image_pdfimage_print

Fermierii care au depus cererea unică de plată primesc acum banii în avans. PSD își respectă promisiunile făcute cetățenilor români și asumate în Programul de Guvernare. Suma oferită în avans este de până la 70 la sutădin plățile directe și de până la 85 la sută în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală.

Guvernul PSD continua să asigure fonduri astfel încât, până la finalul lunii noiembrie, peste 1,4 miliarde de euro să fie plătiţi fermierilor sub formă de avans. În doar câteva zile, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a autorizat plata a peste 440 de milioane de euro, bani ce vor fi transferaţi în conturile a 390.000 de fermieri. Aceste fonduri, atât de importante pentru susținerea domeniului agricol, sunt necesare pentru pregătirea culturilor de toamnă şi a viitorului an agricol.

„În pofida retoricii politice actuale, atât grupul parlamentar PSD cât și Guvernul își menținangajamentele față de fermierii români. Agricultura este un pilon important în economia românească, iar pentru PSDeste o prioritate, și am dovedit acest lucru în cei trei ani de guvernare. Subliniez faptul că au fost acordate la timp și chiar în avans, subvențiile pentru producătorii agricoli dar și pentru crescătorii de animale. Iar această măsură îi încurajează pe beneficiari să investească, pe termen lung, în procesul agricol și să dezvolte planuri de afaceri.În cei trei ani de guvernare PSD au fost implementate scheme de ajutor pentru legumicultori, fapt ce a determinat creșterea producției interne și reducerea importurilor. Aici amintesc de implementarea cu succes a programelor: Tomate Românești, Sprijin cultivare usturoi, 10 Centre de colectare si procesare legume-fructe, măsuri cu ajutorul cărora producătorii agricoli din România au reușit să se dezvolte și să contribuie la dublarea suprafețelor cultivate în spații protejate dar și la creșterea producției din sere și solarii. Numai prin programul Tomate Românești au beneficiat de granturi 13.300 de legumicultori, în total fiind alocate fonduri de peste 40 de milioane de euro.

Au fost dezvoltate programe speciale pentru crescătorii de animale, cât și pentru producătorii de cereale. În perioada guvernării PSD, timp de doi ani, România a fost pe primul loc la producția de porumb și floarea soarelui. Au fost refăcute sisteme de irigație în cadrul Programului Național de Irigații, implementat de Guvernul PSD, fapt ce a dus la o creștere cu 40 la sută a suprafețelor irigate.

Guvernul PSD a pus în funcțiune Programul de stimularea angajării tinerilor în sectoarele agricultură, acvacultură și industrie alimentară, oferind astfel posibilitatea ca, pe lângă crearea de noi locuri de muncă în aceste sectoare, activitatea să fie desfășurată de o forță tânără.

Trei ani de implicare directă în susținerea agriculturii românești, iar rezultatele obținute în tot acest timp ne întăresc convingerea că România are un potențial ridicat în sectorul agricol, și asta înseamnă o viață mai bună pentru români. Tocmai de aceea dezvoltarea acestei ramuri economice trebuie să fie un obiectiv pentru toțiiar programele și măsurile adoptate să fie menținute pentru ca efectele lor de până acum să nu dispară”, a precizat Alexandra Presură, deputat PSD Dolj.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.