ani, iar în 2011 dirijor al Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” din Chișinău. Deseori invitat în Italia, Spania, Franța, Elveția, Germania, Rusia, Ucraina și România, amplul său repertoriu cuprinde spectacole de operă și balet, programe simfonice și vocal-simfonice clasice și contemporane. Dirijor al Operei Române Craiova, Dumitru Cârciumaru a fost aplaudat de melomani pentru conducerea muzicală a mai multor reprezentații, printre care „Unirea cea Mare”, spectacolul-eveniment dedicat Centenarului Marii Uniri.

ANDREEA BRATU

Pianista Andreea Bratu a susţinut recitaluri în New York (SUA, în săli de concerte prestigioase precum CARNEGIE – Weill HALL, Engelman Recital Hall – Baruch Performing Arts Center. Din 2005, desfăşoară o constantă activitate didactică, de cercetare în domeniu (Pian şi Cercetare în Interpretare Muzicală), ca lector doctor universitar al Facultăţii de Arte – Universitatea de Stat „Ovidius” din Constanţa, profilul Muzică. Din 2015, colaborează cu prestigioase Societăți Internaționale muzicale. Este membru în jurii naţionale şi internaţionale – competiţii pianistice de anvergură (ex. 5th Ed. Piana del Cavaliere International Piano Competition, Italia – Alink-Argerich Foundation). De peste 10 ani, Andreea Bratu menţine o constantă şi bogată activitate concertistică, concretizată în recitaluri de pian şi muzică de cameră, cu parteneri din România sau din străinătate, în stagiunile naţionale şi internaţionale (România, Belgia, Elveţia, Franţa, Italia, USA).

  • Simfonia a III-a “Eroica” a fost inclusă în două producţii cinematografice de marcă: în 1994, când fragmente din simfonie au fost încorporate în filmul biografic “Immortal Beloved”, cu Gary Oldman în rolul lui L. van Beethoven (regia semnată de Bernard Rose, selecţia muzicală a lucrărilor fiind realizată de directorul muzical al filmului, Sir Georg Solti) şi în 2003, cu prilejul realizării filmului de televiziune intitulat chiar “Eroica” (regia Simon Cellan Jones, producţie BBC/Opus Arte, actorul Ian Hart interpretându-l pe Beethoven).

Preţuri bilete: 40 lei; 10 lei (elevi, studenţi, seniori)

Agentia de bilete, Calea Unirii, nr.16

Telefon: 0251.414.698

Program: luni – vineri; orele 10:00 – 18:00

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.