Mesajul președintelui Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, cu prilejul Zilei Pompierilor din România

0
29

„Ziua Pompierilor din România ne oferă, în fiecare an, ocazia de a evoca un episod istoric emblematic prin semnificațiile sale, o filă din capitolul pașoptist reprezentativă, atunci și acum, pentru calitățile esențiale care îi definesc pe toți cei care îmbracă această nobilă uniformă a curajului și a abnegației.

În egală măsură, această aniversare poate fi și un bun prilej pentru a celebra parteneriatul reușit pe care l-am fondat și dezvoltat între Consiliul Județean Dolj și Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Oltenia», o colaborare datorită căreia am adus transformări substanțiale în sfera protecției și siguranței cetățeanului.

Împreună, am creat noi structuri eficiente în acest domeniu de mare responsabilitate, cum este și cea destinată coordonării intervențiilor din întreaga regiune transfrontalieră din care facem parte, și continuăm cu noi inițiative, înființând o unitate în proximitatea unui obiectiv de maximă importanță regională – Aeroportul Internațional Craiova.

Tot în această echipă și tot cu ajutorul finanțărilor europene, am venit în sprijinul pompierilor militari prin asigurarea unor echipamente moderne și rămânem implicați în eforturile de îmbunătățire a dotărilor menite să-i ajute în dificila misiune pe care și-au asumat-o.

Ne bucură și ne onorează faptul că vă putem fi alături, așa cum și dumneavoastră sunteți zi de zi alături de comunitățile doljene, încredințându-vă că veți avea mereu în instituția noastră un aliat devotat și un partener receptiv, deschis colaborării pentru modernizarea sistemului de gestionare a situațiilor de urgență.

În calitate de președinte al Consiliului Județean Dolj, vă rog să primiți expresia profundului respect și a deplinei considerații, alături de calde felicitări pentru tot ceea ce ați realizat și de sincere urări de sănătate, putere de muncă și mult succes în toate acțiunile pe care le veți întreprinde. La mulți ani!“

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.