Miercuri, 18 septembrie 2019   Mica publicitate Arhivă Contact Căutare:
 
Logo Oltenia 24
anticariatul nou sus
Administraţie » 21 februarie 2019, ora: 13:30
rss
 

Modernizarea drumului județean 552 Craiova – Cetate intră în linie dreaptă

Modernizarea drumului județean 552 Craiova – Cetate intră în linie dreaptă

Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a anunțat, joi, inițierea procedurii de achiziție publică pentru atribuirea contractului de modernizare a drumului județean 552 Craiova – Cetate, investiție cu o valoare estimată la aproape 33 de milioane de euro, inclusiv TVA, care va fi realizată în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene.

de Mădălina Bălan
redactia@oltenia24.ro

 

„Una dintre cele mai însemnate inițiative pe care Consiliul Județean le derulează cu fonduri nerambursabile, modernizarea drumului județean Craiova – Cetate, intră în linie dreaptă, odată cu lansarea licitației pentru execuția lucrărilor.

Trebuie spus că, de la semnarea contractului de finanțare prin Programul Operațional Regional, s-au parcurs o serie de pași importanți pentru a se putea ajunge aici, de la organizarea procedurii pentru atribuirea contractului de proiectare la elaborarea proiectului tehnic, la obținerea autorizației de construire și, în cele din urmă, la întocmirea caietului de sarcini.

Vorbim despre un demers laborios, pe măsura complexității proiectului, care, dincolo de reabilitarea carosabilului, include numeroase alte lucrări și intervenții, precum amenajarea de trotuare, piste pentru biciclete, treceri pentru pietoni și stații de autobuz, include modernizarea unor poduri, construirea unor podețe, dar și montarea a aproape 800 de indicatoare rutiere.

Este și unul dintre motivele pentru care s-a decis ca modernizarea șoselei să fie segmentată în două loturi. Primul tronson de drum, cu o lungime de peste 27 de kilometri, pornește din Craiova și se oprește în apropierea localității Plopșor, iar cel de-al doilea, care ajunge la Cetate, măsoară aproape 40 de kilometri. Soluția este menită să faciliteze derularea lucrărilor și să creeze condițiile pentru ca investiția să fie dusă la bun sfârșit într-un timp cât mai scurt.

Realizarea acestui obiectiv rămâne o prioritate a instituției noastre, fiind vorba despre o arteră majoră din rețeaua județeană, o arteră care conectează municipiul Craiova cu 7 comune, deservind în mod direct localități cu o populație de peste 320.000 de persoane. Ea se înscrie în strategia CJ Dolj de îmbunătățire a infrastructurii rutiere, sens în care avem deja în derulare, în prezent, alte 5 proiecte finanțate din surse nerambursabile, prin Programul Național de Dezvoltare Locală sau din fonduri europene, cu o valoare cumulată de peste 47 de milioane de euro“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.

Potrivit anunțului de participare publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, contractul de execuție a lucrărilor de modernizare a DJ 552 Craiova –Bucovăț – Terpezița – Sălcuța – Vîrtop – Caraula – Unirea – Cetate are o valoare estimată de 130.229.955,68 lei, fără TVA, din care 63.900.409,92 lei pentru lotul I și 66.329.545,76 lei pentru lotul II, termenul limită pentru depunerea ofertelor fiind 10 aprilie 2019.

 

 
Alte articole din Administraţie:
Aveţi ceva de comentat?
Share/Bookmark
Numele dumneavoastră:




Introduceţi codul:
Comentariul:
Ştiri pe bandă
 
Salubritate
Abonează-te la newsletter
 
 
Publicitate
 
Ultimele comentarii
 
Aeroportul din Craiova, dotat cu defibrilator automat
Olguța Vasilescu: IT-ul românesc performează în guvernarea PSD
A șasea etapă a dezinsecției pe domeniul public, la start
Mihai Cilibiu, Omul Săptămânii
Primarul comunei Cârcea, Valerică Pupăză, Omul Săptămânii
Primarul comunei Cârcea, Valerică Pupăză, Omul Săptămânii
Oltenia24 on Facebook

© Copyright Mădălina Bălan | Textele şi fotografiile nu pot fi reproduse fără acordul titularilor de copyright.