Târg de adopții canine în Parcul Romanescu

SC Salubritate Craiova SRL, în parteneriat cu Asociația Lumea lui Patrocle, Asociația Junior Chamber International Craiova șiCentrul Național de Educare Canină  organizează duminică, 20.10.2019, între orele 11.00-15.00, în Parcul Nicolae Romanescu (chioșc fanfară) târgul de adopții „Adoptă un prieten, salvează o viață!”, aflat la a treia ediție. Iubitorii de animale vor putea pleca acasă direct de la eveniment cu unul dintre cei 10 câini fără stăpân prezenți la târg, exemplarele fiind sterilizate, deparazitate, vaccinate și adoptabile pe loc. Întregul proces de adopție este gratuit și fiecare cățel adoptat va primi un cadou de casă nouă constând într-un săculeț de hrană uscată, un bol și o lesă.

Pe lângă posibilitatea de a adopta un prieten necuvântător, iubitorii de animale vor putea dona hrană pentru cățeii cazați în Adăpostul canin Breasta.

În cadrul târgului, desfășurat sub sloganul „Fii tu eroul meu!”, organizatorii evenimentului au pregătit și o zonă special amenajată pentru copii, aceștia putând participa la ateliere de reciclare creativă, confecționare de animale de hârtie sau vor putea colora planșe cu animale. Începând de la ora 12.00, cățeii Centrului Național de Educare Canină vor încânta publicul cu demonstrații șimicuții prezenți vor primi cadou baloane colorate cu sloganul târgului.

Scopul organizării evenimentului este promovarea adopțiilor canine în rândul cetățenilor Craiovei, a Adăpostului canin Breasta dar și a creșterii responsabile a animalelor de companie.

 

 

 




Termo Craiova începe furnizarea agentului termic pentru căldură pe timp de noapte

SC Termo Craiova SRL anunță că, începând cu data de 17.10.2019, procedează la efectuarea probelor la cald în vederea furnizării agentului termic secundar pentru încălzire. Probele la cald se vor efectua între orele 20.00 și 08.00.

În scopul limitării pierderilor de apă și agent termic, proprietarilor/ locatarilor le revine obligația să anunțe la sediul Termo Craiova SRL și la obiectivul termic respectiv toate intervențiile care se execută la instalațiile interioare ale blocurilor.

De asemenea, vor fi anunțate în timpul cel mai scurt toate defecțiunile apărute la subsolurile tehnice ale blocurilor de locuințe în circuitele de apă rece, apă caldă sau agent termic pentru încălzire și se vor lua toate măsurile necesare pentru remedierea operativă a acestora.

Toate pierderile din instalațiile interioare ale blocurilor de locuințe vor fi suportate de către asociația de locatari/ proprietari.

 

 




Începe distribuirea cererilor de acordare a ajutoarelor băneşti pentru încălzirea locuinţei

Primăria Municipiului Craiova şi Direcţia de Asistenţă Socială Craiova anunţă că, începând cu data de 14.10.2019 se va derula activitatea de distribuire a cererilor de acordare a ajutoarelor băneşti pentru încălzirea locuinţei cu energie electrică, energie termică, gaze naturale, lemne, cărbuni, combustibili petrolieri, pentru sezonul rece noiembrie 2019 – martie 2020, potrivit O.U.G. nr. 70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece cu modificările şi completările ulterioare şi H.G. nr. 920/2011 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a  O.U.G. nr. 70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, cu modificările şi completările ulterioare.

Distribuirea cererilor şi declaraţiilor pe propria răspundere de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinţei se va face astfel:

 

  1. Pentru încălzirea locuinţei cu gaze naturale, lemne, cărbuni, combustibili petrolieri şi energie electrică, distribuirea cererilor se va face de la sediul Serviciului Evidenţă şi Plată Beneficii de Asistenţă Socială, din str. Mitropolit Firmilian nr. 14;
  2. Pentru încălzirea locuinţei cu energie termică distribuirea şi înregistrarea cererilor se va face prin Asociaţiile de Proprietari/Locatari.

Înregistrarea cererilor şi declaraţiilor pe propria răspundere de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinţei se va face la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Craiova, Serviciului Evidenţă şi Plată Beneficii de Asistenţă Socială, din str. Mitropolit Firmilian nr. 14, începând cu data de 14.10.2019 şi până la 20.11.2019 pentru luna noiembrie a.c. şi până pe data de 20 a fiecărei luni pentru perioada rămasă a sezonului rece, de luni până joi între orele 8,00 – 13,00 şi vineri între orele 8,00 – 10,00.

 

De ajutorul bănesc pentru încălzirea locuinţei cu gaze naturale pot beneficia familiile şi persoanele singure care realizează venituri de până la 750 lei/membru de familie, ajutor bănesc stabilit funcţie de venitul net lunar:

 

Noiembrie 2019 – Martie 2020 ( gaze naturale )
 

Până la 155 lei

 

262 lei

155,1 lei 210 lei 190 lei
210,1 lei 260 lei 150 lei
260,1 lei 310 lei 120 lei
310,1 lei 355 lei 90 lei
355,1 lei 425 lei 70 lei
425,1 lei 480 lei 45 lei
480,1 lei 540 lei 35 lei
540.1 lei 750 lei 20 lei

 

                                       

          De ajutorul bănesc pentru încălzirea locuinţei cu energie termică  pot beneficia familiile care realizează venituri de până la 786 lei/membru de familie şi 1.082 lei în cazul persoanelor singure, stabilit funcţie de venitul net lunar:

 

Noiembrie 2019 – Martie 2020 ( termoficare )
 

Până la 155 lei

 

100%

Pentru beneficiarii de ajutor social cf. Legii 416/2001

 

90%                
155,1 lei 210 lei 80%  
210,1 lei 260 lei 70%  
260,1 lei 310 lei 60%  
310,1 lei 355 lei 50%  
355,1 lei 425 lei 40%  
425,1 lei 480 lei 30%  
480,1 lei 540 lei 20%  
540.1 lei 615 lei 10%  
615,1 lei 786 lei 5%  

Pentru persoanele singure ale căror venituri se situează între 786 lei şi 1.082 lei, compensarea procentuală este de 10%.

 

De ajutorul bănesc pentru încălzirea locuinţei cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri pot beneficia familiile şi persoanele singure care realizează venituri de până la 750 lei/membru de familie, ajutor bănesc stabilit funcţie de venitul net lunar:

 

Noiembrie 2019 – Martie 2020 (lemne, cărbuni,combustibili petrolieri )
 

Până la 155 lei

 

54 lei

155,1 lei 210 lei 48 lei
210,1 lei 260 lei 44 lei
260,1 lei 310 lei 39 lei
310,1 lei 355 lei 34 lei
355,1 lei 425 lei 30 lei
425,1 lei 480 lei 26 lei
480,1 lei 750 lei 20 lei

       

De ajutorul bănesc pentru încălzirea locuinţei cu energie electrică pot beneficia familiile şi persoanele singure care realizează venituri de până la 750 lei/membru de familie, ajutor bănesc stabilit funcţie de venitul net lunar:

 

Noiembrie 2019 – Martie 2020 ( energie electrică )
Până la 155 lei 240 lei
155,1 lei 210 lei 216 lei
210,1 lei 260 lei 192 lei
260,1 lei 310 lei 168 lei
310,1 lei 355 lei 144 lei
355,1 lei 425 lei 120 lei
425,1 lei 480 lei   96 lei
480,1 lei 540 lei   72 lei
540.1 lei 750 lei   20 lei

                       

Ajutorul pentru încălzirea locuinţei cu energie electrică se acordă consumatorilor vulnerabili care nu deţin altă formă de încălzire, precum  şi consumatorilor vulnerabili care din motive tehnologice sau economice au fost debranşaţi de la furnizarea energiei termice sau a gazelor naturale şi care au contracte valabile de furnizare a energiei electrice, iar consumul este realizat respectând condiţiile contractului. În cazul ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu energie electrică, potrivit prevederilor legale, este obligatorie efectuarea anchetei sociale.

 

Lista bunurilor ce conduc la excluderea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinţei:

Bunuri imobile:

  • Clădiri sau alte spaţii locative în afara locuinţei de domiciliu şi a anexelor gospodăreşti;
  • Terenuri de împrejmuire a locuinţei şi curtea aferentă şi alte terenuri intravilane care depăşesc 1.000 mp în zona urbană şi 2.000 mp în zona rurală. Fac excepţie terenurile din zonele colinare sau de munte care nu au potenţial de valorificare prin vânzare/construcţie/producţie agricolă;

 

Bunuri mobile (aflate în stare de funcţionare):

  • Autoturism/Autoturisme şi /sau motocicletă/motociclete cu o vechime mai mică de 10 ani, cu excepţia celor adaptate pentru persoanele cu handicap ori destinate transportului acestora sau persoanelor dependente, precum şi pentru uzul persoanelor aflate în zone greu accesibile;
  • Mai mult de un autoturism/motocicletă cu o vechime mai mare de 10 ani;
  • Autovehicule: autoutilitare, autocamioane de orice fel cu sau fără remorci, rulote, autobuze, microbuze;
  • Şalupe, bărci cu motor, scutere de apă, iahturi, cu excepţia bărcilor necesare pentru uzul persoanelor care locuiesc în Rezervaţia Biosferei ,,Delta Dunării”;
  • Utilaje agricole: tractor, combină autopropulsată;
  • Utilaje de prelucrare agricolă: presă de ulei, moară de cereale;
  • Utilaje de prelucrat lemnul: gater sau alte utilaje de prelucrat lemnul acţionate hidraulic, mecanic sau electric;

 

Depozite bancare:

  • Depozite bancare cu valoare de peste 3.000 lei, cu excepţia dobânzii;

 

Terenuri/animale şi/sau păsări:

  • Suprafeţe de teren, animale şi păsări a căror valoare netă de producţie anuală depăşeşte suma de 1.000 euro pentru persoana singură, respectiv suma de 2.500 euro pentru familie.

Precizări conform instrucţiunilor de aplicare a unor prevederi din Normele Metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G.  nr. 70/2011, aprobate prin H.G. nr. 920/2011, cu modificările şi completările ulterioare:

– În cazul în care minorul locuieşte cu bunicii iar părinţii acestuia locuiesc la altă adresă şi nu contribuie la întreţinerea minorului, acesta poate fi asimilat familiei bunicilor doar în condiţiile în care este stabilită măsura plasamentului sau a tutelei, altfel copilul este în întreţinerea părinţilor naturali.

– Studenţii întreţinuţi de părinţi şi care locuiesc separat de aceştia potrivit art. 6 alin. 1 lit. e din O.U.G. nr. 70/2011 cu modificările şi completările ulterioare nu îndeplinesc condiţiile de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinţei;

– Lipsa vizei de reşedinţă anulează orice drept de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinţei

 

Actele necesare stabilirii şi acordării ajutorului bănesc sunt următoarele:

  1. copie a B.I./C.I./C.I.P., pentru membrii familiei care au împlinit vârsta de 14 ani sau permise de şedere temporară/permanentă (domiciliul sau reşedinţa trebuie să corespundă cu adresa la care se solicită ajutorul);
  2. copii ale certificatelor de naştere pentru toţi membrii familiei;
  3. certificat de căsătorie, după caz;
  4. certificat de deces, după caz;
  5. copie act de proprietate, contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere sau cu drept de habitație, contract de închiriere/subînchiriere/comodat/concesiune, după caz;
  6. împuternicire, după caz, din partea proprietarului locuinței/titularului contractului de închiriere/reprezentantului legal, pentru solicitanții care locuiesc la adresa pentru care se solicită ajutor de încălzire și nu sunt proprietarii imobilului sau beneficiarii unui contract de închiriere/comodat;
  7. factura lunii anterioare pentru solicitanţii ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu gaze naturale şi energie electrică;
  8. extras de cont bancar din luna anterioară depunerii cererii (pentru persoanele care deţin depozite bancare);
  9. copie a hotărârii definitive de încuviinţare a adopţiei, de plasament familial al minorului, potrivit legii;
  10. copie a hotărârea de delegare temporară a autorităţii părinteşti cu privire la persoana minorului;
  11. copie a actului din care să rezulte calitatea solicitantului de tutore sau curator;
  12. copie după hotărârea judecătorească de divorţ/încredinţare minori;
  13. adeverinţă de salariu, cuprinzând salariul net din luna anterioară depunerii cererii (inclusiv valoarea tichetelor de masă sau specificaţia „nu beneficiază de tichete de masă”, precum şi specificaţia „a beneficiat/nu a beneficiat de vouchere de vacanţă”), după caz;
  14. cupon de pensie (orice tip de pensie) din luna anterioară depunerii cererii;
  15. copie decizie indemnizaţie de şomaj şi cupon indemnizaţie de şomaj din luna anterioara depunerii cererii;
  16. decizii de impunere din care să rezulte veniturile realizate din activităţi independente sau chirii;
  17. document doveditor privind veniturile realizate din dividende, părți sociale, jocuri de noroc, restituirea sumelor în baza OUG nr. 52/2017 (taxa de poluare autovehicule), după caz;
  18. adeverinţă/extras de cont bancar/cupon, după caz, pentru beneficiarii de indemnizaţii şi stimulente pentru creşterea copilului;
  19. adeverinţă care să ateste veniturile realizate din agricultură şi silvicultură;
  20. copie după certificatul de înmatriculare a autoturismului, pentru persoanele care deţin astfel de bunuri;
  21. extras de cont bancar la una din următoarele bănci: B.R.D., B.C.R., Banca Transilvania, Cec Bank, Raiffeisen Bank, Banc Post (pentru încălzirea locuinţei cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri );
  22. în situaţia în care există neconcordanţă între adresa din B.I./C.I. şi actul de proprietate/închiriere se va prezenta copie certificat nomenclatură stradală.

Pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței cu gaze naturale, energie electrică şi lemne, cărbuni, combustibili petrolieri, copiile actelor doveditoare vor fi însoțite de originale, în vederea certificării pentru conformitate cu originalul de către personalul cu atribuții în acest sens al Direcției de Asistență Socială Craiova.

Pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu energie termică, cererea şi declaraţia pe propria răspundere trebuie certificate de către asociaţia de proprietari/locatari. Asociația de proprietari/locatari răspunde de certificarea pentru conformitate cu originalul a copiilor actelor doveditoare care însoțesc cererea și declarația pe propria răspundere, prin aplicarea pe copii a mențiunii „conform cu originalul”.

În cazul în care solicitantul este beneficiar sau, după caz, primeşte ajutor social                 şi/sau alocaţie pentru susţinerea familiei şi solicită ajutorul pentru încălzirea locuinţei, acesta completează formularul de cerere prevăzut în anexa nr. 1a la normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului României nr. 50/2011, cu modificările şi completările ulterioare. În această situaţie, la stabilirea dreptului, se iau în considerare documentele doveditoare privind componenţa familiei şi veniturile membrilor acesteia care au fost deja depuse pentru stabilirea dreptului la ajutorul social şi/sau la alocaţia pentru susţinerea familiei.

Precizăm că alocaţia pentru susţinerea familiei, prevăzută de Legea nr. 277/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, alocaţia de stat pentru copii prevăzută de Legea nr. 61/1993, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, bugetul personal complementar prevăzut de Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ajutoarele de stat acordate în baza O.G. nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 74/2010, cu completările ulterioare, bursele şcolare, sumele acordate în baza art. 51 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, stimulentul educaţional oferit, conform prevederilor Legii nr. 248/2015, cu modificările ulterioare, sub formă de tichet social pentru stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor proveniţi din familii defavorizate, sprijinul financiar prevăzut de H.G. nr. 1488/2004 privind aprobarea criteriilor şi a cuantumului sprijinului financiar ce se acordă elevilor în cadrul Programului naţional de protecţie socială ,,Bani de liceu”  cu modificările şi completările ulterioare, sumele acordate în baza Programului naţional de protecţie socială ,,Bursa Profesională” prevăzut de H.G. nr. 951/2017 privind modalitatea de subvenţionare de către stat a costurilor pentru elevi care frecventează învăţământul profesional, veniturile obţinute din activităţile cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri în condiţiile Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, republicată, nu sunt luate în calcul la stabilirea venitului net al familiei, aşa cum acestea sunt prevăzute la art. 8 din Legea nr. 416/2001, cu modificările şi completările ulterioare.

Bunurile deţinute de către beneficiarii  ajutorului pentru încălzirea locuinţei vor fi identificate prin verificarea în evidenţele fiscale ce vor fi puse la dispoziţie Direcţiei de Asistenţă Socială Craiova de către Direcţia Impozite şi Taxe din aparatul de specialitate al primarului municipiului Craiova.

În vederea verificării tuturor veniturilor realizate de beneficiarii ajutorului pentru încălzirea locuinţei, se va utiliza aplicaţia PatrimVen a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, de către personalul Direcţiei de Asistenţă Socială Craiova cu atribuţii în acest sens. Totodată, Direcția de Asistență Socială Craiova va solicita Agenției de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Dolj informaţii privind persoanele care au beneficiat de subvenţie/sprijin/ajutoare financiare pentru agricultură.

În cazul în care se impune, pentru clarificarea situației, personalul Direcției de Asistență Socială Craiova este abilitat să efectueze anchete sociale, precum și să solicite titularilor orice alte date/informații relevante.

 

  • Beneficiarii ajutorului pentru încălzirea locuinţei au obligaţia de a comunica în scris în termen de 5 zile orice modificare cu privire la componenţa familiei, a veniturilor realizate de membrii acesteia, prin depunerea unei noi cereri şi declaraţii pe proprie răspundere, însoţită de actele justificative.
  • În cazul în care, în urma verificărilor se constată că la completarea cererii şi declaraţiei pe propria răspundere privind componenţa familiei şi veniturile acesteia familia sau persoana singură beneficiară de ajutor pentru încălzirea locuinţei nu a declarat corect numărul membrilor de familie, veniturile ori bunurile deţinute sau orice modificare a acestor elemente nu a fost comunicată în scris în termenul legal, dreptul la ajutorul pentru încălzirea locuinţei încetează începând cu luna următoare, iar sumele plătite necuvenit cu acest titlu se recuperează în condiţiile legii.
  • Nedeclararea corectă a componenţei şi a veniturilor familiei, precum şi omiterea declarării de bunuri deţinute conform Anexei nr. 5 la Hotărârea Guvernului nr. 559/2017, reprezintă infracţiune şi va fi în mod obligatoriu sesizată organelor de urmărire penală, potrivit prevederilor art. 30 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 70/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

 

 

Relaţii suplimentare se obţin zilnic, de luni până joi, între orele 8,00 – 13,00 şi vineri între orele 8,00 – 10,00, la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Craiova, din str. Mitropolit Firmilian, nr. 14, tel.  0351/451680 respectiv, 0351/428364.

 

   
 

 




Discuții pe tema sporurilor între Primăria Craiova și sindicatul Spitalului Filantropia

În cursul zilei de joi, 10 octombrie 2019, a avut loc o întâlnire între reprezentanții Spitalului Clinic Municipal Filantropia, reprezentanții sindicatelor la care sunt afiliați angajații unității sanitare și reprezentanți din cadrul Primăriei Municipiului Craiova, ca urmare a nemulțumirilor venite din partea liderilor de sindicat cu privire la sporurile acordate salariaților spitalului.

Subiectul discutat a privit măsurile pe care conducerea unității medicale intenționează să le aplice pentru respectarea prevederilor legale în ce privește acordarea sporurilor de care beneficiază salariații Spitalului Clinic Municipal Filantropia.

Conform legislației în vigoare, sporurile ce se acordă personalului pentru instituțiile din sistemul sanitar sunt reglementate de HG 153/2018 și Legea 153/2017. În cazul salariaților din sistemul sanitar, deși aceștia au dreptul, conform specificului activității lor, la sporuri între limite diferite de minim și maxim, cuantumul final al acestora trebuie încadrat în plafonul reglementat de art. 25 alin. 2 din Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv 30 % din salariile de bază la nivel de ordonator principal de credite – Primăria Craiova.

Nemulțumirile au venit pe fondul datelor transmise inițial, în mod eronat, de către Spitalul Municipal Filantropia ordonatorului principal de credite – Primăria Craiova, în care au fost incluse atât sporurile care intră în plafonul de 30 % cât și cele exceptate de la această limită, precum sporul de noapte, de doctorat, de weekend etc.

Facem precizarea că aceste date au stat la baza stabilirii plafonului privind acordarea acestor drepturi. În urma rectificării datelor transmise inițial, s-a procedat la recalcularea plafonului pentru sporurile de care beneficiază angajații Spitalului Clinic Municipal Filantropia, acesta fiind comunicat atât reprezentanților sindicatelor cât și conducerii spitalului, în cadrul întâlnirii de astăzi, de la sediul Primăriei Craiova. Față de această recalculare, atât sindicatele cât și conducerea unității medicale vor lua măsurile necesare pentru încadrarea în plafonul de 30 % stabilit conform Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Menționăm că autoritățile locale, în calitate de ordonator principal de credite, își manifestă totala deschidere și respectul față de activitatea întreprinsă de salariații Spitalului Clinic Municipal Filantropia și își exprimă convingerea că soluțiile ce urmează a fi adoptate la nivelul unității medicale vor fi în beneficiul tuturor părților implicate și cu respectarea prevederilor care reglementează acordarea drepturilor pentru personalul din sistemul sanitar.

 

 




Ziua Națională a Produselor Agroalimentare Românești, sărbătorită la Craiova

Ziua Naţională a Produselor Agroalimentare Româneşti, sărbătorită azi, a fost marcată la Craiova prin expoziţii cu vânzare de produse tradiţionale în Piața Centrală. Ceţăţenii au fost invitaţi să guste şi să cumpere preparate sută la sută româneşti prezentate de micii producători, produse apreciate pentru calitatea şi savoarea lor.

Evenimentul a fost organizat de SC Piețe și Târguri SRL Craiova împreună cu Primăria cu scopul de a promova produsele agroalimentare româneşti, de a susţine producătorii autohtoni în valorificarea produselor şi de a îmbunătăţi statutul producătorului român în lanţul alimentar prin încurajarea consumului de produse agroalimentare şi tradiţionale româneşti.

“E o zi foarte importantă pentru noi mai ales pentru că este decretată ca și zi națională a produselor agroalimentare românești. Județul Dolj și Oltenia în general este recunoscută pentru produsele naționale românești, iar noi ei din conducerea Primăriei am venit aici să dăm un mesaj de susținere a acestor productători locali mai ales că suntem într-o perioadă în care sunt foarte multe discuții în ceea ce privește produsele venite din import. Și atunci cred că cetățenii României, cumpărătorii trebuie să sprijine acești producători autohtoni și să vină să cumpere produsele lor”, a declarat administratorul public al Craiovei, Sorin Manda.

“O zi specială pentru producătorii autohtoni din județul nostru și nu numai , din întreaga Oltenie, o zi prin care ne dorim să punem în valoare produsele tradiționale românești, să venim cu ele pentru expunere în Piața Centrală ca acești comercianți autohtoni să poată vinde produse din propriile lor gospodării și ferme către cetățenii Craiovei și nu numai” a spus directorul SC Piețe și Târguri Craiova SRL, Alin Mărăcine.




Mihail Genoiu: Am trimis către CNI o solicitare pentru înlocuirea gazonului natural cu gazon hibrid

„Este miercuri și așa cum am promis, miercuri așteptam un răspuns de la constructor în privința modului de schimbare a gazonului. Acest răspuns a venit. Acum câteva momente, am avut o discuție telefonică cu conducerea CNI, constructorul a confirmat disponibilitatea lui de înlocui acest gazon, există două variante la ora aceasta: o variantă foarte rapidă de înlocuire a gazonului cu un gazon natural pe strat de nisip conform speificațiilor tehnice care au existat la baza acestui proiect, există și a doua variantă de înlocuire a gazonului cu un gazon hibrid. Această variantă este cea pe care o solicită cea mai mare parte a jucătorilor, marea parte a profesiniștilor din fotbal și este o măsură și o variantă pe care și noi o agreem. În sensul acesta, deja am trimis către CNI o solicitare în care propunem înlocuirea soluției tehnice din gazon natural în gazon hibrid, cu o cofinanțare acordată de Primăria Craiova pentru suportarea diferenței de valoare.” – Mihail Genoiu, Primarul Municipiului Craiova.




Start la depunerea dosarelor pentru stimulentele educaționale

Primăria Municipiului Craiova și Direcţia de Asistenţă Socială Craiova anunţă că luni, 9 septembrie 2019, începe activitatea de înregistrare a dosarelor de acordare a stimulentelor educaţionale sub forma tichetelor sociale, conform Normelor de aplicare a Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor proveniţi din familiile defavorizate, pentru anul şcolar 2019-2020.

Stimulentul educaţional, sub forma unui tichet social de 50 de lei lunar, se acordă familiilor ce au copii cu vârsta cuprinsă intre 3 si 6 ani care frecventează grădiniţa, cu un venit lunar mai mic de 284 de lei pe membru de familie.

Solicitările se pot depune pe tot parcursul anului școlar 2019-2020 la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Craiova, str. Mitropolit Firmilian nr. 14, de luni până joi, intre orele 800 – 1300 și vineri între orele 800 – 1000.

          Actele necesare pentru întocmirea dosarului sunt:

          – cerere și declaraţie pe proprie răspundere – se completează de către părinţi, de reprezentanţii legali ai copilului sau după caz de către persoana care a fost desemnată de părinți pentru întreţinerea copilului pe perioada absenţei lor, conform art. 104 din Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările si completările ulterioare.

Declaraţia este standard şi este pusă la dispoziţie de Direcţia de Asistenţă Socială Craiova, la momentul solicitării.

         – dovada înscrierii la grădiniţă (se va specifica data înscrierii în unitatea de învăţământ din anul actual);

         – livret de familie;

         – certificatele de naştere ale copiilor (original şi copie);

         – certificat căsătorie, părinţi (original şi copie);

         – hotărâre judecătorească de încredinţare, încuviinţare a adopţiei (original şi copie);

         – dispoziţia conducătorului direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului sau hotărârea comisiei pentru protecţia copilului ori a instanţei de judecată, după caz, pentru măsura plasamentului, hotărârea judecătorească de instituire a tutelei sau, după caz, dispoziţia autorităţii tutelare, potrivit legii;

          – hotărârea judecătorească prin care soţul/soţia este declarat/declarată dispărut/dispărută, hotărârea judecătorească prin care soţul/soţia este arestat/arestată preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate şi nu participă la întreţinerea copiilor şi după caz, alte acte doveditoare privind componenţa familiei.

         – acte de identitate: BI/CI, a părinţilor/reprezentant legal (original şi copie);

         – certificat naştere sau cartea de identitate ale celorlalţi membri ai familiei (original şi copie);

         – certificat de deces – (părinte) unde este cazul (copie şi original);

         – acte doveditoare privind veniturile realizate de membrii familiei, eliberate de angajator, de organele fiscale sau de alte autorităţi competente, mandate poştale de plată, extrase de cont, decizii ori dispoziţii de stabilire a drepturilor;

        – în cazul familiei sau persoanei singure care locuieşte şi se gospodăreşte împreună cu alte familii ori persoane singure şi contribuie împreună la achiziţionarea sau realizarea unor bunuri şi a unor venituri din valorificarea acestora ori la consumul acestora, la stabilirea venitului pe membru de familie se iau în considerare atât veniturile nete lunare proprii, cât şi parte ce îi revine de drept din veniturile lunare nete realizate în comun de persoanele din gospodărie.

           Precizăm că pentru beneficiarii de venit minim garantat conform Legii nr. 416/2001 cu modificările şi completările ulterioare şi pentru beneficiarii prevederilor Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cererea tip însoţită numai de dovada înscrierii la grădiniţă se depune la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Craiova – str. Mitropolit Firmilian, nr. 14.

          Pentru relaţii suplimentare, cei interesaţi pot apela numărul de telefon 0351/428.364.




Podul suspendat din Parcul Romanescu, în plin proces de reabilitare

Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, susține că lucrările la Podul suspendat din Parcul Romanescu din Bănie continuă, iar că în această iarnă craiovenii vor putea merge pe el

“Lucrările la Podul Suspendat din Parcul Nicolae Romanescu continuă!
În această săptămână va începe sablarea structurii metalice a podului și în cealaltă jumătate, cea dinspre Sud. În paralel, se vor efectua operațiunile de vopsire si tratare cu substanțe fungicide speciale pe piciorul dinspre Castelul Fermecat. Dacă vremea permite, chiar din această iarnă craiovenii se vor putea plimba pe acest minunat pod”, a spus primarul Craiovei, Mihail Genoiu.




Mihail Genoiu: Primăria Craiova a investit 600.000 lei pentru reabilitarea Clinicii de Neurologie I

Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, spune că sănătatea craiovenilor a fost mereu prioritară pentru administrația locală. Astăzi, acesta s-a aflat la Spitalului Clinic de Neuropsihiatrie Craiova unde Primăria Craiova a investit pentru lucrări de reparații și igienizare.

“Întotdeauna am pus sănătatea craiovenilor pe primul loc și în fiecare an am alocat fonduri consistente pentru spitale și clinici. Am făcut și facem tot ce ceea ce este omenește posibil să achiziționăm aparatură de ultimă generație și să modernizăm secții. Practic, să creăm toate condițiile ca locuitorii Craiovei să se facă bine acasă și nu prin alte părți.

Sumele investite de Primăria Municipiului Craiova pentru reabilitarea Clinicii de Neurologie I se ridică la aproximativ 600.000 lei. Sunt lucrări de reparații curente și igienizări în valoare de aproximativ 250.000 lei, lucruri esențiale ca un act medical să poată funcționa în condiții normale. La capitolul investiții, Clinica de Neurologie are de astăzi un nou sistem de climatizare în valoare de 200.000 lei și, automat, vorbim de un confort sporit pentru medici, asistenți, pacienți și aparținători. Iar, pe lângă toate aceste lucrări, Primăria Craiova a alocat un buget special și pentru achiziționarea de frigidere, televizoare și vestiare în valoare de 150.000 lei, astfel încât oricine intră aici – de voie sau de nevoie – să dispună de toate condițiile de confort psihic și fizic”, a spus primarul Craiovei, Mihail Genoiu.




Au fost obținute primele 53 de autorizații de construire necesare pentru amenajarea platformelor pe care vor fi instalate containerele îngropate

Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a anunțat, miercuri, faptul că au fost obținute primele 53 de autorizații de construire necesare pentru amenajarea platformelor pe care vor fi instalate containerele îngropate destinate colectării deșeurilor în municipiul Craiova, investiție realizată în cadrul unui proiect cu finanțare europeană în valoare totală de aproape 54 de milioane de euro.

„Ne bucurăm să putem spune că ne aflăm cu un pas mai aproape de realizarea acestei componente esențiale a Sistemului de management integrat al deșeurilor (SMID), una dintre cele mai ample și ambițioase inițiative asumate vreodată de Consiliul Județean, cu beneficii semnificative pentru toți doljenii.

În egală măsură, trebuie precizat faptul că vorbim și despre cel mai complex contract implementat prin acest proiect, de altfel ultimul aflat în derulare din cele șapte semnate în cadrul SMID, aspect care s-a reflectat și în provocările pe care se impune să le depășim în implementarea sa, inclusiv în ceea ce privește definitivarea documentației necesare pentru lansarea în lucru.

Demersul, pe care dorim să-l finalizăm până la sfârșitul anului viitor, este, fără îndoială, unul extrem de laborios, dacă ne gândim doar la faptul că în municipiul Craiova vor fi amenajate aproape 440 de platforme pentru instalarea containerelor îngropate, iar fiecare dintre acestea a trebuit să fie tratată în mod individual, în funcție de specificul amplasării sale, și fiecare a necesitat obținerea unui număr de 17 avize de la instituțiile și entitățile responsabile. Primele 53 de autorizații de construire, din cele 78 pe care le-am solicitat, se află acum în posesia noastră, fiind create premisele pentru ca, în cel mai scurt timp, să fie emis ordinul de începere, iar constructorul să poată aborda acest prim front de lucru.

Consiliul Județean se află deja în proprietatea celor 15 autospeciale, pe care le-a achiziționat prin contract, utilaje care vor fi folosite pentru ridicarea și transportarea deșeurilor, inclusiv curățarea containerelor. Vreau să scot în evidență faptul că am încheiat deja contracte cu Distribuție Energie Oltenia SA și Compania de Apă «Oltenia» pentru a devia rețelele de utilitate publică în cazul platformelor care urmează a fi amenajate, documente absolut necesare pentru obținerea autorizațiilor de construire.

Toate aceste eforturi considerabile sunt pe deplin justificate prin prisma rezultatelor, pentru că utilizarea noului sistem de colectare a deșeurilor va contribui în mod decisiv la creșterea gradului de salubritate și, în definitiv, de sănătate publică, dar și la asigurarea cadrului optim pentru recuperarea și valorificarea materialelor reciclabile.

Doresc să reiterez faptul că realizarea acestei investiții reprezintă o prioritate pe agenda Consiliului Județean Dolj, astfel că, alături de Primăria Municipiului Craiova, rămânem ferm implicați în identificarea celor mai eficiente soluții pentru ca ea să poată fi pusă în operă în bune condiții și într-un timp cât mai scurt“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.

Lucrările pentru amenajarea celor 438 de platforme destinate amplasării containerelor îngropate în municipiul Craiova se derulează în cadrul unui contract cu valoarea totală de aproximativ 7,5 milioane de euro, încheiat între Consiliul Județean Dolj și S.C. European Waste Technology S.R.L., în calitate de lider al Asocierii S.C. European Waste Technology S.R.L. – Nord Engineering S.R.L., contract în care mai sunt incluse procurarea și montarea a 729 de containere cu capacitatea de 5 metri cubi și a 30 de containere de 3 metri cubi, precum și furnizarea a 15 utilaje specifice.

Investiția constituie o componentă a proiectului cu finanțare europeană „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Dolj“, cu o valoare totală de 53,6 milioane de euro, care a mai vizat achiziționarea a 32 de autospeciale pentru colectarea și transportul deșeurilor menajere, a 3.906 containere de diferite capacități, a 102.985 de compostoare individuale pentru gospodării din mediul rural și din orașele Bechet și Dăbuleni, închiderea depozitelor neconforme de la Calafat, Filiași și Segarcea, precum și construirea a patru stații de transfer, a două stații de compostare și a unei stații de sortare a deșeurilor.