Joi, 13 decembrie 2018   Mica publicitate Arhivă Contact Căutare:
 
Logo Oltenia 24
anticariatul nou sus
Învăţământ şi Cultură » 15 noiembrie 2018, ora: 13:25
rss
 

Muzeul de Artă Craiova, gazda conferinței – Învățământul artistic bucureștean și arta românească după 1950

Muzeul de Artă Craiova, gazda conferinței – Învățământul artistic bucureștean și arta românească după 1950

Muzeul de Artă Craiova în parteneriat cu Universitatea Națională de Arte București vă invită vineri 16 noiembrie 2018, ora 17:00 la o nouă conferință dedicată artei. Invitatul acestei ediții este domnul prof. univ. dr. Adrian Guță care va susține o prelegere cu tema: Învățământul artistic bucureștean și arta românească după 1950.

de Mădălina Bălan
redactia@oltenia24.ro

 

Evenimentul va avea loc în Sala Oglinzilor a Palatului Jean Mihail, iar intrarea este liberă.

Adrian Guță este Decan al Facultății de Istoria și Teoria Artei, Universitatea Națională de Arte București, unde predă Istoria artei universale, Istoria artei românești, Repere iconografice și de limbaj în arta contemporană. Este cunoscut în mod special ca optzecist, lucrarea sa de doctorat „Generația 80 în artele vizuale publicată în 2001, și reeditată în 2008, la Editura Paralela 45 devenind un reper. La capitolul publicații sunt de remarcat de asemenea următoarele volume:  Carte cu Ion Dumitriu – O viaţă de pictor”, apărută în 1999 la Editura Paralela 45, volumul  dedicat lui Andrei Chintilă, apărut în 2010, unde semnează textul introductiv, reperele biografice şi bibliografice, dar și studiul monografic Geta Brătescu apărut în 1994  în cadrul Centrului Soros pentru artă contemporană.

În 1997 a fost vice-comisar al României pentru Bienala de artă de la Veneţia, ediţia a XLVII-a. În 1998 a curatoriat secţiunea „Spaţiul activ şi interactiv” din cadrul Salonului de artă Bucureşti (Sălile Dalles). 1999 este anul realizării unor expoziţii de artă contemporană românească la München şi La Louvière. În 2007 a fost curatorul unei expoziţii de sculptură contemporană românească găzduită de Muzeul Ianchelevici din La Louvière (Belgia). A contribuit în 2010 şi 2012, cu proiecte curatoriale, la Bienala Internaţională de Gravură Experimentală, Mogoşoaia (IEEB4 şi IEEB5): „Experiment în gravura românească din anii ’70- ’80“, respectiv expoziţiile personale Ion Grigorescu, Christian Paraschiv şi Vlad Nancă. În 2011 colaborează cu AnnArt Gallery (Bucureşti), semnând curatorial expoziţia „Mircea Roman: Trupuri şi chipuri”. În 2013 a iniţiat şi curatoriat expoziţia „ Oraşul văzut de generaţia ’80”, la Victoria Art Center din Bucureşti.

În 1998 a fost distins cu Premiul (ex-aequo) pentru activitate curatorială al Centrului Internaţional pentru Artă Contemporană, Bucureşti, iar în 1999 cu Premiul pentru critică al Uniunii Artiştilor Plastici din România, pe anul 1998.                                                                                                     

 

 
Alte articole din Învăţământ şi Cultură:
Aveţi ceva de comentat?
Share/Bookmark
Numele dumneavoastră:




Introduceţi codul:
Comentariul:
Ştiri pe bandă
 
Abonează-te la newsletter
 
 
Publicitate
 
Ultimele comentarii
 
Gafa săptămânii: Adriana Ungureanu, consilier local
A șasea etapă a dezinsecției pe domeniul public, la start
Mahler si regasirea copilăriei, cu maestrul Walter Attanasi la pupitrul dirijoral
A șasea etapă a dezinsecției pe domeniul public, la start
Oltenia24 on Facebook

© Copyright Mădălina Bălan | Textele şi fotografiile nu pot fi reproduse fără acordul titularilor de copyright.