image_pdfimage_print

“Toți analiștii și economiștii recunosc acum importanța majorării salariului minim pe care PSD a realizat-o în fiecare an de guvernare.

  • PSD îi susține pe români, PNL (de)servește corporațiile! Această evidență este clară mai ales în privința salariului minim.
    · PSD a crescut salariul minim în România, așa cum nimeni n-a făcut-o vreodată!
    · Degeaba încearcă domnul Orban și ai săi să se disculpe și să deturneze atenția! Ei niciodată nu au susținut creșterea salariului minim pentru români. Dimpotrivă. Au promovat mereu interesele corporațiilor susținând că un salariu minim mai mare este „populism”, că măsura majorării acestuia este „fundamental anti-socială” și prin urmare s-ar impune „abandonarea” ei.
    · Altfel spus PNL-ul lui Orban vrea ca românii să muncească pe nimic, să nu fie deloc protejați, pentru ca marile corporații să facă profituri cât mai grase. Sunt evidențe care reies clar din documente asumate public.
    · Din 2016 și până acum în guvernarea social-democrată, majorarea salariului minim net, adică bani în mână este de 36%, de la 925 lei la 1263 de lei. Angajații cu studii superioare primesc salariu minim diferențiat, 1414 de lei, în prezent, în timp ce în construcții acesta este de 2363 de lei.
    · PNL nu a susținut niciodată creșterea salariului minim! Dimpotrivă, a considerat că este o măsură „distructivă”, în documente asumate public de diverși lideri și reprezentanți. Liberalii lui Orban au mers până acolo, încât au susținut că majorarea salariului minim este o măsură „populistă”, fundamental anti-socială” că se impune „abandonarea” acesteia.
    · Prin astfel de atitudini și politici se face diferența clară între un partid care ține cu românii, precum PSD, și unul ca PNL care susține creșterea profiturilor corporațiilor, inclusiv pe seama exploatării pe nimic a muncii oamenilor.
    · Realitatea demonstrează că politica PSD este benefică! Creșterea salariului minim a atras și majorarea celorlalte salarii, inclusiv în mediul privat, creșterea puterii de cumpărare, precum și sustenabilitate economică.
    · România, în niciun caz nu a devenit mai puțin atractivă, pentru că munca este mai bine plătită, așa cum acuzau domnul Iohannis și PNL. Numărul firmelor cu capital străin, nou înființate în România, este mai mare cu 9,1%, în primul trimestrul al acestui acest an față de anul trecut. Este proba clară că guvernarea PSD asigură un mediu economic bun, atractiv pentru companiile oneste care vor să facă afaceri corecte”, a spus senatorul PSD Radu Preda.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.