image_pdfimage_print

Alexandra Presură, deputat PSD de Dolj, a declarat că era de așteptat ca atunci când circumstanțele le vor fi favorabile, guvernanții liberali să lase la vedere latura care îi definește: “Iată că la o zi după ce au obținut o victorie, liberalii au renunțat la rolul pe care l-au jucat în campania electorală, acela de competitori corecți. Acum, au cadrul potrivit să arate cine sunt ei cu adevărat, și, din păcate, prima lor măsură este una extrem de dură pentru români. Guvernul Orban a anunțat, astăzi, tăieri bugetare drastice și cel mai mult de suferit vor avea Educația și Ministerul Afacerilor Interne. Aşadar, ceea ce declara, cu ceva timp în urmă, ministrul Finanțelor, Florin Câțu, că Educația şi Sănătatea, nu sunt domenii prioritare pentru PNL, vedem astăzi aplicat în rectificarea bugetară. Mutilând bugetul Transporturilor, liberalii au pus, astăzi, frână şi investiţiilor în infrastructură. Start Up Nation, o poveste de succes scrisă de PSD, are de astăzi un final dramatic trasat de PNL. Fondurile pentru ediția a doua a acestui program naţional de susţinere a antreprenorilor sunt insuficiente, iar pentru cea de-a treia ediție, nu sunt şanse să fie prevăzute, prea curând, creditele de angajament. Previziuni sumbre sunt și pentru agricultura românească, care în urma rectificării, a pierdut astăzi un miliard de lei. Măsurile create de PSD, care s-au dovedit benefice pentru agricultori, nu vor mai fi susţinute acum de cabinetul Orban. Ne-au acuzat că mințim atunci când am vorbit despre intențiile lor, și la doar câteva ore după ce au obținut voturile de încredere, răspund românilor cu măsuri de austeritate. Vedem, aşadar, că cei care timp de trei ani au atacat şi blamat Guvernul PSD că nu face investiţii, acum îşi dovedesc neputinţa de a susţine cu fapte concrete”.

În fața deciziei luate de guvernul liberal de a nu crește salariul minim așa cum a promis PSD, deputatul Alexandra Presură susține că avem de-a face cu încă o măsură liberală de anulare a ceea ce guvernul social-democrat a construit. “Unde sunt liberalii care în campania electorală ne acuzau că facem propagandă diversionistă atunci când vorbeam de eșecul noului cabinet? Unde sunt liberalii care declarau că PNL respectă legile care se află în vigoare? Guvernul liberal este în funcție de câteva săptâmâni și abia acum, după ce s-a văzut cu sacii în căruță, vorbește limpede că cei care beneficiază de salariul minim nu o să mai primească suta de lei”, a mai precizat Alexandra Presură, deputat PSD Dolj.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.