Acasă Blog
Primăria Craiova se asigură că elevii din clasele terminale de gimnaziu și liceu își vor relua cursurile în cele mai sigure condiții. Astfel, municipalitatea a demarat încă de la începutul lunii mai o amplă campanie de lucrări de reparații în mai multe unități de învățământ pre-universitar din municipiu. “Ne-am propus să verificăm din timp toate unitățile școlare și să intervenim...
Primăria Municipiului Craiova anunță că astăzi, 21 mai 2020, a avut loc ședința Comitetului Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Craiova, în cadrul căreia s-au stabilit următoarele: Începând cu data de 21 mai 2020, accesul în parcurile din municipiul Craiova se va face pe toate intrările de acces, cu respectarea condițiilor privind măsurile de protecție a cetățenilor și...
Primăria Craiova continuă să fie printre primele administrații locale din țară la depunerea de proiecte europene. Vineri, 22 mai 2020, Primăria supune votului Consiliului Local, într-o ședință extraordinară, aprobarea finanțării din fonduri europene a trei proiecte pentru spitalele din subordinea Primăriei. Este vorba despre oportunitatea apărută în contextul pandemiei cu coronavirus și transmisă de Comisia Europeană în 30 martie 2020, prin...
Având în vedere prevederile Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia și Normele metodologice de aplicare ale legii, prin instituirea unor măsuri de prevenire, combatere și distrugere a buruienii, începând cu data de 21 mai, la nivelul Regiei s-au constituit două comisii care vor acționa pe terenurile publice de pe raza municipiului Craiova care sunt infestate cu buruiana ambrozia....
Craiova introduce din această vară plata cu cardul contactless direct în mijloacele de transport public. Soluția de plată contactless cu orice card bancar va fi instalată începând din luna iulie în toate mijloacele de transport ale societății de transport RAT Craiova Orice posesor de card bancar, cu facilitate contactless, indiferent de banca emitentă, va putea, astfel, să-și achite...
“Românii batjocoriți și puși în pericol de infectare la granițele României! Inconștiența cea mai mare nu e la românii care au ieșit din case în acest weekend ca urmare a vidului legislativ generat de incompetența și prostia Guvernului PNL ci e chiar la miniștrii lui Orban! Guvernul lui Iohannis i-a înghesuit pe cetățenii români la intrarea și la ieșirea...
SC Salubritate Craiova SRL desfășoară, în perioada 15.05-30.05.2020, o campanie de dezinsecție prin pulverizare terestră a insecticidelor pe domeniul public, intervenție ce are ca scop combaterea insectelor dăunătoare. Echipele care acționează la nivelul Craiovei vor efectua inițial intervenția în parcurile orașului, iar dezinsecția în celelalte cartiere ale Craiovei va fi demarată în data de 18mai, aceasta urmând să se...
  Deşi au avut la dispoziţie câteva săptămâni pentru a prezenta un proiect de lege referitor la starea de alertă care să intre în vigoare în timp util, Guvernul liberal își arată din nou incompetența reuşind să  adopte o hotărâre privind starea de alertăcu totul neconstituțională.   “Bună dimineața România și bun venit în starea de derută! Nu știu cât se înțelesese faza asta...
Fără să mai surprindă cu adevărat pe cineva, iată că Guvernul PNL reuşeşte să servească românilor o nouă porţie de incompetenţă severă, asezonată însă şi cu multă ticăloşie şi dispreţ faţă de legile ţării. Deşi au avut la dispoziţie câteva săptămâni pentru a prezenta un proiect de lege referitor la starea de alertă care să intre în vigoare în...
Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală și de Est, a anunțat astăzi că mai multe zboruridin și spre România vor rămâne suspendateca urmare aprelungirii restricțiilor de călătorie introduse de autoritățile române. În consecință, rutele spre Austria, Belgia, Elveția, Franța, Germania,Italia, Spania, Olanda și Marea Britanie vor fi suspendate până pe 28mai inclusiv. De asemenea,...