Joi, 13 decembrie 2018   Mica publicitate Arhivă Contact Căutare:
 
Logo Oltenia 24
anticariatul nou sus
Învăţământ şi Cultură » 13 noiembrie 2018, ora: 08:39
rss
 

Festivalul Internațional - Craiova Muzicală - ediția 45 Românească

Festivalul Internațional - Craiova Muzicală - ediția 45 Românească

Anul 2018 reprezintă, pentru toată suflarea românească, Anul Centenarului Marii Uniri. Tot ceea ce Filarmonica „Oltenia” Craiova întreprinde în acest an este subsumat celebrării acestui eveniment, urmărindu-se în special promovarea și redescoperirea muzicii românești. Sub directa coordonare a conf. univ. dr. Virgil Cătălin Opriţoiu, directorul artistic al festivalului, în perioada 19 noiembrie – 1 Decembrie 2018 vom asista la concerte simfonice, vocal-simfonice şi recitaluri. Firul roșu care străbate festivalul îl reprezintă muzica românească promovată şi prezentată publicului de către interpreții, de asemenea, români.

de Mădălina Bălan
redactia@oltenia24.ro

 Pe afişul evenimentului regăsim nume de artişti consacraţi şi de compozitori moderni şi contemporani, care exprimă identitatea culturală românească. Caracterul internaţional este dat de participarea invitaţilor din diaspora, artişti români valoroşi stabiliţi în străinatate, şi de programul, deşi preponderent românesc, completat cu lucrări din repertoriul universal. Melomanii vor fi încântați să (re)descopere selecțiuni dincoloana sonoră a celebrului film "Mihai Viteazul", compozitor Tiberiu Olah, Sonata a III-a, „în caracter popular românesc” de George Enescu, Valsul ”Valurile Dunării” de Iosif Ivanovici,Schlinder's List de John Williams, la care se adaugă două lucrări în primă audiție absolută ”Triptic simfonic” de Gheorghe Stănescu și cantata ”Pe urmele lui Mihai Viteazul” de Eugen Petre Sandu.

 

Festivalul Internaţional ”Craiova Muzicală”, ajuns la ediţia cu numărul 45, propune aşadar, în anul 2018, o „radiografie” a muzicii româneşti alături de Orchestra Simfonică Bucureşti (dirijor Tiberiu Soare, soliştiDan Dediu-pian, Vlad Maistorovici-vioară), Duo vioară-pian Diana Moş/Mihai Ungureanu, Camerata Classica (dirijor Nicolae Moldoveanu), Ansamblul vocal „Blue Noise” (Veronica Prodan, Elena Moroşanu, Flavia Zoe, Mihail Grigore, Bogdan Tudor, Denis Bolborea), Cvartetul „Transilvan”(Gabriel Croitoru-vioară, Nicuşor Silaghi-vioara a II-a, Marius Suărăşan-violă, Vasile Jucan-violoncel),Orchestra Simfonică şi Corala Academică ale Filarmonicii „Oltenia” Craiova (dirijor Alexandru Iosub, solist Ioan Emanuel Cherata), Tudor Gheorghe&Corul şi orchestra „Concertino” (dirijor şi orchestrator Marius Hristescu).


 
Alte articole din Învăţământ şi Cultură:
Aveţi ceva de comentat?
Share/Bookmark
Numele dumneavoastră:




Introduceţi codul:
Comentariul:
Ştiri pe bandă
 
Abonează-te la newsletter
 
 
Publicitate
 
Ultimele comentarii
 
Gafa săptămânii: Adriana Ungureanu, consilier local
A șasea etapă a dezinsecției pe domeniul public, la start
Mahler si regasirea copilăriei, cu maestrul Walter Attanasi la pupitrul dirijoral
A șasea etapă a dezinsecției pe domeniul public, la start
Oltenia24 on Facebook

© Copyright Mădălina Bălan | Textele şi fotografiile nu pot fi reproduse fără acordul titularilor de copyright.