Luni, 20 mai 2019   Mica publicitate Arhivă Contact Căutare:
 
Logo Oltenia 24
anticariatul nou sus
Actualitate » 14 mai 2019, ora: 13:19
rss
 

Astăzi s-a semnat contractul de finanțare pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din Dolj

Astăzi s-a semnat contractul de finanțare pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din Dolj

Unul dintre proiectele importante ale fostului primar al Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, pe care l-a lansat pe timpul mandatului său, și anume sistemul de aducțiune Isvarna – Craiova a intrat pe linie dreaptă. Astăzi s-a semnat contractul de finanțare pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Dolj de către ministrul Finanțelor Publice, ministrul interimar al Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, în prezența fostului ministru al Muncii, Lia Olguța Vasilescu, al vicepreședintelui Senatului, Claudiu Manda, președintelui Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, a primarului Craiovei, Mihail Genoiu și al parlamentarilor de Dolj.

de Mădălina Bălan
redactia@oltenia24.ro

 

Sistemul de aducțiune Isvarna-Craiova este cel mai mare sistem de aducțiune de apă din România și traversează 97 de localități din județele Gorj și Dolj, cu o lungime de aproximativ 117 kilometri.

“Astăzi, s-a semnat, la Craiova, contractul de finanțare pentru PROIECTUL REGIONAL DE DEZVOLTARE A INFRASTRUCTURII DE APĂ ŞI APĂ UZATĂ DIN JUDEŢUL DOLJ, de către ministrul Eugen Teodorovici. După stadionul de fotbal și spitalul municipal, acesta este al treilea proiect de importanță majoră pe care l-am lansat în calitate de primar și are o valoare de aproape o jumătate de miliard de euro. În afara faptului că orașul Craiova și alte 22 de localități doljene vor avea fonduri pentru finalizarea rețelelor de apă și canalizare, cetățenii orașului vor putea beneficia de apă plată de izvor la robinet, din sursa Izvarna. Proiectul a necesitat un efort susținut pentru a putea fi semnat , nu doar din partea angajaților Companiei de Apă Oltenia, ci și din partea factorilor de decizie (guvern, Consiliul Județean Dolj, Consiliul Județean Gorj, Primăria Craiova, Parlamentul României), fiind necesară modificarea legislației ți multiple hotărâri de guvern sau ale administrației locale. Dar... în sfârsit, intrăm în linie dreaptă!
Aria proiectului cuprinde următoarele UAT-uri: Craiova, Cârcea, Malu Mare, Breasta, Bucovăț, Ghercești, Mischii, Pielești, Șimnicu de Sus, Ișalnita, Coțofenii din Dos, Calafat, Maglavit, Băilești, Poiana Mare, Piscu Vechi, Rastu Nou, Cerăt, Bechet, Ostroveni, Călărași, Dăbuleni, Plenița”, a declarat fostul primar al Craiovei, Lia Olguța Vasilescu.

 
Alte articole din Actualitate:
Aveţi ceva de comentat?
Share/Bookmark
Numele dumneavoastră:




Introduceţi codul:
Comentariul:
Ştiri pe bandă
 
Salubritate
Abonează-te la newsletter
 
 
Publicitate
 
Ultimele comentarii
 
A șasea etapă a dezinsecției pe domeniul public, la start
Mihai Cilibiu, Omul Săptămânii
Primarul comunei Cârcea, Valerică Pupăză, Omul Săptămânii
Primarul comunei Cârcea, Valerică Pupăză, Omul Săptămânii
Oltenia24 on Facebook

© Copyright Mădălina Bălan | Textele şi fotografiile nu pot fi reproduse fără acordul titularilor de copyright.