Dorin Pascu, profesorul care vrea să alinieze Bucovățul cu Craiova

Dorin Pascu este candidatul PSD pentru fotoliul de primar al comunei Bucovăț și își dorește pentru comuna în care muncește și trăiește un viitor cert, în care locuitorii să rămână și din care să nu mai plece. Dorin Pascu știe foarte bine că educația este baza unei societăți curate și evoluate și vrea să schimbe complet Bucovățul, astfel încât să alinieze comuna la standardele Craiovei.

Candidatul PSD vrea un alt mod de gândire administrativă pentru comunitatea din Bucovăț, unul bazat pe încredere, respect și reciprocitate. Experiența sa în domeniul învățământului, atât cea de predare, cât și cea managerială, își spune cuvântul atunci când vine vorba de a alege omul potrivit pentru Primăria Bucovăț.

„După ce am fost profesor 20 de ani în comunitate și director al Școlii Gimnaziale Bucovăț timp de zece ani, am luat decizia să mă implic mai mult în viața cetății, pentru a încerca să transpun la nivelul comunei ceea ce am reușit să realizez, împreună cu echipa de la școală, pentru educația copiilor din Bucovăț. Educația dă oameni puternici, iar aceștia au nevoie de condiții decente, pentru o viață lipsită de griji. Pentru asta, avem nevoie de o comunitate solidă și adaptată nevoilor fiecăruia”, a explicat Dorin Pascu.

 

Proiectele candidatului PSD sunt variate și acoperă toată paleta necesară dezvoltării și modernizării comunei Bucovăț. De la infrastructura rețelelor de utilități, până la agrement și siguranță, există peste 15 proiecte puse pe hârtie de candidatul care crede și știe că Bucovățul se poate schimba în mult mai bine.

Transport intern accesibil și de calitate

Poate unul dintre cele mai importante proiecte este cel de transport intern low-cost pe care își dorește să îl implementeze în comună, cât și pe ruta Craiova-Bucovăț și retur, astfel încât oamenii să poată ajunge cât mai repede și mai accesibil, în cele mai bune condițiile, de la și la Craiova. Un alt aspect important este promovarea zonei turistice Bucovăț, astfel că Dorin Pascu și echipa sa au gândit deja un proiect pentru o zonă de agrement pe malul Jiului, care va atrage atât localnici, cât și oameni din zona întreagă a Craiovei.

 

Alte proiecte viabile pentru mandatul de primar sunt reînființarea echipei de fotbal Jiul Bucovăț, revitalizarea zonei industriale, repornirea sistemului de supraveghere video al comunei, redeschiderea bibliotecii comunale, dar și gestionarea problemei câinilor fără stăpân. Toate acestea, pe lângă alimentarea întregii comune cu gaze naturale – cu protejarea resursei lemnoase, apă și canalizare pentru întreaga comună, drumuri modernizate, investiții în școli și într-o piață agro-alimentară și multe altele.

„Niciuna dintre investiții nu esteimposibilă dacăavem un singur scop: acela de a face din Bucovăț comuna în care să rămânem să trăim cu drag. Pentru că, dintotdeauna, dezvoltarea a venit din comunitate, pentru comunitate, iar asta îmi doresc și eu să construiesc laolaltă cu oamenii de aici”, a încheiat candidatul PSD la Primăria Bucovăț, Dorin Pascu.

Comandat de Partidul Social Democrat Organizatia Judeteana Dolj, CUI mandatar finaciar: 21200019




Tramvaie și autobuze noi în Craiova, din fonduri europene

17 tramvaie moderne și 30 de autobuze electrice vor completa flota craioveană de mijloace de transport public.

 

Primele mijloace moderne de transport în comun pe șine care vor veni în Bănie sunt cele 17 tramvaie achiziționate din fonduri europene, pentru care s-a finalizat perioada de evaluare la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, miercuri, 05 august 2020, fiind ultima zi de contestații.

 

Printre facilitățile de ultimă generație pe care le oferă tramvaiele noi, începând din 2022, vor fi: sistem audio-video de informare călători și sistem de supraveghere video, sisteme Wi-Fi, sistem diagnosticare SIGDE, sistem management trafic CGMT. Tramvaiele vor avea o capacitate de transport totală de minimum 190 călători transportați în picioare și 50 persoane pe scaune fixe, nerabatabile, dintre care minimum 6 accesibile din low floor. În cursa pentru obținerea contractului de 170 milioane de lei (fără TVA) privind furnizarea a 17 tramvaie au intrat patru fabrici mari.

Tramvaiele vor circula pe trei rute ale RAT Craiova: Ruta 100 – 10 tramvaie; Ruta 101 – 3 tramvaie; Ruta 102 – 4 tramvaie.

 

De asemenea, Primăria Municipiului Craiova a inițiat procedura de achiziție pentru alte 30 de autobuze electrice din fonduri europene, concomitent cu instalarea a 30 de stații de încărcare lentă și alte 7 stații de încărcare rapidă. Termenul limită de depunere a ofertelor este de 7 septembrie 2020, cu valoare totală a proiectului de peste 92 milioane de lei, TVA inclus.

 

Autobuzele vor avea o lungime de 12 m și o capacitate de 70 de călători, dintre care 27 minimum pe scaune cu o autonomie de 100 de km la încărcare. Mijloacele de transport în comun vor mai fi dotate cu trapă destinată persoanelor cu dizabilități, sisteme de încălzire, ventilație și aer condiționat, sisteme audio – video, sistem de numărare a călătorilor, supraveghere video și sistem wi –fi.

 

“Odată cu achiziția celor 17 tramvaie și 30 de autobuze din fonduri europene, craiovenii vor beneficia de cele mai moderne mijloace de transport public în comun. Noile tramvaie și autobuze se vor adăuga flotei societății de transport în comun RAT SRL, care a fost completată, în ultima perioadă, cu alte 16 autobuze electrice articulate furnizate de producătorul Solaris, deja în producție, cu 29 autobuze Solaris achiziționate de Primăria Craiova cu fonduri de la bugetul local, dar și cu cele 38 autobuze Euro 6 BMC, grație unui împrumut BERD“, a declarat primarul Mihail Genoiu.

 




Se restricționează circulația în Pasajul Universității

Cu ocazia executării   lucrărilor de reparații și înlocuire a corpurilor de iluminat în Pasajul Universității, Primăria Municipiului Craiova anunță că se va restricționa circulația rutieră astfel:              ,

Începând cu data de 05.02.2020, ora 20.00, până în data de 06.02.2020, ora 06.00, se va închide circulația rutieră în Pasajul Universității.

Solicităm conducătorilor auto să circule cu atenție și să se conformeze semnalizărilor rutiere ce vor fi instituite.

Mulțumim pentru înțelegere!




Ptoiectul „Comunitatea românilor din Cernăuți: Coordonate istorice și reconstrucție identitară” a ajuns la final

 

Asociația Centrul pentru Politică Externă și Studii de Securitate a desfășurat, în perioada octombrie-noiembrie 2019, proiectul “Comunitatea românilor din Cernăuți. Coordonate istorice și reconstrucție identitară”, implementat cu sprijinul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.Proiectul a avut drept scop realizarea unui studiu care să prezinte comunitatea românilor din Cernăuți atât în dimensiunea sa istorică, cât și în contextul provocărilor locale și globale contemporane.

Echipa de cercetare s-a deplasat la Cernăuți în perioada 23-25.11.2019 pentru desfășurarea activităților de cercetare sociologică. Cu acest prilej, au fost organizate workshop-uri și focus-grupuri pentru cunoașterea opiniilor, aspirațiilor și nevoilor comunității românești.Cercetarea de teren a reunit atât ancheta sociologică pe bază de chestionar, prin care s-au pus în evidență fenomenele de interferență interculturală și provocările cu care etnicii români se confruntă în conservarea propriei identități, cât și studiul de caz și ancheta sociologică pe bază de interviu, pentruconsemnarea gândurilor și mărturiilor locuitorilor, precum și a demersurilor întreprinse deasociațiile și organizațiileromânilor din Ucraina în vederea promovării identității românești.

Urmare a activității de cercetare, a fost elaborată lucrarea Comunitatea românilor din Cernăuți. Coordonate istorice și reconstrucție identitară, publicată la Editura Beladi din Craiova, tipărită în 500 de exemplare și distribuită gratuit asociațiilor românești din Cernăuți și instituțiilor din România cu competențe relaționale în domeniul românilor de pretutindeni și conservării identității naționale.