Sâmbătă, 24 august 2019   Mica publicitate Arhivă Contact Căutare:
 
Logo Oltenia 24
anticariatul nou sus
Învăţământ şi Cultură » 4 februarie 2019, ora: 10:01
rss
 

Expoziție de covoare oltenești, la Biblioteca Aman

Expoziție de covoare oltenești, la Biblioteca Aman

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman" găzduiește, în luna februarie 2019, o expoziție inedită de covoare oltenești realizate de Anca Dumitrescu la Măceșu de Jos, județul Dolj.

de Mădălina Bălan
redactia@oltenia24.ro

 

Scoarțele/covoarele  oltenești au fost incluse în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Intangibil al Umanității (UNESCO) în 2016. Acest meșteșug are o istorie seculară și era practicat de femeile care știau să îmbrace atât familia cât și casa cu lucruri realizate de ele în lungile seri de iarnă. Motivele folosite, florale, zoomorfe și antropomorfe, aveau un rol estetic, dar mai ales apotropaic, de protecție împotriva farmecelor și duhurilor rele. 

Timpurile s-au schimbat și meșteșugurile casnice s-au transformat în artă. Motivele tradiționale au fost învestite cu un rol estetic predominant, lucru care nu le știrbește cu nimic valoarea. Astăzi, covoarele oltenești sunt apreciate în toata lumea, iar cele câteva ateliere în care sunt în continuare realizate - Bechet, Calafat, Măceșu de Jos, Tismana, ș.a. -, primesc comenzi din toată lumea, de pe toate meridianele globului.

Scopul acțiunii constă în promovarea artei populare românești și meșteșugurilor tradiționale. Migala, simbolistica motivelor și frumusețea culorilor utilizate în realizarea covoarelor oltenești reprezintă una dintre cele mai importante cărți de vizită ale locuitorilor regiunii Oltenia. Între două invazii, în răstimpuri de restriște și marasm, covoarele oltenești reprezintă una dintre puținele oaze de seninătate și frumos.

 

 

 

 
Aveţi ceva de comentat?
Share/Bookmark
Numele dumneavoastră:




Introduceţi codul:
Comentariul:
Ştiri pe bandă
 
Salubritate
Abonează-te la newsletter
 
 
Publicitate
 
Ultimele comentarii
 
Aeroportul din Craiova, dotat cu defibrilator automat
Olguța Vasilescu: IT-ul românesc performează în guvernarea PSD
A șasea etapă a dezinsecției pe domeniul public, la start
Mihai Cilibiu, Omul Săptămânii
Primarul comunei Cârcea, Valerică Pupăză, Omul Săptămânii
Primarul comunei Cârcea, Valerică Pupăză, Omul Săptămânii
Oltenia24 on Facebook

© Copyright Mădălina Bălan | Textele şi fotografiile nu pot fi reproduse fără acordul titularilor de copyright.