Doljean acuzat de înșelăciune, prins că se ascundea în Grecia sub o identitate falsă

Un bărbat dat în urmărire internaţională încă din 2021, pentru înşelăciune şi punerea în circulaţie de valori falsificate, a fost prins în Salonic, în urma cooperării dintre poliţişti români şi cei din Grecia. Bărbatul se ascundea sub o identitate falsă.

”La data de 24 februarie a.c., în urma schimbului de informaţii realizat de Biroul Sirene din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – I.G.P.R., cu Biroul Sirene Grecia, a fost depistat, în localitatea Salonic, Grecia, un bărbat, de 44 de ani, din judeţul Dolj, condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi punerea în circulaţie de valori falsificate”, a transmis, luni, IGPR.

Sursa citată a precizat că, în 8 iulie 2021, Biroul Sirene România a introdus o semnalare în Sistemul de Informaţii Schengen pe numele bărbatului, cetăţean român, solicitându-se arestarea acestuia în vederea predării, în baza unui mandat european de arestare emis de către Judecătoria Craiova, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi punerea în circulaţie de valori falsificate.

”În fapt, în timp ce se afla în România, în cursul anului 2019, prin prezentarea unor bancnote false din cupiură de 100 de euro ca fiind adevărate, bărbatul a determinat 6 persoane vătămate să-i remită diferite sume de bani, cauzându-le acestora un prejudiciu. Pentru faptele comise, cel în cauză a fost condamnat la 4 ani şi 7 luni de închisoare”, a transmis IGPR.

Poliţiştii au precizat că, în baza unor informaţii obţinute de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj – Serviciul de Investigaţii Criminale, s-a stabilit că cel în cauză ar putea locui în Grecia, unde s-ar ascunde de autorităţi într-un apartament.

”Biroul SIRENE România a efectuat schimb de informaţii cu SIRENE Grecia beneficiind inclusiv de sprijinul Ataşatului de Afaceri Interne român din Grecia, în legătură cu posibila locaţie a persoanei urmărite, iar aspectele transmise de I.P.J. Dolj s-au confirmat. Cel în cauză a fost depistat într-un apartament în Salonic, Grecia, în urma unei activităţi operative desfăşurate de către poliţia din Grecia, cu sprijinul Ataşatului de Afaceri Interne român din Grecia, fiind arestat în vederea executării mandatului european de arestare emis de către autorităţile române”, au mai transmis poliţiştii, precizând că urmăritul a fost depistat folosind identitatea altei persoane.

În prezent, sunt îndeplinite procedurile judiciare pentru punerea în executare a mandatului european de arestare.

 




Tânăr urmărit internațional, depistat de polițiștii doljeni

În dimineaţa zilei de 30 octombrie a.c., polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, au depistat, în municipiul Craiova, un tânăr de 24 de ani, din comuna Daneţi, urmărit internațional.

Față de acesta, autoritățile judiciare din Franţa au emis mandat european de arestare în vederea extrădării, pentru comiterea pe teritoriul acestui stat a infracțiunilor de furt calificat şi tăinuire, fiind condamnat la pedeapsa închisorii.

Tânărul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova care a emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.

În cursul zilei de 31 octombrie a.c., persoana reţinută va fi prezentată Curţii de Apel Craiova în vederea emiterii mandatului de arestare.




ACTIVITĂȚILE DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTII DOLJENI PE LINIE DE SIGURANȚĂ RUTIERĂ

Creşterea gradului de siguranţă a participanţilor la traficul rutier reprezintă o prioritate pentru Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj, fiind unul dintre obiectivele generale asumate de Poliţia Română.

Principalii indicatori care descriu fenomenul rutier se raportează la categoriile și numărul persoanelor participante la trafic (conducători auto, pietoni, bicicliști, motocicliști,conducători de trotinete electrice, conducători de vehicule cu tracțiune animală etc.), la numărul vehiculelor care circulă pe drumurile publice, precum şi la caracteristicile infrastructurii rutiere.

Din punct de vedere al infrastructurii rutiere, unul din factorii care influențează în mod decisiv calitatea traficului rutier, deci, implicit și riscul în trafic, îl constituie rețeaua de drumuri publice.

În judeţul Dolj, rețeaua de drumuri este constituită din 14 drumuri naționale cu o lungime de 474 de km, 46 de drumuri județene cu o lungime de 1079 de km,
167 drumuri comunale cu o lungime de 877 de km și 1.202 străzi în municipiul Craiova și celelalte 2 municipii și 4 orașe, cu o lungime de 738 km. La acestea se adaugă rețelele stradale din celelalte 104 unităţi administrativ teritoriale din județ.

Un aspect foarte important de menţionat este că județul Dolj este şi un județ de tranzit, printre cele mai importante drumuri menționăm:

– D.N. 6 București – Alexandria – Caracal – Craiova-  Drobeta Turnu Severin – Caransebeș – Timiș – Cenad, fiind unul dintre cele 7 drumuri nationale care leagă municipiul București de municipiul Timișoara și de granița cu Ungaria;

– D.N.55 Craiova-Bechet-Port, fiind de asemenea un drum important în județul Dolj, care leagă reședința de județ cu Portul Bechet;

 – D.N. 56 Craiova – Calafat – Port (aflat pe Coridorul IV Pan-European) ce face legătura între Craiova și portul Dunăre-Calafat, care, după reabilitarea infrastructurii cunoaște o creștere constantă a valorilor de trafic, în special de mărfuri,

– D.N. 56A Drobeta Turnu Severin- Cetate – Calafat – Port, folosit în special pentru transportul de mărfuri.

În ceea ce priveşte parcul auto, se poate observa o creștere exponențială a numărului de autovehicule de la 137.153 în anul 2010, la 246.862 în anul 2018, 281.159 în anul 2020, ajungând la 305.839 la sfârşitul anului 2022 (+168.686).

Aceste date reprezintă exclusiv autovehiculele înmatriculate în județul Dolj, la numărul acestora adăugându-se şi cele înmatriculate în alte state, în sistem leasing, rent-a-car, precum și cele înmatriculate temporar în alte județe sau aflate în tranzit pe raza administrativ-teritorială a județului Dolj.

Şi numărul posesorilor de permise de conducere a cunoscut o creştere semnificativă, de la 196.138  în anul 2010, la 247.231 în anul 2018, 258.870 în anul 2020, ajungând la 271.802 în 01.10.2023 (+75.664).

La nivel european, anul 2021 marchează începutul unui nou Cadru de politică al U.E. privind siguranța rutieră 2021-2030, prin care se stabilește drept obiectiv comunitar reducerea deceselor și vătămărilor grave cu 50% până în anul 2030, o etapă intermediară în atingerea obiectivului strategic de a ajunge la nici un deces și nici o rănire gravă pe drumurile din Uniunea Europeană până în 2050 (”Viziunea zero”).

Referitor la situaţia operativă, datele statistice se prezintă astfel:

1.Riscul rutier – accidente rutiere grave

De la începutul anului până în prezent, numărul total de accidente rutiere grave, din județul Dolj, a scăzut faţă de aceeaşi perioadă a anului 2022, de la 76 la 74 (-2), numărul persoanelor decedate a scăzut de la 47 la 46 (-1), numărul răniților grav a crescut uşor de la 39 la 42 (+3), iar numărul de răniți ușor a crescut de la 28 la 30 (+2)

Principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave au fost neacordarea priorităţii pietonilor(13,51%), indisciplina pietonală (pietoni pe partea carosabilă – 12,16% şi traversarea neregulamentară a pietonilor -10.81%), viteza  sub cele două forme ( viteza neadaptată la condițiile de drum și viteza neregulamentară/excesivă – 10.81%) şi abateri ale bicicliştilor (6,75%).

Ţinând cont de condițiile de drum existente, cele mai multe accidente rutiere grave s-au produs pe timpul zilei (91%), iar în ceea ce priveşte locul producerii, 81% dintre acestea au fost în localitate, iar 19% în afara localităţii.

Raportat la zilele săptămânii sau din punct de vedere al lunilor calendaristice, cele mai multe accidente rutiere grave s-au produs în zilele de duminică (17.56%) şi luni (16,21%), respectiv lunile iunie (20.27 %) şi ianuarie (16,21%).

În ceea ce priveşte distribuţia pe categorii de drumuri, pe drumurile naţionale s-au produs 39,18% din numărul total de accidente grave, pe drumurile judeţene 16,22 %, pe drumurile comunale 2,71 %, iar pe strazile din interiorul localităţilor din judeţul Dolj s-au înregistrat 41,89 % dintre accidente.

Având în vedere obiectivul Poliției Române, respectiv reducerea mortalității în domeniu, eforturile polițiștilor rutieri se vor concentra în continuare pe diminuarea riscului rutier.

  1. Infracțiuni la regimul rutier

Pentru reducerea cauzelor generatoare de accidente rutiere grave, dar şi a comportamentelor de natură să pună în pericol siguranța participanților la trafic, în perioada analizată, poliţiştii doljeni au intensificat activităţile de control în trafic, în special în ceea ce priveşte consumul de alcool sau substanţe psihoactive.

În această perioadă au fost organizate şi executate 1361 de acţiuni, dintre acestea 375 au privit consumul de alcool sau substanţe psihoactive, ocazie cu care au fost efectuate 1847 de testări cu aparatele drugtest şi peste 27.000 de testări cu aparatele etilotest.

În urma activităţilor desfăşurate au fost constatate 135 de infracţiuni privind conducerea sub influența substanțelor psihoactive, 166 de infracţiuni privind conducerea sub influența băuturilor alcoolice, 164 de infracțiuni privind conducerea unui vehicul fără permis de conducere sau cu permisul de conducere retras, anulat sau suspendat, precum şi 34 de infracţiuni privind alte fapte.

  1. Sancțiuni contravenționale

Pe linie contravenţională, în această perioadă, poliţiştii rutieri au aplicat 33.689 de sancțiuni contravenționale, pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr.195/2002 R privind circulaţia pe drumurile publice, astfel:

  • 521 pentru nerespectarea regimului legal de viteză
    • 709 pentru depăşirea vitezei cu mai mult de 50 km/h
    • 217 pentru depăşirea vitezei cu mai mult de 70 km/h
  • 841 contravenții aplicate pietonilor
  • 902 sancțiuni aplicate bicicliștilor
  • 790 pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor sau vehiculelor
  • 707 pentru nerespectarea culorii roșii a semaforului electric
  • 501 pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice
  • 320 pentru nerespectarea regulilor privind depășirea
  • 106 pentru adoptarea unui comportament agresiv în trafic
  • 79 de sancțiuni aplicate conducătorilor de trotinete electrice
  • 922 pentru alte abateri.

De asemenea, pe linia transportului de mărfuri generale au fost aplicate 737 de sancțiuni contravenționale, pe linia transportului public de persoane au fost aplicate 607 sancțiuni, iar pe linia de transport taxi au fost aplicate 97 de sancțiuni contravenționale.

  1. 4. Permise de conducere

Polițiștii au reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 5.731 de permise de conducere, dintre care 655 pentru consum de alcool, 126 pentru consum de substanţe psihoactive, 1.926 pentru depășirea limitei legale de viteză, dintre acestea, 217 fiind pentru depășirea vitezei cu mai mult de 70km/h, 707 pentru nerespectarea culorii roșii a semaforului electric, 790 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor sau vehiculelor, 320 pentru nerespectarea normelor privind depășirea vehiculelor, iar 1.207 pentru alte abateri.

  1. Certificate de înmatriculare și starea tehnică a vehiculelor

În această perioadă, polițiștii rutieri au organizat și executat 65 de acțiuni în colaborare cu specialiștii Registrului Auto Român, în cadrul cărora au fost aplicate 794 de sancțiuni contravenționale. Printre neregulile constatate se numără defecțiuni la mecanismul de direcție, sistemul de frânare sau sistemul de lumini.

De asemenea, în cadrul tuturor activităților desfășurate, pentru abaterile constatate au fost retrase 1.392 de certificate de înmatriculare, 634 fiind pentru deficiențe tehnice, dar şi 272 de seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

  1. Informări către administratorul drumului public

În primele 9 luni ale anului 2023, au fost transmise 46 de informări către factorii de decizie care au în administrare reţeaua de drumuri, principalele nereguli constatate fiind lipsa unor indicatoare rutiere sau deteriorarea acestora, existenţa unor gropi în partea carosabilă, necesitatea efectuării de marcaje pietonale sau de delimitare a benzilor de circulație, precum şi semnalizare rutieră corespunzătoare, în special în zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar.

Totuşi, pentru încălcarea prevederilor art.105 din O.U.G. nr.195/2002 R privind circulaţia pe drumurile publice, în această perioadă, poliţiştii au aplicat 48 de sancţiuni contravenţionale, executanţilor de lucrări, în valoare de peste 200.000 de lei.  

  1. Activităţi preventive

Pentru atingerea obiectivelor propuse pe linie de siguranţă rutieră şi pentru atragerea societății civile în activități preventiv-educative, au fost încheiate 16 protocoale de colaborare/programe parteneriale în domeniul prevenirii și combaterii accidentelor rutiere cu instituții care au atribuții în domeniul rutier, respectiv: cu Inspectoratul Școlar Județean, Registrul Auto Român – Reprezentanța Dolj și Societatea pentru Lucrari de Drumuri si Poduri Dolj / Consiliul Judetean Dolj, inclusiv cu unitățile de învățământ preuniversitar din Craiova. Totodata au avut loc un numar de 42 de întalniri cu grupuri ţintă.

Activităţi educative au fost desfăşurate de poliţiştii rutieri şi în unitățile de învățământ preuniversitar de pe raza judeţului Dolj, împreună cu polițiști din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalităţii şi Biroului Siguranţă Şcolară, fiind folosit şi laboratorul mobil achiziţionat în cadrul Proiectului Educaţie Rutieră – Modelarea factorului uman prin responsabilizarea participanţilor la trafic pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră.

De asemenea, în cadrul proiectului ,,Roadpol Safety Days”, poliţiştii au acţionat pentru conștientizarea tuturor categoriilor de participanți la traficul rutier cu privire la riscurile la care se expun în situația în care nu respectă normele rutiere şi în scopul adoptării de către aceștia a unei conduite responsabile atunci când se deplasează pe drumurile publice.

Un accent deosebit a fost pus, în ultima perioadă, pe promovarea modificărilor legislative în materie penală, Legea Anastasia, prin care se prevede că în cazul conducătorului auto aflat sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive ori care nu deține permis de conducere și provoacă un accident rutier soldat cu decesul victimei, acesta va fi condamnat la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei.

Pentru prevenirea evenimentelor rutiere, vă recomandăm:

Recomandări pentru conducătorii auto

– înainte de a pleca la drum asiguraţi-vă că autovehiculul este în stare bună de funcţionare;

– nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat băuturi alcoolice, substanţe cu efect psihoactiv sau sunteţi prea obosit. Nu este pusă numai viaţa dumneavoastră în pericol ci şi a celorlalţi participanţi la trafic;

– respectaţi regulile de circulaţie şi adaptaţi viteza la condiţiile de trafic şi carosabil;

– folosiţi centura de siguranţă şi respectaţi reglementările legale privind transportul copiilor (folosiți scaunul special pentru copii);

– pentru că se apropie sezonul rece, vă recomandăm să vă informaţi din timp cu privire la condiţiile meteo din zonele în care urmează să vă deplasaţi şi să vă echipaţi maşina corespunzător. Nu plecaţi la drum fără anvelope de iarnă! Prevederile legale în vigoare interzic circulaţia autovehiculelor, fără ca acestea să fie dotate cu anvelope de iarnă, pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.

Recomandări pentru pietoni:

– să circulaţi numai pe trotuare când strada este prevăzută cu acestea, sau numai pe partea stângă a drumului, în sensul de mers, când acesta nu are trotuare;
– traversaţi drumurile publice prin locurile marcate şi după o asigurare temeinică; nu păşiţi pe trecerea de pietoni înainte să vă asiguraţi că puteţi să o faceţi în siguranţă, chiar dacă semaforul are culoarea verde;

– nu folosiţi telefonul mobil (sau alte dispozitive electronice) atunci când traversaţi un drum public, astfel încât să puteţi fi atent la traficul rutier.

– când nu există în apropiere trecere pentru pietoni, semnalizată sau marcată, traversarea drumurilor publice se face numai pe la colţul intersecţiei, după o asigurare temeinică. Atentie!Aici nu aveţi prioritate.  

 

Recomandări pentru bicicliști / conducători de trotinete electrice

– folosiți căștile de protecție și elementele reflectorizante, pentru propria protecție, dar și pentru a crește vizibilitatea în deplasările pe drumul public.

– limita de vârstă pentru deplasarea pe drumurile publice cu bicileta/trotineta electrică este de 14 ani, iar în cazul trotinetelor, numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă este de 50 km/h.

– dacă un drum este prevăzut cu pistă pentru biciclete, atunci trotinetele electrice vor fi conduse numai pe pista respectivă. În lipsa acestei piste, circulația trotinetelor electrice este permisă numai pe sectoarele de drum, nu pe trotuare.

– cei care învață mersul pe bicicletă, în special copiii, să utilizeze exclusiv trasee special amenajate sau zonele din afara drumului public. În cazul copiilor de vârste mici, este obligatorie supravegherea părinților.

– traversarea drumurilor publice pe trecerile pentru pietoni, în timpul deplasării pe bicicletă sau pe trotinetă constituie abatere de la normele de circulație rutieră și poate atrage sancționarea contravențională, sau, mai grav, implicarea într-un eveniment rutier. Traversarea se va face doar mergând pe jos, pe lângă bicicletă sau trotinetă, după ce, în prealabil, v-ați asigurat că intenția de a traversa a fost observată de conducătorii auto și că aceștia pot opri în condiții de siguranță.

 




Bănuit de comiterea a opt infracțiuni de tentativă de jaf în Germania, prins de polițiștii doljeni

În cursul zilei de 27 februarie, polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, împreună cu polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Craiova au depistat un bărbat, de 45 ani, din municipiul Craiova, urmărit internațional.

Față de acesta, autoritățile judiciare din Germania au emis în luna februarie a.c., mandat de arestare în vederea extrădării, pentru comiterea pe teritoriul acestui stat a 8 infracțiuni de tentativă de jaf în cadrul unui grup infracțional.

În fapt, acesta este bănuit că în perioada august – septembrie 2022, împreună cu mai multe persoane, s-ar fi asociat cu scopul de a interveni asupra ATM-urilor prin montarea unor dispozitive artizanale, în scopul eliberării de bani cash.

Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova care a emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.

În cursul acestei zile, bărbatul va fi prezentat Curții de Apel Craiova în vederea emiterii mandatului de arestare.

Schimbul de date și informați cu autoritățile germane a fost efectuat prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională.




Reținut de polițiști pentru conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere

Ieri, 15 februarie, polițiști din cadrul Secţiei 14 Poliţie Rurală Bârca au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 39 de ani, din comuna Rojişte, sub aspectul săvârşirii a două infracțiunii de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere.

În fapt, la data de 13 februarie a.c., ora 13.20, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Segarcea şi Secţiei 13 Poliţie Rurală Segarcea au oprit, pentru control, un autoturism ce circula pe strada Unirii, din Oraşul Segarcea.

La volanul autoturismului a fost legitimat un bărbat, de 39 de ani, din comuna Rojişte, iar în urma verificărilor efectuate, în bazele de date ale Poliţiei Române, s-a stabilit că acesta nu deţine permis de conducere.

În aceeaşi zi, la ora 17.20, bărbatul a fost depistat şi de poliţiştii Secţiei 14 Poliţie Rurală Bârca în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 561, în comuna Goicea.

În urma cercetărilor efectuate şi probatoriului administrat, polițiștii Secţiei 14 Poliţie Rurală Bârca l-au reținut pe bărbat, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii a două infracțiunii de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.

În cursul acestei zile, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea în vederea luării unei măsuri preventive.




O femeie, din Craiova, depistată la volan cu o alcoolemie de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat

În noaptea de 03/04 februarie a.c., ora 00.30, polițiști din cadrul Biroului Rutier Craiova au depistat o femeie, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe strada Matei Basarab, din localitate.

Întrucât femeia prezenta halenă alcoolică a fost testată de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat. .

Aceasta a fost condusă la o unitate medicală unde i-au fost recoltate mostre biologice.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.




Accident rutier mortal pe DN 55, în localitatea Malu Mare

În dimineața zilei de 05 februarie a.c., ora 07:25, poliţiştii Serviciului Rutier Dolj au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 55, în localitatea Malu Mare.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că, un bărbat, de 50 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe DN 55, din direcție Bechet către Craiova, în localitatea Malu Mare, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a pătruns pe contrasens și a intrat in coliziune cu un utilaj de deszăpezire, condus de un bărbat de 54 de ani, din comuna Bucovăț.

În urma evenimentului rutier, o femeie de 45 de ani, din Craiova, pasageră în autoturism a decedat, iar conducătorul auto și o a treia persoană, pasager în autoturism au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.




Traficul de Persoane: o activitate de milioane, cu milioane de victime, care nu poate fi controlată fără implicarea actorilor comunitari

Cazurile recente de recrutare prin metoda Loverboy cu scopul exploatării online au atras vizibilitate sporită în media precum și atenția opiniei publice asupra mecanismelor din spatele traficului de persoane.

Marți, 31 ianuarie, Guvernul a aprobat Mecanismul național de identificare și referire (MNIR), mecanism la revizuirea căruia a fost implicată și Asociația eLiberare, membră a Platformei ProTECT.

Mecanismul național de identificare și referire este un cadru formal de cooperare, în baza căruia instituțiile și organizațiile implicate în lupta împotriva traficului de persoane îndeplinesc atribuțiile statuate pentru protejarea și promovarea drepturilor victimelor acestui fenomen, în vederea îmbunătățirii capacității de identificare a victimelor și de asigurare a protecției și asistenței acestora, indiferent de persoana, instituția sau organizația cu care aceasta intră în contact pentru prima dată.

Noul MNIR face distincția între victimă potențială, victimă prezumată și victimă identificată, identificarea victimei traficului de persoane ținând cont atât de perspectiva legală, cât și de perspectiva victimologică. MNIR promovează identificarea imediată a victimelor traficului de persoane, ceea ce le permite un acces mai facil la servicii de protecție și asistență specializate.

Dat fiind faptul că multiple articole sau opinii exprimate în ultima lună perpetuează clișee legate de portretizarea victimelor, dorim astăzi să venim în sprijinul celor care documentează fenomenul cu concluziile intermediare ale studiului „Traficul de Persoane – perspective ale supraviețuitorilor asupra actorilor comunitari” efectuat de Centrul pentru Studiul Democrației, în cadrul proiectului #ProActiv și-a propus să găsească cât mai multe răspunsuri utile în frânarea fenomenului.

Deși prelucrarea concluziilor este încă în desfășurare, supraviețuitorii consideră că un rol activ l-ar fi putut avea:

  • autoritățile locale însărcinate cu protecția socială, prin cunoașterea și sprijinirea nediscriminatorie a familiilor defavorizate, familii a căror „nevoie de a-și face un rost pe lume” le face vulnerabile față de traficul de persoane.
  • forțele de ordine și sistemul de justiție, printr-o mai bună înțelegere a fenomenului, dar și prin reducerea frecvenței situațiilor în care reprezentanții acestora sunt implicați direct în activități infracționale.

De menționat că durata procesului de investigare, strict legată de proceduri, resurse și cadru legislativ, afectează direct deschiderea și încrederea victimelor în forțele de ordine, acestea asociind efectele cu interfața și sistemul.

  • sistemul sanitar, prin identificarea semnelor și respectarea protocolului de consult fără supraveghetori.
  • sistemul educațional, prin eliminarea etichetelor puse copiilor care provin din categorii defavorizate („avem atâtea fete amărâte pe care se pune o etichetă în școală, care doare”) și implementarea și aplicarea politicilor anti bullying, prevenind astfel vulnerabilitatea la traficul de persoane.
  • vulnerabilitatea copiilor aflați în plasament sau altă formă de ocrotire, printr-o mai bună capacitate de control a situațiilor în care exploatatorii provin chiar din rândul persoanelor desemnate să protejeze copiii aflați în sistem.
  • familia, printr-o mai atentă analiză a cauzelor schimbărilor de comportament. Reacția familiei este dependentă de existența unor mecanisme funcționale de protecție, deoarece uneori și familia, la rândul său, este victima amenințărilor sau a șantajului.
  • cetățenii, prin creșterea înțelegerii la nivelul publicului larg, dar și implementarea unor procese facile, cunoscute, funcționale, menite să susțină implicarea.

Reamintim că proiectul #ProActiv s-a desfășurat timp de 20 de luni și, pe lângă acest studiu, au mai avut loc următoarele etape:

  • Inaugurarea unui Centru de Informare și Asistență în detectarea și notificarea de cazuri de victime ale traficului de persoane. În cadrul centrului au fost preluate până în prezent 500 de solicitări de asistență, au fost oferite 100 de ore de consiliere și au fost trimise 38 de notificări.
  • Realizarea unei campanii de advocacy pentru introducerea unui nou Mecanism Național de Identificare și Referire a Victimelor Traficului de Persoane care să includă identificarea proactivă, mecanism adoptat prin HG in 31 ianuarie.
  • Lansarea unei campanii naționale complexe de educație, informare și conștientizare pe tema traficului de persoane, din perspectiva drepturilor omului, care s-a desfășurat pe multiple canale online și offline și care a atins câteva milioane de persoane, dintre care 8 milioane de vizualizări pe canalele de conținut video folosite preponderent de adolescenți.
  • Traininguri pentru 680 de specialiști privind lucrul cu victimele abuzurilor și victimele traficului de persoane, perspectivele procedurale centrate pe victimele de trafic și detectarea și notificare cazurilor de trafic.

Proiectul „ProActiv: Detectarea și notificarea cazurilor de trafic de persoane în comunitate” este derulat de Asociația eLiberare în parteneriat cu Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane și Asociația Centrul pentru Studiul Democrației, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este să crească nivelul de informare și conștientizare în rândul populației din România cu privire la victimele traficului de persoane și să dezvolte capacitatea de detectare și notificare a celor mai relevanți actori din comunitate (asistenți sociali, personal medical și polițiști).

Despre Programul Active Citizens Fund România

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și de a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.




Bărbat bănuit de săvârșirea infracțiunii de tentativă de viol, reținut de polițiști

La data de 29 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Secţiei nr.1 Poliţie Rurală Melineşti au reţinut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 32 de ani, din municipiul Craiova, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de viol.

În fapt, acesta este bănuit că în ziua de 03 ianuarie a.c., în jurul orei 12.15, în timp ce se afla în comuna Şimnicu de Sus, într-un autovehicul, prin exercitarea de acte de constrângere (atât de natură fizică cât şi morală), ar fi încercat să întreţină raporturi sexuale cu o tânără de 25 de ani, aceasta opunându-se.

În cursul zilei de 29 ianuarie, bărbatul a fost condus la audieri, iar în urma probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de viol, fiind introdus în centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.

În cursul zilei de 30 ianuarie, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea luării unei măsuri preventive.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.




Tânăr bănuit de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, reținuți de polițiști

Ieri, 25 ianuarie a.c., polițiștii Secției nr.3 Poliţie Rurală Bucovăţ au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 18 ani, din comuna Vela, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie.

În fapt, în dimineaţa zilei de 25 ianuarie a.c., poliţiştii au fost sesizaţi de un bărbat, de 68 de ani, din comuna Vela, cu privire la faptul că, în noaptea de 24/25 ianuarie a.c., o persoană necunoscută, având fața acoperită și având asupra sa un cuțit, ar pătruns în locuința sa, de unde i-a sustras un telefon mobil.

În urma activităţilor investigativ-operative desfăşurate de poliţiştii Secţiei, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Poliției Municipiului Craiova – Biroul de Investigații Criminale, a fost identificat un tânăr, de 18 ani, din comuna Vela, bănuit de comiterea faptei.