image_pdfimage_print

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a efectuat o vizită oficială alături de primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, și președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile anunțând o veste mult așteptată pentru locuitorii regiunii și pentru infrastructura rutieră națională: Drumul Expres Craiova-Pitești va fi dat în folosință până la sfârșitul acestui an, cu tronsonul 1 finalizat până la sfârșitul lunii noiembrie.

Drumul expres Craiova-Pitești este unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din sudul României, având ca scop îmbunătățirea legăturilor între Oltenia și Muntenia și reducerea timpilor de deplasare între Craiova și București. Acesta va contribui la fluidizarea traficului, în special pentru transportul de mărfuri, având în vedere că regiunea Craiovei este un important centru industrial, în special datorită prezenței uzinei Ford.

Tronsonul 1 aproape de finalizare

Ministrul Grindeanu a subliniat că tronsonul 1 al Drumului Expres, care leagă Craiova de Robănești, va fi finalizat și deschis circulației până la sfârșitul lunii noiembrie.

“Am oprit și la Lotul 4 , care face legătura în Autostrada 1 și pot să vă spun așa ca un calendar legat de inaugurare, cam într-o lună, undeva între 15 și 20 noiembrie, se vor da în circulație primii 20 de km pe lotul 4, de la km 88 unde se termină acum, până la 108, la Albota. Urmând ca diferența de la Albota până în A1, să fie terminată pe finalul anului. Dar am zis că dacă sunt gata cei 20 de km, nu are rost să stăm să ne uităm la ei și să nu-i dăm în circulație. Aici, la tronsonul 1, am discutat cu constructorii, undeva după 25 noiembrie, se va circula pe cei 17-18 km. Eu vreau să îi felicit. Au reușit într-un an de zile să facă ceea ce ceilalți nu au reușit în patru ani”,  a declarat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

“Vești bune astăzi. Până la final de an vom circula pe Drumul Expres până la Pitești, apoi pe autorstradă până la București. Este visul pe care l-am avut încă din vremea în care erați prim ministru, când s-a început acest drum expres și iată că îl finalizați ca ministru al transporturilor. Am discutat mai devreme cu domnul ministru Grindeanu și despre o a doua descărcare pentru Craiova, pentru că la ora actuală se intră direct în Bariera Vâlcii sau pe centură. Iar acolo sunt probleme serioase de circulație în timpul zilei și fără să fie o astfel de descărcare din drumul expres. Nu avem niciun fel de soluție de trafic. Am încercat pe toate părțile. Niciun specialist nu poate să ne dea vreo variantă. În schimb, varianta este o a doua descărcare și vestea bună este că astăzi s-a descărcat indicatorii tehnico-economici astfel încât să se poată să se lucreze la această variantă. Până atunci, mașinile se vor descărca în centură și așa se va intra în Craiova. Suntem mulțumiți de colaborarea pe care o avem cu ministrul Transporturilor”, a spus primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu.

“În martie 2017, Sorin Grindeanu anunța la Craiova Drumul Expres Craiova- Pitești. Acum suntem în fața unei certitudini. O promisiune onorată, marca PSD, premier Marcel Ciolacu, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Mulțumim! La finalul lunii noiembrie  circulăm aproape de Pitești până la Albota, dar cred că începând cu anul viitor putem să spunem ca orașul Craiova este legat de capitală și în viitor și de Portul Constanța, pe autostradă, lucru care nu face decât să aducă dezvoltare”, a spus președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.

Inaugurarea drumului expres Craiova-Pitești va marca un moment important pentru infrastructura României, oferind o soluție modernă de transport, care va contribui semnificativ la dezvoltarea economică a regiunilor Oltenia și Muntenia.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.