Cel mai așteptat bal al anului 2019

0
126

Balul Bobocilor 2019 este un eveniment de socializare și afirmare a tinerilor absolvenți de liceu ce au ales să își continue studiile la un nivel superior.

Organizațiile non-guvernamentale Organizația Studenților din Facultatea de Automatică, Calculatoare și Electronică (OSACE), Asociația Studenților Agronomi din Craiova (ASAC), Asociația Studenților Facultății de Științe Sociale din Craiova (ASFSSC), Asociația Studenților Facultății de Științe din Universitatea din Craiova (ASFSUC) și Asociația Studenților  Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova (ASFTC) realizează cu succes edițiile Balului Bobocilor în fiecare an. Pentru anul 2019 se dorește o reprezentare diferită cu o viziune inovatoare, care să revoluționeze acest eveniment. Ideea de concurs de frumusețe, concerte sau orice alte evenimente clasice pentru un bal, va fi surclasată de concursuri interactive cu premii atrăgătoare și multă muzică bună. O.S.A.C.E., A.S.A.C., A.S.F.S.S.C., A.S.F.S.U.C. și A.S.F.T.C. sunt echipe tinere, în plină expansiune, în schimbul de generații și se ocupă de organizarea acestui eveniment.

Anul 2019 aduce în prim-plan 23 de participanți, talentați și dornici de a se afirma în fața juriului, a invitaților și a partenerilor implicați, captivând atenția acestora în fiecare moment al serii.

Organizatorii împreună cu participanții au realizat un spectacol în care aspiranți la titlul de Miss și Mister Boboc își vor etala aptitudinile dobândite pe parcursul săptămânilor de pregătire. Încetul cu încetul, cu o putere de muncă și o determinare de apreciat, bobocii își vor face apariția în aplauzele colegilor din sală, aceștia susținându-și cu pasiune preferații.

Programul balului cuprinde un concurs de Miss și Mister, trei probe care vor face deliciul publicului, iar în programul muzical va concerta trupa „Paraziții” cu un show incendiar. În pauzele dintre aceste programe persoanele din public vor putea participa la diverse concursuri cu premii attractive și vor avea parte de momente special de muzică și dans.

Nu ratați cel mai important eveniment al toamnei, luni 25 noiembrie, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților din Craiova! Intrarea se poate face până în ora 21:00.  Distracția va continua în Club 88, la cel mai mare After Party!

Parteneri principali în cadrul acestui eveniment sunt Casa de Cultură a Studenților din Craiova, Convenția Organizațiilor Studențești, Uniunea Națională a Studenților din România și Royal Models Agency.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.